AcasăPoliticaScandalul momentului. Iohannis invocă formule de calcul diferite: ”În niciun caz nu...

Scandalul momentului. Iohannis invocă formule de calcul diferite: ”În niciun caz nu a măsluit cineva datele” – VIDEO

Scandalul momentului. Iohannis invocă formule de calcul diferite: ”În niciun caz nu a măsluit cineva datele” - VIDEO (sursa foto: presidency.ro)

Klaus Iohannis a făcut câteva comentarii pe tema celor susținute de către actualul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, pe tema incidenței cazurilor COVID în contextul alegerilor de anul trecut, reacșie care nu a fost trecută cu vedere la nivelul PSD – DETALII AICI.

Întrebat de presă dacă a fost informat vreodată ”că incidența ar fi fost măsluită înainte de alegerile parlamentare”, și dacă personal are încredere în raportările zilnice și cum comentează afirmațiile lui Vlad Voiculescu, Klaus Iohannis a răspuns: ”Nu a măsluit nimeni datele, nici înainte de alegeri, nici după alegeri, nici acum. Cred că a fost o expresie nefericită.”

Totodată, președintele a declarat că formulele de calcul ”sunt diferite. Când a fost ministrul Tătaru, împreună cu echipa domniei sale, a găsit potrivită o anumită formulă de calcul pentru incidența pandemiei. După aia s-a calculat, și ce s-a calculat și s-a știut s-a comunicat, deci nu a ascuns nimeni date sau informații. Acum ministrul Voiculescu cu echipa domniei sale a dorit să modifice oarecum formula, a modificat-o și acum se dau datele care se găsesc. Deci, vorbim despre două formule ușor – ușor – diferite”.

Ce ar trebui să se facă

Pe de altă parte, președintele a dat de înțeles că preocuparea oficialilor – implicit a ministrului, drept urmare – ar trebui să cadă pe situația paturilor de la ATI, nu pe comparații între formule de calcul. ”În niciun caz nu a măsluit cineva datele, ele au fost absolut corecte așa cum au fost calculate și înainte de alegeri, și după alegeri. Însă dați-mi voie să vă spun că, după părerea mea, nu cred că aceste discuții teoretice pe formulă opresc pandemia sau alină suferința vreunui pacient.

Eu cred că ar fi extrem de important, și voi continua să spun acest lucru, să ne implicăm acolo unde este nevoie, să creștem numărul de paturi de la Terapie Intensivă, să-i motivăm pe medici, să fim mai proactivi pentru ca spitalele să facă față acestui val trei. Cred că acestea sunt prioritățile momentului și nu comparații teoretice între formule de calcul”, a conchis Klaus Iohannis.

161 afisari

3 COMENTARII

  1. noah , cum ? exclus asa ceva! cum sa masluiasca criminalul psihopat iohanis ceva fie ele si rezultatele alegerilor!

  2. Respiram, mințim, respiram din nou, mințim din nou și tot mai departe spre minciuna finala

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger