Cauta

Senatorii juristi au dat aviz favorabil urmaririi penale a lui Gabriel Oprea

Dupa ce liderul UNPR, senatorul Oprea, a fost la Comisia Juridica, pentru a-si consulta cel de-al doilea dosar pe care procurorii l-au deschis pe numele sau si pentru a fi audiat in cadrul forului, s-a aflat ca membrii Comisiei Juridice a acestei Camere au supus la vot aceasta solicitare.

Senatorii juristi au dat aviz favorabil urmaririi penale a lui Gabriel Oprea - Ziarul NationalCu majoritate de voturi, senatorii juristi au avizat noua cerere a DNA in cazul lui Gabriel Oprea, procurorii cerand Camerei Superioare a Parlamentului incuviintarea urmaririi penale a fostului ministru de Interne si vicepremier pentru securitate nationala. Ca urmare, va fi redactat un raport favorabil solicitarii procurorilor, care va ajunge in plen, inaintea votului pe care senatorii il vor da in privinta acestei cereri.

Va prezentam in cele ce urmeaza precizarile DNA cu privire la cererea formulata pe numele lui Oprea, in aceasta noua cauza:

“Solicitarea Directiei Nationale Anticoruptie referitoare la efectuarea urmaririi penale fata de Oprea Gabriel, senator, la data faptei detinând si o functie ministeriala, are in vedere imprejurarea ca, in acest moment, exista aspecte din care rezulta suspiciunea rezonabila ce contureaza urmatoarea stare de fapt:

La data de 13 iulie 2015, Oprea Gabriel, in calitate de ministru de Interne si ordonator de credite, cu ajutorul suspectilor Nicolae Gheorghe, secretar de stat in cadrul Departamentului de Informatii si Protectie Interna si Pavel Gabriel-Nicolae, sef al serviciului juridic, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de politie si a aprobat achizitia unui autoturism Audi A8 in scopul declarat al asigurarii protectiei demnitarilor.

Acest lucru s-a realizat cu incalcarea prevederilor legale care limiteaza achizitionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situatii legate de folosirea lor in activitati de urmarire penala a infractiunilor de coruptie.

Ca urmare a incalcarii atributiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei.

In perioada 21 august – octombrie 2015, ministrul de Interne a beneficiat de folosinta exclusiva a autoturismului Audi A8, achizitionat in modalitatea de mai sus”.

Ultimele stiri

  • Previziunile Babei Vanga pentru 2026. Ce a prezis vestita clarvăzătoare despre un nou Război Mondial
  • Taxă „de horoscop”, introdusă la Spitalul Clinic din Suceava. Pentru ce se cere, de fapt, 100 de lei
  • Cele mai frumoase 9 târguri de Crăciun din Europa
  • Vești proaste pentru bugetari! Premierul Bolojan refuză să facă punte între Anul Nou şi Bobotează
  • Noi negocieri la Miami între SUA și Rusia. Americanii vor prezenta un nou plan de pace, revizuit
  • BOR intră în era Netflix: a lansat prima platformă de streaming cu conținut creștin-ortodox din lume
  • Câștigător finala Vocea României 2025. Concurenta lui Tudor Chirilă pleacă acasă cu trofeul și premiul de 100.000 de euro
  • Horoscop 20 decembrie 2025. Universul lucrează în favoarea ta, dar legăturile sociale pot fi puse la încercare
  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Exit mobile version