AcasăPoliticaSchengen. Cele două soluții de compromis pe care le-ar avea România. Ce...

Schengen. Cele două soluții de compromis pe care le-ar avea România. Ce spune Victor Negrescu: „Este o opțiune diplomatică bună ”

(sursa foto: Facebook/Victor Negrescu)

Cu toată atenția îndreptată asupra reuniunii Consiliului Justiție Afaceri Interne (JAI), de joi, în așteptarea de vești cu privire la decizia ce vizează intrarea României în Schengen, europarlamentarul PSD Victor Negrescu a venit cu precizări importante.

Acesta spune că România ar avea, în momentul de față, două soluții de compromis în privința aderării la Schengen.

Ce spune Negrescu: Este o opțiune diplomatică bună pe care România o are

Care ar fi una dintre acestea? „În momentul de față soluția de compromis în ceea ce privește azi votul din JAI spre care ne îndreptăm este decuplarea de Bulgaria care ne-ar oferi posibilitatea ca România să adere în toamna lui 2023, undeva în octombrie – noiembrie”, a precizat Victor Negrescu, pentru HotNews.ro

Europarlamentarul a adus în discuție și o a doua variantă văzută ca soluție pe această temă. „O altă soluție este ca România și Bulgaria să sesizeze Consiliul European și să aștepte de acolo o decizie favorabilă aderării în spațiul Schengen. Este o opțiune diplomatică bună pe care România o are pentru că avem susținerea președinției cehe a președintelui Consiliului European, dar și susținerea categorica a Germaniei și Franței. În Consiliul European se poate discuta si negocia”, a mai spus Negrescu, potrivit sursei citate.

Bode: Interesul României e mai presus de orice

„Orice compromis în interesul României îl vom accepta”, a spus Lucian Bode, joi dimineață, până să înceapă reuniunea Consiliului JAI la care participă, în calitatea sa de ministru de Interne.

De altfel, joi, ministrul Bode a fost întrebat de jurnaliști în ce măsură este fezabilă „decuplarea” de Bulgaria și dacă se ia în calcul o astfel de variantă. „În acest moment, noi intrăm la dezbatere și vot cu propunerea de aderare împreună România şi Bulgaria. (…) Funcţie de poziţiile pe care le vor avea miniştrii de interne astăzi, aici, lucrurile pot evolua într-o direcţie sau alta, cum am spus, în interesul României. Eu nu ies din acest mandat, mandatul meu este să susţin aderarea României la spaţiul Schengen şi vot astăzi”, a precizat șeful MAI.

Ministrul de Interne a mai spus că România a pornit pe acest drum împreună cu Bulgaria, amintind că ambele țări au fost au fost evaluate împreună. „Noi ne dorim să intrăm împreună, dar interesul României e mai presus de orice. România trebuie să fie membră a Spațiului Schengen începând cu 2023”, a mai declarat ministrul, înaintea Consiliului JAI din 8 decembrie.

author avatar
Andrei Coman
782 afisari

19 COMENTARII

  1. Ne tin la usa de 11 ani si sa asteptam noiembrie 2023 ?! Pe ce lume traiesc astia ? Pana atunci sunt mari sanse ca austriecii, cu largul concurs al cozilor de topor autohtone, sa obtina ceea ce vor. Este momentul, avem toate argumentele de partea nostra, sa ridicam capul din tarana si sa punem si noi contre, la fel de ,,argumentate” ca ale Austriei, Olandei, Germaniei, Frantei, s.a. Este politica ,,care pe care”. Diplomatia este demult in vacanta !

  2. Nu este vorba de diplomație azi a Austriei,este vorba de SANTAJ politic a Austriei….astia vor TOT gazul si petrolul din Marea Neagra.

    • Germania si Luxemburg fac front comun si ameninta Austria ca se vor opune aderarii Croatiei daca nu dau unda verde Romaniei .

  3. Negrescu era mai cu tupeu la CEDO.
    Romanii s-au saturat de „compromisuri” care i-au dus la sapa de lemn.
    Cu cat acceptam mai multe umilinte cu atat se …biiiip astia pe noi.
    Sa solicite banii inapoi pe investitiile facute pentru a intra in „Șenghen”.
    Asta daca la carma tarii sunt barbati adevarati 🙂 :):)

  4. Au scaldat-o si-au frecat-o degeaba, ca deja s-a votat, si atat Austria cat si Olanda au votat impotriva intrarii Romaniei in Schengen. De acum Romania ar trebui sa actioneze in consecinta impotriva celor doua tari: veto-uri in cadrul UE in ce le priveste, boicotarea afacerilor tarilor respective in Romania etc.

  5. Solutia ta e sa-ti vezi dusmanul in ochi, sa-i intelegi mesajul apoi daca mai traiesti sa actionezi, romane.

  6. ”„Orice compromis în interesul României îl vom accepta”, a spus Lucian Bode, joi dimineață, până să înceapă reuniunea Consiliului JAI la care participă, în calitatea sa de ministru de Interne.”
    Cum adica, orice compromis in interesul Romaniei !
    Poate ca vrea sa le dea austriecilor pe nevasta-sa sau pa fiica-sa, fiindca nu-mi imaginez ca vrea sa dea tot bogatiile Romaniei si ale poporului Roman ?
    BODE, CE VRETI, MA SA DATI, RECUNOASTETI CA SA FIE CLAR LA PROCES !
    CEAUSESCU A FOST MITRALIAT PENTRU SUBMINAREA ECONOMIEI NATIONALE, ADICA ECONOMIA AIA PE CARE A CONSTRUIT-O .
    V-AM VENIT SI VOUA RINDUL !

  7. Du te si te culca ,vinzi gogosi.Astia au cuplat tarile periferice si voi credeti ca astia vor vota separat??

  8. Du-te poola mea de prost!
    Ba, sa-i zica cineva si acestui prost ca compromisurile sunt prin definitie impotriva intereselor proprii!
    Ba, de unde apar toti timpitii astia?
    Oh, da! mama imbecililor e mereu gravida!

  9. „Negrescu”
    -negu din capu’ pwlii e de fapt „buba neagra”,
    „vitamina C”,
    etc.

  10. JIGODII CA BODE SUNT DISPUSE LA COMPROMISURI !, UN POPANDAU CA BODE NU TREBUIA SA AJUNGA MINISTRU !.
    ASTA ITI ESTE OMUL DE LA INTERNE Dle Johanis ?,CE MIZERII (COMPROMISURI ) SE FAC IN MAI SUB OBLADUIREA UNUI ASA ZIS MINISTRU CA BODE ??????????????.
    Dle presedinte Johanis ,MAI RABZI IN GUVERNUL TAU O ASEMENEA PANARAMA ?,SAU ESTI SANTAJABIL ?

  11. Compromis este toata mascarada asta leproida din cauza careia am ajuns cu 20 de ani inapoi Apropo ,de ce cenzurezi,va este frica de adevar ,jigodiilor leproide?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger