De la etajul 13 al sediului central al Comisiei Europene din Bruxelles, Ursula von der Leyen se vrea o luptătoare pentru a impulsiona cel mai mare bloc comercial din lume, dar aceste eforturi sunt acum în pericol. Și poate și mandatul ei.
Doamna Ursula a venit la Bruxelles în urmă cu cinci ani și pretinde că a lucrat la un plan de a face din UE un actor geopolitic adevărat. N-a reușit. Dar pandemia Covid-19 și războiul din Ucraina au accelerat agenda, iar prin centralizarea autorității, ea i-a supărat pe înalții oficiali și a deschis o linie de atac pentru populiștii hotărâți să slăbească blocul din interior.
În timp ce un nou mandat de președinte al Comisiei atârnă în balanță, viitorul ei se împletește cu dilemele cu care se confruntă acest mozaic de 450 de milioane de locuitori. Iar procesul pune o întrebare-cheie: câtă putere sunt dispuse cele 27 de state membre ale UE să acorde Bruxelles-ului?
UE se află într-un moment de cotitură. China a devenit un rival sistemic, iar SUA nu mai sunt văzute ca un garant de încredere al păcii și prosperității Europei. O Europă care trebuie să se reinventeze și să găsească modalități de a-și impune greutatea economică și politică pe o scenă mondială din ce în ce mai polarizată.
În timp ce fiica unui politician german născută la Bruxelles ar putea în curând să își declare public planul de a solicita un al doilea mandat, o decizie finală va fi luată de liderii UE doar după alegerile europene din iunie – când partidele populiste ar putea obține mai multă putere și ar putea determina o regândire.
„Dacă Ursula von der Leyen va fi reconfirmată în funcție, ar trebui să pună mai mult accent pe comunicarea cu cetățenii pentru a le recâștiga încrederea”, a declarat pentru Bloomberg Dita Charanzova, vicepreședinte al Parlamentului European din partea Republicii Cehe și membră a grupului liberalilor rivali.
Relațiile șefei CE în cadrul blocului sunt mixte. Conservatoarea germană colaborează bine atât cu Giorgia Meloni din Italia, cât și cu Pedro Sanchez din Spania – în ciuda faptului că se află în puncte diferite pe spectrul politic. Viktor Orban din Ungaria nu se încrede în ea, în timp ce legăturile cu Olaf Scholz sunt complicate de luptele interne din cadrul coaliției sale.
Von der Leyen a venit la putere dând peste cap planurile de a numi candidatul principal din cel mai mare grup parlamentar: în 2019, acesta ar fi fost conservatorul bavarez Manfred Weber.
Tensiunile cu președintele Consiliului European, Charles Michel, au fost un subiect la Bruxelles încă de la așa-numitul incident Sofagate din 2021, când fostul prim-ministru belgian a ocupat singurul scaun la o întâlnire cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, în ceea ce a fost văzut ca un afront adus doamnei Ursula.
Săptămâna trecută, Michel a revenit asupra planurilor sale anterioare de a demisiona dacă va fi ales în parlamentul UE, reflectând astfel presiunea exercitată asupra funcțiilor de conducere a negocierilor care însoțesc aceste posturi.
Ca un semn al competiției, numele lui Christine Lagarde și Mario Draghi – actualul și fostul șef al Băncii Centrale Europene – au circulat discret ca potențiali succesori ai lui von der Leyen.
Pe lângă sprijinirea Ucrainei împotriva Rusiei și gestionarea conflictului din Gaza, UE trebuie să evite să fie strânsă între SUA și China, contracarând totodată dependențele în ceea ce privește energia și materiile prime necesare pentru tranziția sa ecologică și digitală.
Prin urmare, o agendă extrem de complicată. Sau o pălărie prea mare pentru Ursula von der Leyen.