Pe 8 și 9 decembrie, televiziunile, ziarele și celelalte vuvuzele aliniate ordinelor „Sistemului” au prezentat cu emfază „vizita oficială” a președintelui Nicușor Dan la omologul său francez. Realitatea e mult mai puțin spectaculoasă: la Elysee a fost doar un banal prânz de lucru, fără conferințe de presă comune, fără declarații oficiale, doar un video tip selfie pentru arhivă și aparițiile colorate din ziare. Nivelul diplomatic rezervat șefului statului român? 5 din 5, cel mai mic care există în protocolul administrației prezidențiale franceze.
Elegant spus, vizita asta a fost mai degrabă o invitație de curtoazie decât o demonstrație de forță din partea lui Nicușor Dan.
Și despre ce au discutat cei doi președinți? Întrebarea este retorică, răspunsul fiind previzibil: nu, Nicușor Dan nu i-a spus lui Emmanuel Macron că România e într-un deficit cronic, că populația va fi strivită de prețuri în 2026 și că, la ritmul actual, țara riscă incapacitate de plată. Credeți că a vorbit Nicușor despre îndatorarea excesivă a țării, despre faptul că dobânzile anual depășesc 10 miliarde de euro și că, dacă trendul continuă, în câțiva ani România va fi forțată să-și vândă active vitale pentru economie și siguranță națională – de la Porțile de Fier la Portul Constanța și Aeroportul Otopeni?
Cât s-a maimuțărit Nicușor Dan pe lângă jupânul Emmanuel Macron, realitatea economică ne-a bătut obrazul: în România avem inflație galopantă, insecuritate, sărăcie și crize multiple în sectoare esențiale din economie. Investitorii străini nu stau cu mâinile în sân și reacționează în forță: Kaz Munai Gaz, Hervis, Carrefour, plus multe alte companii care poate ne scapă acum, încep să caute uși de ieșire dintr-o piață instabilă și profund afectată.
Oare cine se va mai grăbi să bage miliarde de euro sau dolari într-o economie unde inflația mănâncă salariile, securitatea economică a devenit o glumă și crizele se succed cu viteza unui troler scăpat pe scări?
De aceea nu trebuie să ne facem iluzii. Vizita lui Nicușor a avut un scop bine definit – primul lucru pe care i l-a spus lui Macron: promisiunea că banii UE din Programul SAFE vor fi folosiți pentru armament. În traducere directă: ce primește de la Bruxelles, România dă mai departe Parisului, Londrei, eventual Berlinului, drept achiziții de armament. Iar ce cumpărăm va fi, probabil, o combinație de vechituri și promisiuni de „piese noi”, care vor ajunge la noi peste ani buni, la Sfântul Așteaptă.
Evident că Nicușor Dan s-a grăbit să scoată în față un exemplu de succes, dar nu pentru România, succes pentru Franța – investițiile Parisului la Brașov, în fabrica IAR Ghimbav pe care am făcut-o cadou Hexagonului. Să fie clar: nu e vorba de reformă economică sau creșterea nivelului de trai al românilor, ci de faptul că banii UE, care ar putea sprijini infrastructura, educația sau sănătatea, se vor transforma în tunuri, tancuri și promisiuni pentru partenerii occidentali!
Pe scurt, România se află într-o situație financiară alarmantă. Dobânzile cresc, datoria publică e uriașă, iar Nicușor Dan promite Franței să fie ascultător.
Într-un moment de rară trezie, Băsescu a avertizat că, în câțiva ani, ne vom vedea obligați să vindem activele mari pentru a achita creditorii. Fără umor, fără ironie, fără selfie-uri: Porțile de Fier și Portul Constanța ar putea fi cedate către cei care ne-au dat credite cu generozitate inițială, doar pentru a ne face dependenți.
România plătește în 2025 dobânzi de peste 10 miliarde de euro, iar de la anul, de cel puțin 12 miliarde. Și ce dacă nu avem bani să le plătim? „Cămătarii” de la FMI și BM vor vacile grase din economie (Hidroelectrica, de exemplu), un scenariu cu care s-a confruntat și Grecia, cu ani în urmaș.
În fața unui scenariu atât de sumbru și a realității care ne doare, ce face președintele? Merge la Paris, bifează un prânz de lucru, își face selfie și se întoarce cu promisiuni de armament și cu misiunea de a dovedi loialitate față de partenerii din Occident. Iar acasă, problemele rămân neatinse: deficit, inflație, investitori care se retrag, sărăcie. Poporul român, spectator neputincios, primește drept cadou o fotografie color cu președintele zâmbind pentru aparatul de protocol.
Oricât de dureros ar părea, vedem că România este condusă de lideri care prioritizează imagini și promisiuni în detrimentul substanței economice. Ce contează dacă economia se îneacă în datorii sau dacă investitorii străini fug? Important e să existe un selfie memorabil, o declarație prietenoasă și să se demonstreze că România știe să fie un partener obedient.
Primul an de mandat al lui Nicușor Dan se încheie cu imaginea unui președinte întors de la Paris Palatul cu buzunarele goale și cu promisiuni de armament. Acasă, țara reală, cu problemele ei economice și sociale, a rămas pe margine, așteptând să vadă cine va salva ce mai poate fi salvat.