În toamna anului trecut, toate calculele social-democraților arătau că moțiunea pe care liberalii urmau să o depună nu avea sorți de izbândă. Ba chiar se dădeau și asigurări în acest sens de către fostul premier Dăncilă. Numai că, în ziua votului lucrurile au stat exact pe dos. Moțiunea a trecut, chiar dacă un pic dincolo de limită. De bază, dincolo de socotelile neștiute ale negocierilor liberale, au fost voturile trădătorilor din PSD. Nu trebuia să fie câteva zeci, au fost de ajuns două sau trei care să răstoarne scorul. Într-un fel, s-ar putea spune că Guvernul Dăncilă și-a frânt gâtul pe propria-i mână.
Acum, moțiunea depusă de PSD împotriva lui Orban și a Guvernului său se află într-o situație oarecum asemănătoare. Se joacă „la mustață” și este prematur să faci vreun pronostic. Aceasta cu atât mai mult cu cât votul se va desfășura la începutul lunii septembrie. Pariurile merg spre fifty-fifty. Până la termenul dorit de Marcel Ciolacu se poate schimba direcția vântului și, cine îl vrea acum, s-ar putea să nu-l mai susțină atunci.
PSD nu mai are parteneri?
Răgazul de două săptămâni nu mi se arată a fi de bun augur. Oricâte scenarii ar fi luate în discuție, punctul nevralgic al moțiunii de cenzură îl constituie prestația lui Victor Ponta. Câtă încredere i se poate acorda în condițiile în care, fapt deja știut, se sucește în ultima clipă și răstoarnă orice predicție. Fără votul Pro România, moțiunea este compromisă. 24 de parlamentari, câți are, nu pot fi înlocuiți. Nu există prea multe prietenii pe care social-democrații să le fi dezvoltat în cele cinci luni de când flutură amenințarea moțiunii și care, în caz de avarie, să poată fi folosite. Este dificil să găsești răspunsul corect, s-au lăsat pe tânjală, mizând pe o glorie pe care nu au văzut-o apusă, sau pur și simplu nu mai sunt băgați în seamă de posibili parteneri? Sarcini sau nu, alianțe sau nu împotrivă, cert este că PSD s-a văzut înghesuit într-un colț, ignorat fiind de cei cu care, nu cu mult timp înainte, mai putea negocia câte ceva.
Ponta, veșnicul duplicitar
UDMR nu este interesat de moțiune, iar asta arată și că presupusa guvernare este prea scurtă pentru a-i tenta să-și pună sacii în căruță, dar și că ofertele lui Marcel Ciolacu, dacă or fi existat, nu au fost suficient de ispititoare. Pe ochi frumoși, nimeni nu mișcă un deget, și prietenii nu există în politică. Totul se plătește cu funcții grele în viitorul aparat administrativ. Dacă liderul interimar al PSD nu a avut nicio ofertă atrăgătoare, deja ești tentat să crezi că poate nici el nu este sigur de reușită. Cele câteva voturi venite de la neafiliați nu sunt de natură să impună rezultatul dorit de Marcel Ciolacu, situație în care doar Victor Ponta poate decide rezultatul. Exact cum e mai de nedorit. Să rămâi la mâna lui nu este chiar cel mai bun lucru care li se poate întâmpla social-democraților, știută fiind atitudinea lui duplicitară, apetența pentru trădare și disperarea de a obține putere pentru partidul lui.
Opoziție de ochii lumii
Pentru Ponta nu pare să conteze prea mult moțiunea, văzută de o bună parte a electoratului ca o necesitate, decât în măsura în care poate obține un profit consistent de pe urma ei. Negocierile cu Ludovic Orban sunt pe principiul „care dă mai mult”, iar dacă oferta acestuia este îndestulătoare, nu ar fi exclus să asistăm la o lovitură de grație aplicată PSD. Și nici nu trebuie să ne mire prea tare. Poate fi doar o speculație de conjunctură, dar când a iubit Victor Ponta PSD, după ce l-a abandonat printr-o simplă postare pe Facebook?Nici măcar nu este nevoie să voteze împotrivă, este de ajuns ca partidul lui să se abțină de la vot. Se fac, în continuare, scenarii după scenarii, cu voturi luate de colo și de dincolo, dar niciunul, conform anumitor surse, nu prevede ce se va întâmpla în cazul în care moțiunea cade. Toată lumea o vede ca trecând ușor prin Parlament, refuzând să ia în calcul două puncte nevralgice: Ponta și trădarea din interior, chiar în ziua votului. Nu ar fi nici asta de mirare, pentru că și la moțiunea prin care Viorica Dăncilă a fost dată jos s-a întâmplat același lucru.Două sau trei voturi plecate în ultima secundă la PNL au pecetluit soarta guvernării. Dacă moțiunea nu trece, teoretic PSD rămâne în opoziție. Practic, însă, despre ce opoziție se poate vorbi? Cea de până acum? Când au făcut social-democrații opoziție, din moment ce au reinstalat guvernul pe care l-au dat jos și, apoi, i-au votat toate mârșăviile?
