Cauta

Scandalul capătă proporții. Un lider PNL îi cere lui Ciucă să-l demită pe ministrul Tanczos Barna: „România a fost umilită”

Scandalul capătă proporții. Un lider PNL îi cere lui Ciucă să-l demită pe ministrul Tanczos Barna: „România a fost umilită” (sursa foto: facebook/Guvernul României)

Continuă să apară ecouri după meciul România- Ungaria, de la Campionatul Mondial de Hochei, din Slovenia.

După ce vicepremierul Grindeanu a comentat în termeni categorici pe marginea faptului că hocheiștii din naționala României, cu trei excepții, „au cântat așa-zisul imn al Ținutului Secuiesc”, considerând totul un „gest infam”, „un afront și o lipsă nerușinată de respect față de România, față de români și față de tricolor” – VEZI DETALII AICI, a mai venit o reacție – de această dată marți, de la nivelul PNL, partidul pe care îl conduce premierul Nicolae Ciucă.

Vicepreședinte PNL: „România a fost umilită și de jucătorii care au cântat imnul Ținutului Secuiesc și de ministrul Tanczos Barna”

sursa foto FacebookAdrian Cozma

Vicepreședintele PNL Adrian Cozma îi cere premierului Ciucă să îl demită pe Tanczos Barna din funcția de ministru. Tanczos Barna, șeful de la Ministerul Mediului, a fost prezent la partida de duminică.

„INADMISIBIL! Am rămas consternat și sunt revoltat de ceea ce s-a întâmplat în Slovenia la Campionatul Mondial de Hochei.

România a fost umilită și de jucătorii care au cântat imnul Ținutului Secuiesc și de ministrul Tanczos Barna, care s-a pus la peluza galeriei Ungariei, și a girat acest comportament nedemn și care nu e o întâmplare. Ne aducem aminte de un alt episod, când același Tanczos Barna a refuzat să interzică imnul secuiesc la meciurile de hochei pe vremea când era președinte al Federației și care a spus: „Vom cânta și de acum înainte””, acuză deputatul Adrian Cozma, într-o postare pe Facebook.

Cere demiterea ministrului Tanczos Barna

Parlamentarul PNL i-a solicitat public șefului Guvernului să-l demită pe ministrul Mediului.

Este incalificabil gestul de duminică și măsurile pe care trebuie să le luăm trebuie să fie ferme și imediate. Cer premierului demiterea ministrului Tanczos Barna din funcția de ministru. Simbolurile țării sunt sfinte pentru orice român de orice etnie. Cine nu respectă simbolurile țării, nu poate face parte din Guvernul României!”, a mai scris Cozma pe pagina de Facebook.

Ce a ținut să menționeze Tanczos Barna

Printre aspectele pe care a ales să le menționeze încă de luni, 9 mai, cu privire la prezența sa la meciul de la Mondialul din Slovenia, ministrul Mediului a făcut referire și la prezența sa în peluza galeriei ungare.

În legătură cu informațiile care au apărut în presă, conform cărora am vizionat meciul din tribuna maghiară, trebuie să vă spun că inclusiv suporterii români au stat în această parte a patinoarului.

La un moment dat, la câțiva metri de mine stătea o familie, ai cărei membri erau îmbrăcați în tricoul echipei naționale”, a scris Tanczos Barna pe pagina sa de Facebook.

Ultimele stiri

  • Horoscop 1 iulie 2025 – Astăzi este cazul să vă simțiți bine
  • Alege ce citești
  • Plecarea Annei Wintour înseamnă sfârșitul Vogue?
  • România, luată din nou ostatică de statul paralel / Evaziunea fiscală, pretextul pentru revigorarea protocoalelor „Binomului” Coldea-Kovesi
  • Pentru că nu-i mai poate jecmăni, Bolojan le taie românilor independența energetică
  • Sindicaliștii ANAF: Legea încurajează evaziunea fiscală
  • Marea revenire a piețelor europene, după 10 ani de criză
  • Stoichkov dă de pământ cu Klopp și Maresca: „Când luați 20 de milioane pe an, nu vă mai plângeți!”
  • Cine l-a împins pe Trump spre războiul cu Iranul?
  • Alertă națională. Se forțează privatizarea pădurilor statului
  • Exit mobile version