La prima vedere, s-ar spune, totuși, că lui Ludovic Orban nu i se apropie sfârșitul politic atât de repede. Încă are o poziție grea în partid, mai are și un nucleu care îl susține și, pe deasupra, se spune că este înzestrat cu un simț deosebit când este vorba de orice mutare ce îi poate periclita poziția. Asupra ultimei teorii am rezerve mari, foarte mari. Dacă nu a simțit jocul lui Klaus Iohannis, manevrele și întoarcerile pe un singur picior în ceea ce privește demisia lui cu cântec, e limpede că ori nu a avut asemenea înzestrare ori și-a pierdut-o de multă vreme.
În clipa de față, Ludovic Orban are cea mai ingrată poziție. A demisionat de la conducerea guvernului, în urma lui s-au închis apele și se caută formula unei echipe care să ducă lucrurile mai departe. Peste toate, însă, fostul premier are pretenția de a nu scăpa lucrurile din mână, conducând negocierile pentru constituirea unui nou guvern. Un guvern ce i se va dovedi fatal, cât de curând, căci Orban și-a arătat vulnerabilitățile și oricând poate fi aruncat peste bord. Cu mult mai multă ușurință și pentru totdeauna, de data aceasta.
Vrabia din mână
Toate informațiile de până acum arată că depunerea mandatului de premier nu a fost rezultatul unei inițiative personale, ca urmare a rezultatului dezastruos de la alegerile parlamentare. Ca și Iohannis, Orban a fost convins că va câștiga și se va impune la un scor de proporții. A neglijat catastrofal reala stare de spirit a populației și s-a bazat pe campania făcută de președinte.
Agresivă, de dezbinare și acuzatoare la adresa social democraților. Votul a fost unul de sancționare a lui Iohannis și s-a răsfrânt asupra PNL. Arăta că românii nu-i mai vor. Firesc ar fi fost ca Ludovic Orban să-și prezinte demisia din funcția de lider al partidului, nu din cea de șef al guvernului, căci partidul a participat la alegeri, nu guvernul condus de el. Pentru a salva aparențele, mimând onoarea și onestitatea, și-a depus mandatul. Nu oricum, căci se bizuia pe promisiunea lui Iohannis de a primi funcția de președinte al Camerei Deputaților.
Jocurile din culise
Nu a sesizat cacealmaua președintelui, care nu avea nicio putere în a-l distribui într-un asemenea post. Ca președinte de partid a început negocierile pentru formarea unui nou guvern. Pornea însă cu un handicap, dar nici asta nu a sesizat.
Partenerii de discuții au prins firul, că Orban negocia, de fapt, pentru funcția de președinte al Camerei și au acționat în consecință. Au urmat zile întregi de dialog în care s-a discutat doar împărțirea funcțiilor din viitorul guvern, pe care liderul PNL le-a prezentat ca fiind de maximă seriozitate. O minciună în stil propriu, căci nu se urmărea decât jupuirea ciolanului. Dan Barna cerea aceeași funcție de șef al Camerei, Cioloș voia să fie prim-ministru. Pentru oameni, nimic, doar pentru ei. Pe de altă parte, Florin Cîțu era cu picioarele în blocstart pentru postul de premier, iar în spatele lui, Nicolae Ciucă deja evolua ca prim-ministru interimar. Apoi, repejor, au prins a se limpezi apele. Cîțu era de fapt iepurașul ce trebuia să întrețină cursa lui Orban, timp în care Ciucă, pe partea lui, se bucura de sprijinul american. Decorarea lui de către ambasadorul SUA la București nu avea alt sens, decât de a arăta că este preferatul Washingtonului.
Foamea. Doar foamea
Văzând cum bate vântul, Ludovic Orban a găsit tot el soluția, ca și cum aceasta nu ar fi existat până atunci. Să revină ca premier, lăsând șefia Camerei Deputaților și a Senatului la dispoziția USR PLUS și a UDMR. De ce tot acest circ? Ce a vrut să demonstreze Orban? Dar Iohannis, care, într-un final, s-a arătat indiferent și a declarat că el desemnează pe oricine să formeze guvernul, numai să aibă acordul coaliției? Tupeul lui Ludovic Orban nu poate fi catalogat. Depășește cu mult orice caracterizare, indiferent cât ar fi de aspră. Denotă doar spaima că nu va prinde nicio funcție, dar și foamea de putere. Una specifică liberalilor, care chiar se cred câștigători ai alegerilor.
Greu de crezut
Pentru Orban se anunță sfârșitul. Aprecierea de sine în exces îl poate costa totul, nu există decât el, boală cu care s-a contagiat de la Klaus Iohannis. Numai că el nu este Iohannis. Pe de o parte, Cîțu nu mai vrea să se retragă, invocând imaginea publică și așa destul de terfelită după renunțarea la mandatul de premier în februarie 2020.
Dacă i-o cere partidul, zice el, e altceva. Pe de altă parte, Cioloș transmite avertismente serioase că va rămâne propunerea USR PLUS pentru postul de prim-ministru. Orban e la mijloc, între un așteptat acord al coaliției, care s-ar putea să nu vină, și decizia lui Iohannis, care are ultimul cuvânt de spus. Iar acesta s-ar putea să fie Nicolae Ciucă. Își compromite iremediabil relația cu partenerul strategic de dragul unui aventurier de care, de fapt, s-a folosit? Greu de crezut.
