Schimb foarte dur de replici între social-democratul Alfred Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, și liderul AUR, George Simion. S-a întâmplat în timpul ședinței de plen de luni, 27 noiembrie, a Camerei Deputaţilor.
Cei de la AUR au făcut public un filmuleț, pe contul de TikTok al partidului, în care Simonis i se adresează lui Simion, de la prezidiu. Se aruncă vorbe grele, greu de imaginat dat fiind faptul că este vorba despre doi aleți ai neamului aflați în clădirea Legislativului.
Social-democratul aflat interimar la șefia Camerei l-a ameninţat că îi sparge dinţii şi l-a înjurat pe liderul AUR, deputatul George Simion. În replică, Simion i-a spus social-democratului că este „o lichea pitică”, potrivit aceleiași înregistrări video.
Înregistrarea video publicată de AUR pe contul de TikTok al partidului poate fi accesată AICI.
Redăm mai jos dialogul dintre cei doi, după cum rezultă din imaginile difuzare de către partidul AUR:
„Băga-mi-aş p.. în mă-ta! Îţi sparg dinţii! (…) Ţine minte!”, a tunat Simonis.
„Serios? Ia să vedem! Băi, lichea pitică!”, a replicat liderul AUR George Simion.
AUR le cere lui Ciolacu și Ciucă retragerea sprijinului politic pentru deputatul Alfred Simonis
Ulterior, reprezentanţii AUR au cerut preşedintelui PSD, prim-ministrul Marcel Ciolacu, şi preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, retragerea sprijinului politic pentru deputatul Alfred Simonis, preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, pentru „comportamentul agresiv și limbajul suburban pe care îl manifestă în mod constant în plenul Camerei Deputaților la adresa parlamentarilor opoziției”.
„Este inacceptabil ca un individ care s-a remarcat de-a lungul carierei politice doar prin veleitățile de bișnițar și de combinator să ocupe a treia funcție din statul român și să păteze imaginea funcției de reprezentant al românilor. Funcția de președinte al Camerei Deputaților ar trebui să impună o anumită conduită, lucru total străin sinecuristului Alfred Simonis, zis și Freddy.
Tehnicile sale de intimidare, de manipulare, precum și limbajul suburban au atins astăzi noi culmi ale tupeului, după ce și-a permis ca în cel mai grotesc mod să adreseze injurii greu de reprodus președintelui AUR, deputatul George Simion, cel care i-a solicitat o serie de explicații. Însă, disprețul și aroganța l-au făcut pe Freddy Simonis să își arate adevărata față, aceea de interlop eșuat.
Deși cunoștea foarte bine realitatea, știa exact cum s-au petrecut faptele, Freddy Simonis a ales să mintă în fața presei, așa cum a fost învățat în laboratoarele politice din K10, sperând că adevărul nu va ieși la suprafață.
Doar că s-a dovedit, încă o dată, că minciuna lui Freddy Simonis și a PSD-ului are picioare foarte scurte”, se menționează în comunicatul AUR transmis luni, 27 noiembrie.
Injuriile și atitudinea disprețuitoare a acestuia pot fi urmărite accesând acest link:
Simonis: `Mi-a spus, citez: „Am să o violez pe mă-ta!”`
Tot luni, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a mers la tribuna sălii, declarând că toţi parlamentarii, indiferent de culoarea politică, ar trebui să aibă un limbaj adecvat sălii de plen. „La începutul şedinţei, un domn deputat, rusofil aşa, căruia nu merită să îi pronunț numele, a venit şi mi-a spus, citez: „Am să o violez pe mă-ta!” Aşa mi-a spus acest individ la începutul şedinţei, şi poate că şi reacţia mea a fost una vehementă şi poate că prestaţia mea, după acest moment, nu e cea pe care aţi fi aşteptat-o”, a spus Alfred Simonis în plen, numindu-l „un personaj abject”, dar fără să-i dea numele.