AcasăPoliticaSenatul României: Marile corporații trebuie taxate!

Senatul României: Marile corporații trebuie taxate!

Diferențele dintre țările bogate și cele sărace din UE se vor adânci, susține Senatul României

Uniunea Europeană trebuie să-și creeze un sistem de resurse proprii bazat pe taxarea marilor corporații globale din domeniul tehnologiei informației, a transmis Senatul României în răspunsul la Comunicarea Comisiei Europene. Totodată, Senatul a mai arătat că măsurile UE prin care se sprijină IMM-urile din țara noastră nu se pot aplica.

Senatul României a adoptat Comunicarea Comisiei Europene referitoare al ”Răspunsul la coronavirus: utilizarea fiecărui euro disponibil, prin orice modalitate posibilă, pentru a salva viețile și mijloacele de trai”, dar a trimis, totodată, și câteva observații punctuale. Printre acestea, se numără șinecesitatea creării unui sistem de resurse proprii bazat pe taxarea marilor corporații cu acoperire globală din domeniul tehnologiei informației și a afacerilor bazate pe utilizarea acesteia. ”Forma cea mai adecvată ar putea-o constitui o redevență calculată în funcție de cantitatea de informație pe care aceste companii o extrag și folosesc”, se arată în documentul de adoptare și răspuns al Senatului la Comunicarea Comisiei Europene. Totodată, Senatul român a arătatcăeste necesar un program comun de relansare și un sistem de finanțare a acestui proces care să nu accentueze decalajele economice dintre statele membre, cu precădere dintre statele creditoare și statele debitoare, acest decalaj fiind alimentat la acest moment de utilizarea instrumentelor financiare în finanțarea programelor.

”În lipsa măsurilor adecvate, actuala criză va duce la o concentrare și mai mare a averilor și o adâncire a diferențelor în interiorul societăților noastre și între statele membre.Planul pentru domeniile vizate este binevenit, însă necesită viteză de reacție, efort administrativ la nivel național, precum și o urgentare a acordului politic al statelor pentru o finanțare adecvată. Atenția Comisiei Europene și a guvernelor noastre trebuie orientată înspre cetățeni, întreprinderile mici și mijlocii, bunurile și serviciile publice. Marile companii din sectorul privat vor avea astfel avantajul de piață, al unei cereri care să le susțină relansarea activității.Această epidemie confirmă insuficiența resurselor bugetului european; soluțiile adoptate, deși binevenite, se bazează pe o mutare a fondurilor de la un obiectiv la altul, fără ca obiectivele inițiale să fi fost atinse. În procesul de reconstruire a Cadrului financiar multianual 2021-2027 trebuie să se aibă în vedere această realitate.Guvernul României, prin instituțiile responsabile, în special Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Fondurilor Europene, să analizeze măsurile propuse de Comisia Europeană, efectele și oportunitatea implementării fiecăreia în parte la nivel național, pentru a maximiza avantajele și diminua riscurile în procesul de finanțare a politicii de combatere a epidemiei și efectelor sale”, se arată în documentul adoptat de Senat.

IMM-urile trebuie ajutate urgent

Referitor la Comunicarea Comisiei Europene privind ”strategia pentru IMM-uri pentru o Europă sustenabilă și digitală”, Senatul României a atras atenția cămajoritatea IMM-urilor autohtone sunt dependente de cererea internă, acestea dezvoltându-se în special când politicile guvernamentale au sprijinit cererea în mod direct sau indirect. ”De asemenea, finanțarea IMM-urilor românești de pe piața de capital este inexistentă și foarte dificil de realizat, în ciuda strategiei europene care dorește dezvoltarea acestui segment”, se precizează în documentul adoptat de Senat. Totodată, Senatul a solicitat Guvernului României să adopte cu celeritate toate măsurile necesare ca IMM-urile românești să beneficieze rapid și integral de toate formele de ajutor oferite de către Comisia Europeană și să adapteze acest ajutor la structura reală a IMM-urilor românești.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
490 afisari

1 COMENTARIU

  1. Uite eu as pune 90%impozit la Goagal Romania sa vedem pleaca din tara? Hihihi intru pe Goagal Sua.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger