Politica democratică din Occident s-a transformat într-o confruntare între două rebeliuni de extincție și două nostalgiiPolitica democratică din Occident s-a transformat într-o confruntare între două rebeliuni de extincție și două nostalgii: o rebeliune de extincție a activiștilor pentru climă și o rebeliune de extincție a dreptei „marii înlocuiri”, care trăiește cu teama că, dacă ceva nu se schimbă, înseamnă sfârșitul modului nostru de viață. Dreapta este nostalgică după trecut. Stânga este nostalgică după viitorul dispărut. Radical diferite în obiectivele lor, ele au un punct de vedere comun: o imaginație apocaliptică.
Relația cu viitorul este marcată de neîncrederea colectivă, relatează Modern Policy. Dezechilibrul care rezultă între democrație ca proiect și democrație ca proiecție a viitorului – indiferent dacă este economic, demografic sau tehnologic – se află în centrul crizei actuale a Occidentului.
„Terapie” pentru mase: catastrofa, noua normalitate
Democrația funcționează prin încadrarea normalului drept catastrofal, în timp ce promite că toate crizele pot fi depășite, încadrând astfel catastrofa ca fiind normală!
Politica democratică funcționează ca o ședință de terapie nefastă la nivel național în care alegătorii sunt confruntați cu cele mai mari coșmaruri ale lor – un nou război, colaps demografic, criză economică etc.
Cu alte cuvinte, politica democratică este imposibilă fără o dramatizare excesivă a problemelor cetățenilor. Alegerile își pierd consistența atunci când nu reușesc să îi convingă că se confruntă cu o criză fără precedent și că au puterea de a o evita.
În acest punct, stânga climatică încetează să mai fie un prieten al democrației, pentru că discursul său apocaliptic împiedică democrația să găsească soluțiile necesare. Preferă isteria și manipularea.
Pâinea și untul politicii electorale
Ceea ce face ca democrația occidentală să funcționeze este o tensiune indusă între un viitor apropiat și un viitor îndepărtat și utopic. Viitorul apropiat este cel pe care politicienii îl promit alegătorilor și care rămâne în centrul dezbaterilor democratice. Ceea ce a făcut guvernul ieri și ceea ce partidele promit pentru mâine va fi întotdeauna pâinea și untul politicii electorale.
În cartea The Future as a Political Idea (Viitorul ca idee politică), Jonathan White, profesor la London School of Economics and Political Science, oferă o lectură originală a actualei crize a democrației, definind-o ca pe un regim temporal și susținând că un „viitor deschis”, unul care nu este predeterminat concret, este o condiție prealabilă pentru funcționarea regimurilor democratice.
În opinia sa, „atunci când viitorul pare să se închidă, instituțiile organizate în jurul ideii de dezacord persistent încep să pară nepotrivite”.
Dar la urma urmei de ce Democtratie?
Repetam ca niste papagali hipnotizati acest termen atat de nefast si de controversat, din antichitate si pana in prezent. Pana si Jonathan White se da in balbe cu definitia sa: „un „viitor deschis”, unul care nu este predeterminat concret, este o condiție prealabilă pentru funcționarea regimurilor democratice.”
Ori este un viitor descis, nepredeterminat concret ori este regim democratic?
Atata timp cat mai dam oarece consideratie acestui termen dovedim ca suntem spalati la creier si sclavi ai democratiei.
Democratia nu a fost niciodata in stare sa asigure libertatea, suveranitatea si accesul poporului la o justitie cinstita si ne influentabila, asa ca ce avem noi nevoie de democratie? Am incercat de-a lungul istoriei atatea sisteme si variante, este timpul sa incercam altul in care la carma sa nu fie ca acum alogenii.