Cauta

Schița viitorului GUVERN (surse). Ce ministere și-ar dori PSD și ce ministere ar vrea PNL, USR și UDMR

sursa foto: Facebook/Guvernul României

După ce s-a aflat că s-a ajuns la un acord de principiu privind o rotativă guvernamentală și în așteptarea anunțului pe care-l va face, miercuri, Nicușor Dan, privind desemnarea viitorului premier, cel mai probabil fiind vorba despre Ilie Bolojan, apar informații – pe surse- privind felul în care se vor împărți ministerele din viitorul Executiv.

Așadar, în contextul în care se așteaptă ca negocierile pentru formarea noului Executiv să intre în linie dreaptă, iar miercuri, după consultările de la Cotroceni, să fie anunțat oficial numele viitorului premier desemnat, apar noutăți cu privire la discuțiile interne privind împărțirea portofoliilor din viitorul Cabinet. Și anume ce ministere și-ar dori PSD-ul și ce ministere ar vrea celelalte trei formațiuni care ar urma să facă parte din viitoarea coaliție de guvernare: PNL, USR și UDMR.

Ce ministere ar putea lua PNL

În contextul acestor negocieri și în așteptarea unor anunțuri oficiale, pe surse politice s-au aflat, marți după-amiază, câteva vești de ultimă oră. Potrivit stiripesurse.ro, liberalii ar urma să primească patru portofolii majore: Finanțe, Interne, Dezvoltare Regională, Energie.

USR-ul și-ar dori șefia a trei ministere în viitorul Executiv: Externe, Justiție și Fonduri Europene.

UDMR, formațiunea condusă de către Kelemen Hunor, ar vrea Dezvoltarea sau Finanțele, dar încă nu sunt încheiate negocierile în această privință. În plus, notează aceeași sursă, UDMR va avea dreptul să nominalizeze un judecător pentru Curtea Constituțională (CCR).

PSD-ului i-ar reveni cele mai multe ministere – șapte

În cadrul înțelegerii politice pentru rotativa guvernamentală, PSD ar urma să primească șapte ministere și să preia, în primăvara lui 2027, funcția de premier, cu un mandat până la alegerile din 2028.

Două ministere -cheie se numără printre cele dorite de PSD, din ce s-a aflat până la acest moment. E vorba despre portofoliile de la Transporturi şi Justiţie.

Grindeanu, viitorul șef al Camerei Deputaților?

În tot acest context al negocierilor pentru viitoarele funcții se vehiculează varianta unei rocade interne la PSD – în sensul că actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, ar prelua portofoliul Transporturilor, în timp ce Sorin Grindeanu – liderul interimar al social-democraților – ar urma să devină noul șef al Camerei Inferioare a Parlamentului.

Adică al treilea om în stat.

Rotativa guvernamentală, oficializată miercuri

În cursul zilei viitoare, și anume miercuri, liderii partidelor ce vor face parte din viitoarea coaliție de guvernare vor merge la consultările finale de la Cotroceni.

Președintele Nicușor Dan e așteptat să desemneze oficial noul premier, cel mai probabil pe Ilie Boloja, iar apoi să fie parcurși pașii procedurali necesari instalării viitorului guvern. Cel mai probabil, noul Executiv va fi învestit luni.

Citiți și: Premierul invizibil și rotativa rușinii

Guvernarea sinucigașilor: PSD și PNL deschid ușa larg pentru AUR

România, patria birurilor. Guvernul taie de la popor ca să dea la străini!

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Airbus lovește din nou!
  • Dolarul pus la colț: băncile centrale preferă rezerve de aur
  • Fum alb la Cotroceni! Români, deschideți portofelele!
  • Se micșorează Schengenul. Pierderi financiare pentru transportatorii români
  • Programul ”Casa verde”, în pericol. Scăderea consumului din rețea afectează profiturile companiilor
  • Dieta personalizată pe baza ADN-ului: Viitorul nutriției este acum
  • „Mondialul” cluburilor, un eșec: milioane cheltuite, tribune goale!
  • De la mașini la genți de mână: poate Luca de Meo să reînvie Kering, proprietarul Gucci?
  • Mihaela Gheorghe, „Învățătoarea Anului 2025”, premiată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Dascălul, finalist al Ligii Profesorilor Excepționali
  • Exit mobile version