AcasăPoliticaSenatul a decis: Fostul ministru Bodog rămâne fără imunitate parlamentară - VIDEO

Senatul a decis: Fostul ministru Bodog rămâne fără imunitate parlamentară – VIDEO

Senatul a decis: Fostul ministru Bodog rămâne fără imunitate parlamentară - VIDEO (foto: facebook)

Senatorii au dat undă verde, miercuri, cererii DNA-ului pe numele lui Florian Bodog, astfel că, în urma rezultatului votului secret, cu bile, s-a aflat că fostul ministru al Sănătății poate fi urmărit penal.

Din câte s-a anunțat oficial, la finele procedurii de numărare a votului, au fost 98 de voturi pentru și 24 împotriva solicitării adresate Camerei Superioare a Parlamentului în cazul lui Bodog.

Decizia este una politică, însă cred că Senatul şi românii au dreptul să ştie – din 2019 până la finalul anului 2020 nu s-a întâmplat nimic în dosar, nu s-a administrat nicio probă. În data de 2 noiembrie 2020 s-a făcut un proces verbal de sesizare din oficiu, semnat de același procuror, prin care sunt acuzat că am semnat în fals trei acte în locul consilierei mele. Mai precis, contracte de muncă și o declarație. Fără să existe nicio probă, (…) fără să existe nicio reclamație în acest sens, este doar punctul de vedere al procurorului de caz”, a declarat Bodog, miercuri, de la tribuna Senatului, înaintea votului.

Mai mult, fostul ministru social-democrat al Sănătății le-a transmis colegilor senatori prezenți la ședința de plen că ”din 2 noiembrie și până în momentul de față nu s-a mai întâmplat absolut nimic, nu s-a mai administrat nicio probă, nu s-a audiat niciun martor, mai mult decât atât, consiliera mea nu a fost chemată niciodată, la nicio audiere”.

Ce anunțase DNA-ul

În urmă cu aproximativ două săptămâni, mai exact pe 8 aprilie, când se aflase despre noua solicitare adresată Parlamentului în cazul lui Bodog, se comunicase oficial că ”solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că demnitarul ar fi acționat în mod direct pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contract; totodată, deoarece aceasta nu era prezentă fizic la locul de muncă, demnitarul ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte”.

Vă amintim că DNA-ul a cerut pentru a doua oară Senatului undă verde pentru începerea urmăririi penale a lui Bodog, o astfel de solicitare fiind respinsă, în toamna anului 2019.

88 afisari

1 COMENTARIU

  1. De la ce partid este Florian Bodog ? E in situatia lui Vosganian , Sova si Tariceanu . ” E TIMPUL CA IMUNITATEA SA INCETEZE SA MAI FUNCTIONEZE CA UN PARAVAN IN FATA JUSTITIEI . Aceasta procedura nu ar trebui sa mai existe si IMUNITATEA PARLAMENTARA AR TREBUI SA SE LIMITEZE STRICT LA DECLARATIILE POLITICE „. Punct .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger