Cum au apărut tot mai multe zvonuri privind o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu din cursa electorală din vară, pentru Primăria Capitalei, atât candidatul comun al PSD-PNL, cât și prim-vicepreședintele formațiunii social-democrate au venit cu precizări de ultimă oră.
Ambii par să excludă o astfel de variantă. Atât Cătălin Cîrstoiu, candidatul Alianței electorale PSD-PNL la funcția de primar general Capitalei, cât și Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, au ieșit luni, 15 aprilie, în fața presei.
Referire la spusele lui Ciolacu
CITIȚI ȘI: SOS la „Capitală”! Pierdut candidați pentru București
La un moment dat, prim-vicepreședintele PSD a fost întrebat despre eventuale discuții despre varianta retragerii candidaturii lui Cîrstoiu, pentru Primăria Capitalei, cu referire la faptul că și premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, spunea săptămâna trecută că „momentan” medicul e candidatul comun al PSD-PNL.
Social-democratul a adus în discuție faptul că încă nici măcar nu s-a dat startul înscrierilor în cursa pentru fotoliul de primar.
„Și n-a spus corect Marcel Ciolacu? Până la depunerea candidaturii și dl. Piedone e momentan, că nu-i depusă candidatura din câte știu eu. Nici nu s-a deschis perioada în care se poate depune candidatura”, a spus Grindeanu, în primă fază.
Sorin Grindeanu a precizat apoi că de dimineaţă a avut o şedinţă de campanie, urmată de o întâlnire cu specialişti pe Transporturi.
„Nu am discutat aşa ceva. Eu am venit aseară de la Timişoara, nu am auzit asemenea zvonuri. De dimineaţă au fost colegi din conducerile PSD şi PNL aici, am discutat despre campanie”, a completat Grindeanu.
Întrebat direct
„Există vreo șansă cât de mică să vă retrageți din această cursă?”, a fost întrebat și Cătălin Cîrstoiu.
„Ce aş putea să spun suplimentar faţă de ce a spus dl. Grindeanu? Asta a fost realitatea zilei, o discuţie tehnică şi atât”, a răspuns mediul candidat.
„Dacă stăm să o luăm aşa, orice lucru care apare într-un moment are caracter temporar. Din punctul meu de vedere m-am înscris într-o luptă pentru o idee şi mergem înainte”, a completat Cîrstoiu.
Întrebat dacă exclude o retragere, Cîrstoiu replicat: „Din răspunsul meu, evident că da”.