De decenii, alianța transatlantică a fost fundamentul securității europene. Astăzi, parteneriatul Europei cu Statele Unite se află într-un moment critic.
Odată cu întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă, există un risc real ca implicarea SUA în Europa să scadă drastic. Dacă opresc ajutoarele militare către Ucraina, consecințele vor fi profunde, atât pentru război, cât și pentru restul apărării Europei împotriva Rusiei revanșiste.
Deși cel de-al doilea mandat al lui Trump va aduce cel mai probabil o ruptură radicală de politica anterioară, realitatea este că nemulțumirea față de contribuția europeană la NATO a fost mocnită în Statele Unite de ani de zile, scrie Foreign Affairs. Europa, însă, a risipit timpul pe care ar fi trebuit să-l petreacă investind în consolidarea propriei apărări.
Misiunea liderilor europeni
Invazia Rusiei în Ucraina din 2022 ar fi trebuit să fie ultimul semnal de alarmă, creând un adevărat impuls în spatele efortului Europei de a deveni un actor de securitate credibil. În schimb, din nou, s-a bazat pe Statele Unite pentru a prelua conducerea într-un război european. Această opțiune de rezervă riscă să dispară, iar liderii europeni nu pot pur și simplu să paseze vina pentru situația lor către Washington.
Ei trebuie să acționeze decisiv pentru a avansa o strategie unificată care să asigure pacea și stabilitatea continentului. Trebuie să înceapă un efort serios pentru a crea o industrie de apărare europeană integrată și să demonstreze Statelor Unite că Europa este pregătită să își îndeplinească partea de putere.
De acum înainte, securitatea Europei va trebui să fie europeană—sau nu va exista deloc. Însă acest proiect necesită voință politică – greu de găsit.
În Germania, guvernul de coaliție s-a prăbușit. În Franța, președintele Emmanuel Macron și-a pierdut majoritatea parlamentară în această vară. Relația UE cu Regatul Unit rămâne tensionată.
În prezent, Europa achiziționează cea mai mare parte a armelor sale din străinătate; această practică trebuie să înceteze. Un furnizor credibil de securitate trebuie să fie capabil să își satisfacă majoritatea propriilor nevoi de apărare.
Asta înseamnă ca cele mai importante puteri militare ale continentului—Franța, Germania, Italia, Polonia și Regatul Unit—să conducă dezvoltarea unei strategii europene comune.
În practică, procesul va implica creșterea producției și reducerea costurilor prin integrarea fiecărei părți a ciclului de producție, de la planificarea capacităților la dezvoltare și achiziții. Dacă această integrare este gestionată cu succes, industria de apărare europeană poate concura la nivelul sectorului din SUA.
Depinde de europeni să îndeplinească potențialul Europei ca actor de securitate credibil, salvând astfel relațiile transatlantice și limitând ambițiile imperialiste ale Rusiei.
Dacă acest efort va eșua—și dacă sprijinul SUA va dispărea—prețul va fi ridicat. Fără apărări puternice în calea sa, Putin nu va avea niciun motiv să se oprească la Ucraina.