Cauta

Se anunță ședințe decisive la PSD. Manole: „În privința funcțiilor de ministru va fi o competiție internă”

Se anunță ședințe decisive la PSD/„În privința funcțiilor de

sursa foto: captură video

Cu o zi înainte ca social-democrații să ajungă să stea față în față cu Nicușor Dan, în cadrul consultărilor pe care președintele le-a convocat – cu partidele parlamentare, în vederea desemnării unui candidat la funcția de premier – vin precizări de ultimă oră de la nivelul PSD.

Așa s-a aflat că, vineri și sâmbătă, social-democrații vor avea două reuniuni decisive.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Florin Manole, a declarat că vineri și sâmbătă vor avea loc două ședințe ale social-democraților pentru a se decide intrarea sau nu la guvernare și pentru a fi nominalizați candidații pentru funcțiile de ministru.

Manole a punctat că pentru desemnarea viitorilor miniștri ai PSD se va face o competiție internă.

Se așteaptă finalizarea consultărilor de la Cotroceni

După finalizarea consultărilor de la Palatul Cotroceni de mâine, o să știm, ca partid, de fapt o să știe toate celelalte partide și opinia publică, care sunt propunerile concrete de pe masa dialogului – de la propunerile referitoare la fiscalitate până la propunerile referitoare la dimensiunea politică de definire a coaliției.

Având în vedere aceste informații, cu ele, președintele partidului va prezenta membrilor PSD și conducerilor județene opțiunile, după care va exista un vot. Urmare a acelui vot, o să avem rezultatul consultării interne din partid pentru această temă a intrării la guvernare și a tuturor celorlalte detalii politice, de la portofolii și așa mai departe”, a declarat Manole, miercuri, pentru Agerpres.

Concurs intern în PSD, pentru stabilirea propunerilor pentru funcțiile de ministru

Purtătorul de cuvânt al formațiunii conduse interimar de către Sorin Grindeanu a explicat că vineri va avea loc ședința Consiliului Politic Național în care se va decide, prin vot, dacă PSD va intrare sau nu la guvernare.

Iar în cazul în care se decide intrarea la guvernare, Consiliul Politic Național se va reuni și sâmbătă, de această dată pentru a decide cine vor fi miniștrii social-democrați din noul Executiv.

În acest sens, PSD-ul are de gând să deruleze o competiție internă în vederea stabilirii listei de miniștri pe care ar urma să-i propună pentru a face parte din viitorul guvern.

În privința funcțiilor de ministru va fi o competiție internă. Președintele partidului nu va veni cu o listă de propuneri în fața colegilor pentru a o valida.

Va fi o competiție deschisă pentru fiecare dintre eventualele poziții, iar doritorii, care evident trebuie să îndeplinească și niște standarde profesionale, dacă vor fi mai mulți pentru anumite poziții, va exista un vot care să facă departajarea”, a explicat Florin Manole.

Programul consultărilor de joi, 19 iunie

Joi urmează să aibă loc, așadar, consultări oficiale la Cotroceni, la finalul cărora se așteaptă să fie anunțată nominalizarea viitorului premier. Cel mai probabil, acesta va fi Ilie Bolojan.

De altfel, încă de marți, 17 iunie, Administrația Prezidențială a anunțat, prin intermediul unui comunicat, programul consultărilor de joi, de la Cotroceni.

Primii care sunt așteptați la aceste consultări cu șeful statului sunt social-democrații, care vor ajunge să discute cu Nicușor Dan începând cu ora 11.

„În temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) şi ale art. 103 alin. (1) din Constituția României, Președintele României, Nicușor-Daniel Dan, a invitat la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru.

Consultările vor avea loc joi, 19 iunie 2025, după următorul program:

Ora 11:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
Ora 11:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
Ora 12:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
Ora 12:30 – Uniunea Salvați România (USR);
Ora 13:00 – Partidul S.O.S. România (SOS);
Ora 13:30 – Partidul Oamenilor Tineri (POT);
Ora 14:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
Ora 14:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale.” – s-a precizat în comunicat.

Ultimele stiri

  • Banca Centrală Europeană nu cântă Slava Ucraina
  • Rețeaua „Gucci” terorizează vedetele din Premier League
  • Bubuie șomajul în UE. Germania și Franța, lovite crunt
  • Scandal: șeful FIFA îl premiază pe Donald Trump!
  • Ministrul Mediului nu se lasă. Atac la sistemul energetic
  • Mare belea cu dronele muscalilor!
  • Premierul Ilie Bolojan, huiduit și în Parlament. Angajații i-au cerut demisia: „Bolojan, nu uita, România nu-i a ta!” – VIDEO
  • Europa se angajează într-o campanie de cheltuieli militare. Lipsește voința politică?
  • Scandal cu suspiciuni de fraudă! Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută
  • Trei crize simultane: Siria, grațierea lui Netanyahu și războiul politic pentru Ministerul Apărării
  • Exit mobile version