Cauta

Si dosarul ANRP 4 ajunge in instanta. Oltean si Dumitrean, trimisi in judecata

Ioan Oltean sustine ca nu a luat niciodata bani

La exact o saptamana de cand procurorii anticoruptie anuntau trimiterea in instanta a asa-numitului „dosar ANRP 5”, in care sunt cercetati, printre altii, Crinuta Dumitrean, dar si afaceristul Horia Simu, in privinta retrocedarii unui teren din Constanta, DNA-ul a trimis in judecata si cauza cunoscuta opiniei publice drept „ANRP 4”.

Ioan Oltean

Astfel, doi deputati, dar si fosta sefa a ANRP vor ajunge in fata magistratilor Curtii Supreme, instanta catre care a fost trimis dosarul in care au intrat in vizorul procurorilor anticoruptie.

Vineri, un comunicat al DNA precizeaza faptul ca nu mai putin de 10 persoane au fost actionate in judecata. Printre ei, Crinuta Dumitrean, la data faptei presedinte al Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) si al Comisiei Centrale de Despagubiri, cercetata sub control judiciar pentru „abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, dar si deputatii Ioan Oltean, pe care procurorii il acuza de „complicitate la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit” si, respectiv, Catalin Teodorescu, fost vicepresedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul ANRP. Acesta din urma este cercetat sub control judiciar, procurorii acuzandu-l de „abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”.

Pe lista acuzatilor din acest dosar se mai regasesc Sergiu Diacomatu, dar si Remus Baciu si Attilla Marko, precum si afaceristul Mihai Rotaru, beneficiarul despabugirii. In prezent acesta din urma se afla sub control judiciar.

Ce spun procurorii

In rechizitoriul intocmit in aceasta cauza, procurorii au notat, printre altele, faptul ca Rotaru a cumparat de la o persoana- in noiembrie 2009, pentru suma de 750.000 de euro- drepturile litigioase asupra unui teren in suprafata de 61.857 mp, situat in municipiul Pitesti, judetul Arges. Ulterior, s-ar fi aprobat „in regim de urgenta raportul de evaluare prin care un terenul respectiv a fost evaluat la 108.932.000 lei, suma acordata drept despagubire inculpatului Rotaru Mihai”, desi, sustin anchetatorii, „membrii comisiei cunosteau in mod cert ca inculpatul Rotaru Mihai nu indeplinea cerintele de solutionare in regim de urgenta a dosarului de despagubire, acesta din urma nefiind o persoana in varsta si nu avea probleme de sanatate”.

Mai mult, reprezentantii DNA noteaza si faptul ca „membrii comisiei au fost sprijiniti in demersul lor infractional si de inculpatul Oltean Ioan, care avea relatii cointeresate cu cesionarul Rotaru Mihai si cu presedinta A.N.R.P Dumitrean Nicoleta Crinuta”, dar si ca „terenul in cauza a fost supraevaluat cu suma de 98.780.835 lei (de 10 ori fata de pretul real), ceea ce reprezinta un prejudiciu in dauna bugetului de stat, concomitent cu obtinerea unor avantaje patrimoniale in acelasi cuantum pentru persoana beneficiara a drepturilor litigioase”.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version