Cum Sărbătorile Pascale se apropie tot mai mult și nu sunt puțini românii care vor să știe dacă vor putea merge la slujba de Înviere, un răspuns la această întrebare ar putea fi aflat după întrevederea pe care premierul o va avea, joi, la Palatul Victoria, cu reprezentanții cultelor religioase din România și cu cei ai Secretariatului de Stat pentru Culte.
Este vorba despre discuții programate să înceapă la ora 11. Și la care vor participa, din câte s-a anunțat din direcția Guvernului, atât vicepremierul Kelemen Hunor, cât și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat, precum și coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiță, dar și secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu.
De asemenea, la întrevederea de la sediul Executivului sunt așteptați și Sergiu Nistor, consilierul prezidențial în cadrul Departamentului Cultură, Culte și Minorități Naționale de la Președinție, secretarul general al Guvernului, Horațiu Gorun, precum și secretarul general adjunct al Guvernului, Mircea Abrudean.
Iohannis: Oamenii vor să meargă la biserică și trebuie să găsim soluții ca să meargă la biserică
Întâlnirea de joi are loc cu doar câteva ore înainte de ședința Executivului, programată pentru ora 17, și la o zi după ce, întrebat de presă dacă românii vor putea merge în acest an la biserică, de Paști, președintele Iohannis spunea că trebuie găsite soluții în această privință. Amintind că în acest an credincioșii catolici, dar nu numai celebrează Sfintele Paști pe 4 aprilie. ”Anul acesta, Sărbătorile sunt la o distanță mare. Acum, în 4 aprilie, vor sărbători catolicii, evanghelicii, reformații, iar la începutul lui mai vor sărbători creștinii ortodocși (pe 2 mai-n.n). Eu îmi doresc tare mult să gestionăm pandemia în așa fel încât lumea să poată să meargă și la biserică, să se întâlnească – sigur, în cerc mai restrâns, dar să se poată întâlni cu familia, fără să avem petreceri cu multe persoane, mai degrabă în cadru familial, dar cred că aceste lucruri sunt posibile”, a susținut președintele.
Actualele restricții de circulație, pe timp de noapte, care sunt valabile de la ora 22, nu ar permite prezența oamenilor la slujba din noaptea de Înviere, care se oficiază către miezul nopții. ”Nu-mi doresc – și am spus acest lucru foarte clar de la început – nu îmi doresc să îngrădim accesul la biserică. Sunt Sfintele Sărbători de Paști, oamenii vor să meargă la biserică și trebuie să găsim soluții ca să meargă la biserică”, a mai declarat Klaus Iohannis, aflat, miercuri, în județul Dolj.