Cauta

Se reabiliteaza Crucea de pe Caraiman. Cu fonduri europene

Unul dintre monumentele istorice, cu o incarcatura aparte in patriomoniul autohton, si anume Crucea Eroilor, din Bucegi, va fi reabilitata cu ajutorul unor fonduri europene.

Startul acestei proceduri s-a dat, practic, miercuri in jurul pranzului, cand ministrii Tutuianu si Plumb au semnat, la sediul MApN, proiectul de finantare. „Faptul ca astazi am semnat acest contract marcheaza nu numai startul in reabilitarea unui monument important al natiei noastre, dar si faptul ca cinstim toata activitatea Armatei Romanei, devotamentul, curajul, onestitatea, determinarea pe care fiecare dintre militarii nostri le-au dovedit de-a lungul timpului”, a apreciat Rovana Plumb, ministrul delegat pentru Fonduri Europene.

Crucea de pe Varful Caraiman, element simbol al zonei, este un monument istoric construit in intervalul 1926-1928, fiind destinat cinstirii memoriei eroilor romani care s-au jertfit in Primul Razboi Mondial. Costurile proiectului de reabilitare au fost estimate la peste 19 milioane de lei, 16 dintre acestea provenind din fonduri europene, din cate s-a anuntat din directia ministerului condus de catre Adrian Tutuianu.

Ultimele stiri

  • Yuanul chinezesc vs dolarul american
  • Noua eră a armelor nucleare
  • Haaland de Catalunya…100 de milioane pe masă!
  • Europenii rămân fără medicamente?
  • UPDATE. Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, rezultat POZITIV la un test rapid pentru marijuana – VIDEO
  • Arme din SUA pentru Ucraina. Cine plătește 3,6 miliarde de dolari
  • Destrămarea Occidentului
  • Preotul Visarion Alexa a aflat decizia definitivă a instanței. Ce au hotărât magistrații CAB în cazul său
  • Ce se întâmplă dacă Rusia invadează Marea Baltică? Un joc video oferă răspunsuri
  • Cum emoțiile negative influențează sănătatea intestinală prin axa creier–intestin
  • Exit mobile version