Cauta

Se lasă cu noi tensiuni în Coaliție? Social-democrații au răbufnit! PSD „condamnă categoric” votul senatorilor PNL și AUR

Se lasă cu noi tensiuni în Coaliție? Social-democrații au răbufnit! PSD „condamnă categoric” votul senatorilor PNL și AUR - Ziarul National

sursa foto: psd.ro

Apar noi tensiuni în Coaliție, alianța din care fac parte social-democrații și liberalii? Un mesaj tranșant a venit, marți, 27 septembrie, de la nivelul PSD. Mai precis, partidul condus de Ciolacu a transmis, într-un comunicat, că social-democrații „condamnă votul PNL, AUR și USR prin care se reduce capacitatea de producție a energiei electrice din România”.

Parlamentarii Partidului Social Democrat îi acuză, practic, pe senatorii de la PNL că au votat cot la cot cu cei de la Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și de la USR, astfel fiind respinse amendamente ale PSD pe un proiect important.

Partidul Social Democrat „condamnă categoric” votul senatorilor PNL, AUR și USR din Comisia economică și Comisia pentru energie. Vot prin care social-democrații acuză că s-au respins amendamentele PSD pentru menținerea în funcțiune a CET Paroșeni și a minelor Lupeni și Lonea care deservesc acest complex energetic.

Ce prevedeau amendamentele PSD

„Amendamentele PSD prevedeau scoaterea CET Paroșeni din lista capacităților ce urmează să fie închise conform OUG 108/2022, privind decarbonizarea sectorului energetic, precum și prelungirea perioadei de activitate a celor două exploatații miniere.

Dacă votul membrilor PNL, AUR și USR din cele două comisii se va menține în forma finală a legii, atunci România va trebui ca în anii următori să își diminueze capacitatea de producție a energiei electrice cu încă 150 de MWh, ceea ce ar vulnerabiliza și mai mult sistemul energetic național. PSD consideră că astfel de capacități bazate pe cărbune pot fi trecute în conservare doar atunci când sunt înlocuite de alte unități echivalente”, se menționează în comunicat.

Ce au de gând să facă senatorii PSD

Totodată, social-democrații vor să se știe că grupul senatorilor acestei formațiuni politice „va insista în dezbaterea din Plenul Senatului pentru adoptarea amendamentelor propuse astfel încât CET Paroșeni și cele două exploatații miniere să fie scoase din lista unităților ce urmează să fie închise în anii următori”.

Nu în ultimul rând, PSD „face un apel la toți senatorii altor formațiuni politice care pretind că vor să apere cetățenii și economia în contextul crizei energetice să voteze cele două amendamente”.

Ultimele stiri

  • Horoscop 19 decembrie 2025- Astăzi va fi o zi destul de stabilă
  • Alege ce citești
  • Marijuana, reclasificată de Donald Trump: „Oamenii m-au implorat să iau această decizie”
  • Tratamentele de afirmare a genului, restricționate de administrația Trump: reguli dure pentru minori în SUA
  • Pașapoarte românești obținute fraudulos: 37 de percheziții, avocați și funcționari anchetați într-un dosar al Parchetului ICCJ
  • Ordin dat lui Nicușor Dan: Justiția și serviciile secrete, decise de Franța!
  • SE ÎNCHIDE TOT. Guvernul anunță o EXPLOZIE a prețului la gaze
  • LIVE VIDEO. Haos la Bruxelles! Mii de fermieri în stradă, încăierări cu poliția. Europarlamentar român: „Protestatarii așteptau să discute cu cineva, nu cu forțele de ordine”
  • Messi, instrument de campanie electorală la Barcelona
  • Liderii europeni îl ascultă pe Putin sau se prefac surzi?
  • Exit mobile version