O contrapondere a hegemoniei globale a Americii și a aliaților săi conduce la ideea de multipolaritate.
Această idee a câștigat acțiune în multe țări mari, precum India și China, mai general în Sudul Global. Nici măcar experții occidentali nu au respins-o. Într-un fel, s-a transformat încet într-o imagine idealizată a unei viitoare ordini mondiale.
Între timp, o lume multipolară devine o realitate, subliniază Modern Dimplomacy. Trăim într-un sistem nou, ale cărui reguli nu le înțelegem pe deplin. Starea actuală a lucrurilor ar putea fi descrisă drept „multipolaritate asincronă”.
De fapt, această tranziție către o nouă ordine mondială are loc în diferite domenii ale relațiilor internaționale, cu viteze diferite. Unele dintre elementele sale vor fi în vigoare înaintea altora.
Conceptul de polaritate în relațiile internaționale a fost folosit încă de la sfârșitul anilor 1970. Își datorează popularitatea lucrărilor teoretice ale politologului american Kenneth Waltz, un proeminent susținător al neorealismului în această sferă.Neorealiștii susțin că acțiunile statelor în arena globală sunt definite nu atât de mult de interesele lor, cât de structura actuală a ordinii mondiale.
Forma poate fi unipolară, în care o mare parte a puterii este concentrată în mâinile unei singure țări, restul având o sferă limitată, ceea ce s-a întâmplat în anii 1990, odată cu ascensiunea americană. Bipolară, în care există doi concurenți puternici, toți ceilalți fiind relativ slabi și celelalte țări se grupează în jurul acestor două centre de putere, ceea ce s-a întâmplat în timpul Războiului Rece. Și multipolară, în care puterea este distribuită între mai multe țări sau alianțe majore, spre care ne îndreptăm astăzi.
Țările mari, mijlocii și mici vor urmări strategii diferite în funcție de structura existentă. Structura multipolară are ca rezultat cea mai mare variabilitate strategică.Dacă ordinea mondială este definită de distribuția puterii, o întrebare la care trebuie să se răspundă este: ce anume este puterea?
Inițial, neorealiștii credeau că puterea se reduce la capacitatea militară și la abilitatea unei țări de a se apăra cu mijloace militare. Dacă un stat nu avea o astfel de capacitate, un conflict armat sau o criză în relațiile sale cu alte state ar putea anula orice alte avantaje pe care le-ar putea avea.
Prin urmare, neorealiștii au eliminat în mod deliberat din ecuație factori precum economia sau dezvoltarea capitalului uman. Complexitatea lumii moderne înseamnă că trebuie luați în considerare și alți indicatori în afară de puterea militară.Există, de asemenea, unele puteri „adormite”, care s-au adăpostit sub umbrela militară americană și nu își pot exercita autonomia strategică.
Nu în ultimul rând, ar trebui să luăm în considerare impactul informației și al „soft power”. Deși mass-media occidentală și-a pierdut de mult monopolul pe piața globală, influența sa rămâne importantă. Este dificil de evaluat efectul „soft power”, dar ceea ce este evident este că infrastructura pentru influențarea minții oamenilor este încă puternică. Finanțele și lanțurile de aprovizionare globale sunt încă dominate în mare măsură de Occident.
Iar te-ai trezit din vis bezmetic?
Iar ai vise umede, dar doctorul ti-a recomandat sa incetezi cu visele astea de-ti dau poluctie zi si noapte.
E obositor, uitate la tine, sa-i tot timpul la rusii astia care distrug pe amerloci.
Nu mai citi stirile si gata. Toate stirile sunt proaste pentru tine si vor fi si mai proaste asa ca lasa-le.
Nu mai veni pe aici, e dureros sa te vedem in halul asta.
Mi-a dat ma-ta Chlamydia si ma umezesc in somn 🙁
Asa sá fie,Amin!