AcasăPoliticaSemnalul venit de la Iohannis: ”Coaliţia funcţionează, dar nu funcţionează perfect”. Ce...

Semnalul venit de la Iohannis: ”Coaliţia funcţionează, dar nu funcţionează perfect”. Ce îl nemulțumește – VIDEO

(sursa foto: Klaus Iohannis/facebook)

Klaus Iohannis a fost, miercuri, în vizită în Parcul Natural Comana, din județul Giurgiu, unde s-a plimbat cu barca și a abordat aspecte ce țin de mediu, dar, ajuns în fața reprezentanților presei, a răspuns și întrebărilor jurnaliștilor.

Pe lângă chestiuni ce țin de campania de guvernare, dar și de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), presa a vrut să afle de la președinte dacă e mulțumit de modul în care funcționează coaliția de guvernare.

Și până să anunțe o concluzie, președintele a amintit de situația de anul trecut de la nivelul alianței aflate la guvernare. ”Să ne amintim cum a apărut această coaliţie şi cum s-au poziţionat unii faţă de alţii cei care sunt acum împreună. Noi am avut (…) la sfârşitul anului trecut campanie electorală şi aproape s-au duelat în public. Vă daţi seama că o astfel de coaliţie are nevoie de timp până când se rodează, până când mecanismele funcţionează foarte bine. Şi având în vedere de unde am pornit, pot să spun, da, coaliţia funcţionează, dar nu funcţionează perfect”, a punctat Klaus Iohannis.

”SIIJ nu a fost desfiinţat, chit că toată lumea s-a lăudat că aşa va face”

În acest context, președintele a amintit discuțiile privind desființarea așa-numitei Secții Speciale – Secția pentru investigarea Infracțiunilor din Justiție, în această privință fiind arătat cu degetul Stelian Ion, actualul ministru al Justiției.

”Mai sunt multe lucruri care nu funcţionează. Bunăoară, SIIJ nu a fost desfiinţat, chit că toată lumea s-a lăudat că aşa va face, dar ministrul Justiţiei nu a găsit încă calea potrivită, legile justiţiei – nici nu există un proiect acceptat în coaliţie şi sunt şi eu nemulţumit de aceste lucruri. Sunt şi alte, şi alte reforme care au fost promise şi deocamdată auzim că se întâlnesc şi se discută, deci mai este mult de lucru, dar această formulă sunt convins că poate să funcţioneze”, a declarat Iohannis.

Ce anunțase Stelian Ion zilele trecute

Pe de altă parte, zilele trecute, Stelian Ion anunțase, pe pagina sa de Facebook, ”pași concreți pentru a repara legile, pentru combaterea corupției și pentru un sistem de justiție eficient”.

Și anume:

”➡️ Lansăm în dezbatere publică modificările aduse Codului penal, existând un acord în coaliție pentru acest demers. Vor fi 30 de zile pentru observații și propuneri din partea oricui este interesat, iar Ministerul Justiției le va analiza și le va prelua pe cele care aduc soluții îmbunătățite.
➡️ Lansăm, de asemenea, în dezbatere publică Strategia Națională Anticorupție pentru perioada 2021 – 2025.
➡️ Am prezentat coaliției proiectul de transpunere a Directivei privind avertizorii de integritate. Insistăm pe măsurile de protecție a celor care semnalează fapte de corupție sau comportamente neetice în instituțiile de stat, dar și în mediul privat. Voi discuta și cu reprezentanții administrației locale despre rolul crucial pe care îl au avertizorii de integritate pentru protejarea interesului public în primării”, a transmis ministrul Justiției, pe 27 iulie, pe rețeaua de socializare.

184 afisari

8 COMENTARII

  1. Poate ca intr-o cardasie, deoarece coalitie e cam mult spus, cand fiecare face cam ce-l taie capul, dansului i se pare ca e BINE. Schimbati-i , fratilor ochelarii poate-si revine omul. Da, panicarzii intrebatori n-au avut nimic de comentat la afismatia susnumitului ???

  2. Bai penalule,care „toata lumea ” s-a laudat ca va desfiinta SIIJ ? Poate vrei sa spui ca Lumea Hotilor de case si Garsoniere cu acte false.Urmati de Luluta si grupul ei infractional organizat,unitatile de elita,livada de Portocali intinsa pe tot cuprinsul Patriei. Si ca sa va dea o mana de ajutor,hop si Doamna UE,” aparatoarea statului de drept si al Independentei Justitiei”,care a cocotat-o pe Luluta desi stia ca nu are gradul de procuror de Inalta Curte de Justitie obligatoriu,ci doar pe cel de procuror de parchet de Tribunal. S-a facut ca nu vede falsul. Dupa cum se vede, „statul de drept ” UE,functioneaza cam ca ” statul de drept Mafiot ” din Romania. Desfiintati SIIJ,momentan ati scapat de necazuri,Dosarele sub presul mostenit dela Taica Lazar. Pai ce Justitia mea „independenta” plina de interlopi si mafioti. Ciocul mic,acum noi suntem la putere. Si Clotilde draga de ea.

  3. Talharului ii e frica de hoti,ii tremura fundul ca nu va putea desfinta SIIJ-ul ca altfel nu poate controla justitia.Asta e o unealta imputita a celor de la UE.Vor un sclav pe care sa il poata manevra,sa se poata imbogati ei.Vor slugi si mana de lucru ieftina care sa le ridice economia iar noi sa nu avem nimic,industrie,agricultura,oameni de afaceri care sa ajute Romania,si sa fim piata lor de desfacere.Credeti ca UE vrea binele Romaniei????Nici vorba,sant numai ptr ei,si ioha are un rol important in ecuatia asta.Pacat ca unni dintre romani nu ne vor binele(de ce,este o enigma)si l-ai votat pe neispravitul asta!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger