AcasăPoliticaScandal pe bugetul Capitalei. Nicușor Dan, ”uluit”. Reacție după piciorul pus în...

Scandal pe bugetul Capitalei. Nicușor Dan, ”uluit”. Reacție după piciorul pus în prag de la nivelul USR PLUS – VIDEO

(foto: Facebook)

Ce se întâmplă, până la urmă, cu bugetul Capitalei pe acest an? E încă greu de spus. În cadrul ședinței Consiliului General al Municipiului Bucureşti de miercuri ar fi urmat să fie aprobat acest proiect, doar că în ajunul întrunirii, consilierii USR PLUS i-au cerut edilului general să îl retragă și să aibă loc noi discuții.  În replică, Nicușor Dan s-a declarat nici mai mult, nici mai puțin decât ”uluit” de toată această situație. În tot acest răstimp, liberalii au declarat că susțin propunerea de buget inițiată de primarul Capitalei.

”Bugetul de pe 15 martie, cu mici modificări, este bugetul pe care îl avem azi supus votului. De-aia sunt, vă spun sincer, sunt uluit. Adică noi am avut un buget, primarul a discutat cu fiecare din grupurile de consilieri din majoritate. Grupurile de consilieri din majoritate au discutat între ele pe această propunere de buget încă de acum șase săptămâni. Și acum venim și spunem că e un alt buget? Realmente nu se poate așa ceva!”, a declarat Nicușor Dan, miercuri dimineață.

Mai mult, primarul general a dat de înțeles că ar fi deschis la discuții suplimentare pe tema bugetului, doar că a atras atenția că ar trebui ca totul să se întâmple cât de curând posibil, pentru că locuitorii Capitalei așteaptă investiții. ”În opinia mea, toate discuțiile care trebuiau să aibă loc pe buget au avut loc și au fost extrem de civilizate și de constructive, s-au adus îmbunătățiri (…). Dacă se dorește să mai discutăm pe buget, putem să discutăm, dar haideți să ne grăbim să dăm bucureștenilor bugetul pe care îl așteaptă pentru ca să putem să începem investițiile pe care le așteaptă”, a mai declarat edilul general.

PNL susține propunerea de buget inițiată de Nicușor Dan

Pe de altă parte, după ce USR PLUS și-au exprimat poziția tranșantă, consilierii liberali au anunțat, miercuri, că susțin propunerea de buget inițiată de primarul Nicușor Dan.
”În total, au fost peste șase săptămâni de discuții. Consilierii generali au fost, în permanență, consultați de primar. Au urmat 120 de ore de consultări cu toate părțile interesate, atât din interiorul, cât și din exteriorul Primăriei Generale. S-a oferit posibilitatea cetățenilor de a-și exprima opiniile în cadrul perioadei de dezbatere publică.

Avem astăzi (miercuri-n.n) la vot propunerea de buget al municipiului București pentru anul 2021. PNL susține propunerea de buget inițiată de primarul general, Nicușor Dan.
Suntem parteneri corecți și știm să fim alături de primarul general în eforturile lui. (…) Avem foarte multe așteptări și noi față de ceea ce trebuie făcut, dar le putem rezolva lucrând împreună”, a declarat Diana Mardarovici, consilier general PNL în cadrul CGMB.

USR PLUS ar vrea ca primarul Dan să retragă proiectul: Noi nu am venit aici să ne jucăm

Marți seară, s-a aflat, din direcția viceprimarului Horia Tomescu, faptul că USR PLUS îi cere edilului Nicușor Dan să retragă proiectul de buget. ”Am făcut niște promisiuni cu bună-credință bucureștenilor și vrem să ne achităm de ceea ce am promis. De ceea trebuie să spunem că actualul buget nu sprijină realizarea obiectivelor pe care le-am asumat în fața cetățenilor. În bugetul de anul acesta avem estimate venituri de aproape 7 miliarde (de lei – n.n.). Am fost surprins să văd prinsă această sumă în buget, pentru că în toate discuțiile pe care le-am avut cu primarul și cu directorii din primărie sumele avansate au fost în jur de 4,5 – 5 miliarde de lei. Atunci când am văzut proiectul de buget pus în dezbatere publică și am văzut suma de 7 miliarde, am cerut notele de fundamentare, adică explicațiile pe care se bazează aceste sume. Răspunsul primit de la direcțiile din Primărie a fost că primarul a interzis accesul consilierilor la orice fel de detalii care să explice forma actuală a veniturilor. Avem deci motive să credem că aceste estimări de venituri nu sunt realiste”, a susținut Tomescu.

”Nu putem aproba ceva ce nu a fost discutat”

Mai mult, viceprimarul a cerut revenirea la masa dialogului ”în cel mai scurt timp posibil”. ”Avem responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă în București. Nu se reformează nimic. Aceasta este o mare nemulțumire a noastră, indiferent că vorbim de aparatul primăriei, de subordonate, de managementul Administrației Spitalelor. Vrem să ne așezăm la masă, să discutăm și să venim în fața bucureștenilor cu un buget realist, bazat pe venituri reale și care să prioritizeze cele mai importante proiecte pentru București. Nu putem aproba ceva ce nu a fost discutat. E ca și cum Parlamentul ar fi în situația de a aproba bugetul guvernului, fără să știe pe ce se bazează.

Noi nu am venit aici să ne jucăm. Avem o responsabilitate. Cetățenii ne-au votat. Cerem primarului să retragă proiectul. USR PLUS va vota bugetul doar după ce vor fi îndeplinite aceste standarde. Există deja o decizie oficială a conducerii politice. Asta nu înseamnă că investițiile pe acest an nu se vor realiza. Imediat ce bugetul va fi așezat pe niște fundamente reale și legale, grupul de consilieri USR PLUS din Consiliul General îl va vota. Trebuie să ne întoarcem la masa discuțiilor în cel mai scurt timp posibil și să facem un buget pentru bucureșteni”, a mai transmis viceprimarul.

author avatar
Andrei Coman
181 afisari

2 COMENTARII

  1. astia chiar cred cu usristii lor ca vietile atator locuitori vor fi bulversate si aruncate in derizoriu pt ca ei au misiunea sa fure doar si sa distruga????? daca nu s a mai pomenit sa nu fie buget la ora asta cu pandemie ,cu lipsuri chiar incearca rabdarea oamenilor?????afara din primarie pt incompetenta si rea credinta!!!!!!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger