AcasăPoliticaSe gândește PSD să-l suspende pe Iohannis?

Se gândește PSD să-l suspende pe Iohannis?

Se gândește PSD să-l suspende pe Iohannis? (foto: Facebook)

Cu un premier interimar în fruntea Guvernului, după ce Ludovic Orban a renunțat la această funcție, pe fondul rezultatelor obținute de PNL la alegerile din 6 decembrie, Marcel Ciolacu spune că social-democrații îl consideră pe Alexandru Rafila cea mai potrivită propunere de prim-ministru.

Și că nu se gândesc și la o eventuală suspendare a președintelui. ”Nu cred că e oportun un astfel de demers, într-o asemenea criză, să demarăm suspendarea preşedintelui, vă daţi seama ce s-ar întâmpla să nu mai avem nici preşedinte.

Poate facem şi alegeri anticipate. Guvern interimar avem, afară a început să ningă, avem ATI toate pline, nu avem buget pe anul viitor, îl avem pe Cîţu care împrumută zilnic miliarde, nu ştim pentru ce„, a declarat Marcel Ciolacu, la un post TV de știri, citat de antena3.ro.

Ciolacu, despre Orban: S-a supărat, şi-a luat jucăriile şi a plecat acasă

Pe de altă parte, numărul 1 în cadrul PSD l-a criticat pe Ludovic Orban pentru pasul în lateral făcut seara trecută. ”Nu numai că a fost incompetent, dar acum e şi inconştient domnul Orban prin această demisie (…) Noi nu ştim nici rezultatele oficiale. Eu cred că e o supărare a lui Orban. S-a supărat, şi-a luat jucăriile şi a plecat acasă”, a apreciat social-democratul.

Până să fie convocate consultările la Cotroceni, în privința viitorului Guvern, Klaus Iohannis urmează să discute, marți de la ora 15, cu premierul interimar Ciucă și cu ministrul Tătaru, pe tema crizei COVID. (DETALII AICI).

Urmează consultări la Cotroceni

Seara trecută, în cadrul primei sale reacții după aflarea rezultatelor PNL la alegerile parlamentare, Klaus Iohannis a făcut referire la viitoarele consultări. ”Acum, ce va urma – se cristalizează rapid deja o coaliție de centru-dreapta, care va putea să propună un guvern de coaliție. Peste doar câteva zile, voi convoca consultări cu partidele care se vor regăsi în noul Parlament, consultări pentru a găsi cea mai bună soluție pentru România.

Noul guvern care va fi format va gestiona măsurile necesare în pandemie, va prezenta urgent măsuri de reformă mult așteptate și de multe ori amânate, va gestiona campania de vaccinare și, cu siguranță, în cel mai scurt timp, va prezenta un proiect de buget pentru anul 2021, împreună cu modul în care vor fi atrași banii europeni”, a precizat Iohannis.

336 afisari

4 COMENTARII

  1. cand au avut majoritate au tras de timp. Acu nu mai pot .
    Normal ar fi ca dl Ciolacu sa fie schimbat urgent pt ca psd sa isi revina……..

  2. Ciolacu are pregatite 3 dosare penale.Cum misca in front il va urma pe Dragnea.Asa ca nu va asteptati la asa ceva din partea lui.Va sta cuminte in ultima banca inca mult si bine!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger