AcasăPoliticaSărutul lui Iuda. PSD și PNL, acord pentru vaccinarea obligatorie

Sărutul lui Iuda. PSD și PNL, acord pentru vaccinarea obligatorie

Ciolacu și Cîțu, pact pentru impunerea certificatului verde

În declarații una zic, iar în amendamente alta fac. Proiectul de lege privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă devine, cu ajutorul amendamentelor comune ale PSD și PNL, vaccinare obligatorie. Singura concesie făcută este amânarea vaccinării forțate cu o lună sau cu două luni.

Dacă amendamentele depuse de PSD și PNL rămân în această formă, în România se legiferează vaccinarea obligatorie. Ușor frapant este că cei de la PSD una declară și alta fac, în sensul că, în punctele cheie, sunt total de acord cu liberalii și useriștii.

Potrivit formei actuale a proiectului de lege, toate persoanele active din țară vor fi forțate să accepte vaccinarea, dacă vor să mai aibă dreptul de a munci, încălcându-se, astfel, atât Constituția, cât și principiile de drept.  Amendamentul cu care s-a tot lăudat PSD-ul, cu cele 10 testări antigen rapide pe lună suportate de la bugetul de stat pentru maximum două luni nu rezolvă absolut nimic, amânând doar cu 60 de zile vaccinarea obligatorie.

Potrivit unui amendament comun introdus de PSD și PNL personalul din cadrul entităţilor publice și private care face dovada unei afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare, constatată de către medicul specialist în conformitate cu normele stabilite prin ordin al ministrului sănătății, beneficiază de  testare gratuită pe perioada stării de alertă. După expirarea perioadei de 60 de zile sau de 30 de zile, cum a propus PNL, costurile privind testarea împotriva virusului SARS-CoV-2 sunt suportate de către personalul din cadrul entităţilor publice și private. Interesant este faptul că, până în acest moment, Ministerul Sănătății nu a emis nicio contraindicație pentru vaccinarea anti-Covid, astfel că niciun medic specialist nu s-a încumetat să semneze vreo scutire, de teamă că va fi etichetat drept antivaccinist.

Românii nevaccinați rămân fără locuri de muncă

În ce privește suspendarea și desfacerea contractelor de muncă ale celor care nu se supun vaccinării, PSD și PNL au fost într-un consens total. ”Prin derogare de la prevederile art. 50 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii,  republicat, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile art. 513 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,  raportul de serviciu/contractul individual de muncă în baza căruia își desfășoară activitatea personalul din cadrul entităţilor publice și private prevăzute, care nu prezintă certificatul digital emis în condiţiile legii, se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile”, se precizează în amendamentul comun al liberalilor și social-democraților. Totodată, la împlinirea celor 30 de zile de suspendare, angajatorul dispune prelungirea acesteia pentru o nouă perioadă de maximum 30 de zile, până când persoana prezintă certificatul verde.

Judecătorii au scutire de la vaccinare

PNL și PSD au mai propus ca decizia de suspendare a raporturilor de serviciu/de muncă să poată fi contestată la instanța competentă conform legii, după caz. ”În condițiile în care instanța competentă este instanța de contencios administrativ, prevederile art. 17 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător”, se stipulează în amendament. Însă, potrivit unei propuneri a PNL, obligativitatea certificatului verde nu se aplică autorităților și instituțiilor din cadrul autorității judecătorești, favoritism care va influența în mod subiectiv decizia instanțelor.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.