Cauta

Sesiunea extraordinara pe Codul fiscal, anulata

Desi alesii au venit mai devreme din vacanta pentru a dezbate modificarile aduse Codului fiscal, in vederea readoptarii proiectului asupra caruia, luna trecuta, presedintele Iohannis a formulat Legislativului o cerere de reexaminare, in urma cu scurt timp s-a aflat ca sesiunea extraordinara a Parlamentului nu se va mai desfasura conform programului stabilit intr-o prima faza.

Sesiunea extraordinara a Parlamentului, care ar fi trebuit sa se desfasoare inintervalul 24-26 august, pe tema Codului fiscal, proiect retrimis de catre seful statului Parlamentului, in vederea reexaminarii, a fost anulata. „E mai intelept sa nu ne grabim inutil si sa facem inca o faza de consultari”, a explicat Tariceanu, dupa ce a anuntat ca membrii Comisiei de buget, for care s-a intrunit in aceasta dimineata, nu au putut elabora un raport pe aceasta tema.

Presedintele Senatului a confirmat acest lucru, luni in jurul pranzului, Tariceanu anuntand, totodata, ca s-a propus ca joi sa aiba loc o noua discutie, una politica, la care sa participe liderii partidelor, inclusiv ai celor din Opozitie. „Sesiunea extraordinata nu se va putea tine”, a punctat Calin Popescu Tariceanu.

Astfel, decizia in privinta noului Cod fiscal ar putea fi luata in septembrie, in cadrul unei sedinte ce se va desfasura in cadrul sesiunii ordinare a Legislativului. „Saptamana viitoare, in cadrul sesiunii ordinare vom avea dezbaterea si decizia pe marginea sesizarii facute de presedinte, de reexaminare a Codului fiscal”, a anuntat liderul Senatului, copresedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Un președinte tratat ca un rege de un rege adevărat
  • Premieră istorică: Italia, la fel de credibilă ca Franța pe piețele financiare
  • PSD predă România USR
  • Yuanul chinezesc vs dolarul american
  • Noua eră a armelor nucleare
  • Haaland de Catalunya…100 de milioane pe masă!
  • Europenii rămân fără medicamente?
  • UPDATE. Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, rezultat POZITIV la un test rapid pentru marijuana – VIDEO
  • Arme din SUA pentru Ucraina. Cine plătește 3,6 miliarde de dolari
  • Exit mobile version