Cauta

Senatorii au aprobat infiintarea partidelor politice cu cel putin trei membri

In sedinta de plen de miercuri, Senatul a adoptat, printre altele, si propunerea legislativa privind modificarea si completarea Legii partidelor politice nr.14/2003.

Una dintre dispozitiile acestui proiect legislativ este aceea care prevede ca infiintarea unui partid politic este permisa, in cazul in care exista cel putin trei persoane care sa faca parte din randurile acestuia, in calitate de membri fondatori.

Propunerea legislativa in cauza – adoptata cu majoritate de voturi in Senat- ii are printre initiarori pe senatorii liberali Puiu Hasotti, Ioan Oltean, Mihai Voicu si Victor Paul Dobre, pe UNPR-istul Eugen Nicolicea, dar si pe deputatul social-democrat Valeriu Zgonea.

Proiectul legislativ va fi trimis Camerei, care are calitate de for decizional, deputatii avand, asadar, ultimul cuvant in aceasta chestiune.

Ultimele stiri

  • Aventurile lui Trump cu viza H-1B se vor întoarce împotriva economiei SUA
  • MAI bagă în faliment școlile, spitalele și primăriile. Amenzi și mai mari pentru lipsa autorizației ISU
  • Europa trebuie să aleagă între vasalizare și preluarea controlului asupra propriului destin
  • Țara cu 50.000 de locuitori a devenit membru FIFA
  • America vrea petrolul Venezuelei?
  • Ministrul Mediului s-a prins că viața oamenilor e mai importantă. Undă verde la împușcarea urșilor care intră în localități
  • FIFA schimbă iar regulile “Mondialului”
  • „Midnight Hammer” redivivus!
  • Breaking news: Horațiu Potra, reținut în Dubai
  • „Einsteini pierduți”. Cum se identifică un geniu?
  • Exit mobile version