AcasăPoliticaSe destramă unitatea în fața Rusiei? De ce se ceartă Polonia și...

Se destramă unitatea în fața Rusiei? De ce se ceartă Polonia și Germania.

Un contingent de soldați germani operează din ianuarie în estul Poloniei sistemele de rachete  Patriot. Reprezintă cea mai importantă prezență militară germană în această țară de la cel de-al doilea Război Mondial încoace.

Contingentul face parte din eforturile NATO de a-și consolida flancul estic și de a ajuta Ucraina să lupte împotriva Rusiei, dar prezența sa testează în același timp o relație germano-poloneză pe care mulți o consideră a fi la cel mai rău nivel de la căderea Zidului Berlinului.

De fapt, desfășurarea trupelor a fost precedată de certuri politice, Berlinul respingând o cerere poloneză ca rachetele Patriot  să fie instalate în Ucraina și nu în Polonia.
Relația germano-poloneză este crucială nu numai pentru cele două națiuni, ci și pentru întregul continent, subliniază presa din SUA. Acest lucru este valabil mai ales acum, când puterile occidentale doresc să dea dovadă de unitate pentru a slăbi Rusia lui Putin, a cărei invazie în Ucraina a plasat, de asemenea, Europa de Est în centrul geopoliticii mondiale.

Însă la Berlin există o deziluzie profundă față de guvernul polonez condus de partidul conservator Lege și Justiție (PiS) și față de ceea ce este considerat a fi încercarea acestuia de a folosi Germania ca sac de box politic înaintea alegerilor parlamentare poloneze din toamnă.

Polonia a condamnat Germania pentru că a întârziat să livreze ajutor militar Ucrainei și pentru că a ignorat îngrijorările anterioare cu privire la legăturile economice ale Berlinului cu Moscova, materializate prin gazoductele Nord Stream.

„Câștigarea alegerilor este mai importantă decât o relație constructivă cu Germania”, spune Jana Puglierin, șefa biroului din Berlin al Consiliului European pentru Relații Externe.

“Polonia riscă să transforme un moment de oportunitate într-un impediment”, a declarat fostul ministru polonez de externe Radoslaw Sikorski, care este acum membru al Parlamentului European. “Dacă țarea noastră dorește să joace un rol de lider în următoarea fază de dezvoltare a Europei, trebuie să își stabilească relația atât cu Bruxelles, cât și cu Berlinul”, a adăugat el. “Dacă nu face acest lucru, atunci România ar putea chiar să ia locul Poloniei, deoarece nu se luptă inutil”.

O altă măsură a tensiunilor dintre Polonia și Germania sunt cererile oficiale ale Varșoviei privind despăgubirile cauzate de naziști în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Suma se ridică la 1,3 miliarde de euro.Berlinul le respinge, insistând că problema a fost rezolvată în anii 1950 cu guvernul comunist de atunci al Poloniei.

Cei 300 de soldații germani sunt staționați lângă orașul Zamosc. Comandantul lor, colonelul Jorg Sievers a declarat pentru Financial Times că “politicienii sunt deconectați de situația de pe teren”, unde “cooperarea este mai bună”.Soldații polonezi nu se ocupă de rachete,  dar păzesc zona și au pus 1.600 de plăci de beton pe care infrastructura pentru acestea poate fi instalată fără riscul de a se scufunda în solul noroios.

Populația evreilor din Zamosc, 40%,  a fost decimată de Holocaust. Sinagoga  din secolul al XVII-lea a fost renovată și redeschisă ca muzeu în 2011. Curatorul Daniel Sabacinski are și el o părere despre  prezența trupelor germane:  “Știm că acum sunt aici pentru a ne proteja cerul. Dar oamenii mai în vârstă au fost educați în perioada comunistă, când propaganda era despre Germania ca fiind inamicul, la fel cum rușii spun acum că nu se luptă cu poporul ucrainean, ci cu naziștii și fasciștii care controlează Ucraina.”

author avatar
Radu Jacotă Redactor
956 afisari

16 COMENTARII

  1. Trecutul e prezent in toti astia enumerati ,ei nu sunt educati pt iertare ,se asteapta doar ca si o traga daca pot!!! Timpul o sa aseze totul si traim timpul!!

  2. Da de ce nu i-a luat sovieticii pe evrei de ce i-a lasat sa fie ei asasinați de nemti de ce nu a zis Stalin ca Romania- De azi toti ucraini abuzati de rusi vin in Romania si vor trai normal.
    De ce?

  3. A zis cineva o tara ma lasati evreii sa vina toti la mine cum a facut maresalul? Nu, nimeni. Singur maresalul a zis de evreii romani nu se atinge nimeni la care cancelaria a ramas masca. Apoi i-a tremis frumos in Palestina unde vroiau ei drept.

  4. Dacă lua si Olanda daca lua si Austria nu care tre sa dea bani la Ue pt migrantu ucrain din Romania, daca lua si Suedia daca lua si Elvetia, daca lua si Rusia 10 – 15 evrei nu mai mureau atatia…

  5. Porcarie de armá yankee,operata de nazisti germani pe pamánt polonez!
    De groazá!
    Asta e m ue!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger