Cauta

Sancțiunile împotriva Rusiei. La câte capete joacă Occidentul?

Sancțiunile împotriva Rusiei. La câte capete joacă Occidentul? - Ziarul National

Declinul precipitat al rublei ar oferi dovezi convingătoare că sancțiunile economice sunt mai mult decât o simplă neplăcere pentru președintele rus Vladimir Putin. Cu toate acestea, ridică o întrebare crucială pentru securitatea globală: ce ar trebui să realizeze, în cele din urmă, această pedeapsă?

Sancțiunile împotriva Rusiei. La câte capete joacă Occidentul? - Ziarul National
Cu măsuri cosmetice nu se câștigă un război cu Putin

În timp ce liderii occidentali mențin presiunea, nu este clar dacă scopul lor este de a pune capăt războiului din Ucraina sau a destabiliza și mai mult Rusia.

Până acum, Kremlinul a făcut o treabă eficientă pentru a estompa sancțiunile, până la punctul în care unii analiști occidentali au pus la îndoială faptul că acestea chiar funcționează. Rusia a găsit modalități de a introduce pe piețe petrolul și gazele sale, crescând puternic livrările către China și India. Economia rusă va crește în acest an cu 1%, în termeni ajustați în funcție de inflație.Măsurile comerciale impuse de Occident, cum ar fi limitarea prețului de 60 de dolari pe barilul de petrol rusesc, nu au dus la prăbușirea exporturilor.

Putin are condițiile necesare pentru a rezista mult mai mult timp. Rușii s-au obișnuit în mare măsură cu fluctuațiile valutare, iar el încă mai poate exploata fondul suveran de investiții de 146 de miliarde de dolari al țării.

Rezultatele sancțiunilor sunt mixte. Pe de o parte, afectează economia rusă, deși multe companii occidentale continuă afacerile cu Moscova. Magnații ruși sunt prezențe active în mediul de afaceri occidental. Pe de altă parte, SUA și UE și-au dat seama că o îngenunchere a Rusiei a fost un plan  prost gândit. Iar a spera că aceste sancțiuni vor determina retragerea trupelor rusești din Ucraina reprezintă o ditamai naivitate.

Până la urmă, la câte capete joacă Occidentul? Greu de răspuns, deoarece pedepsele impuse Rusiei nu sunt aplicate pe deplin, mai ales că nici nu există în totalitate instrumente legale disponibile.

Atâta vreme cât puterile occidentale vor spera la o reluare a relațiilor cu Rusia – și probabil că până la urmă o vor face, mai ales în domeniul energetic –  sancțiunile vor fi percepute de Kremlin mai degrabă ca un deranj temporar – o măsură cosmetică.

Rusia are resurse uriașe și este curtată de majoritatea țărilor care nu împărtășesc doctrina occidentală. Iarna astea va fi un test pentru a demonstra cât de bine s-a pregătit Uniunea Europeană pentru a reduce dependența de gazele rusești. În orice caz, cu măsuri cosmetice nu se câștigă un război cu Putin.

Ultimele stiri

  • Ciclonul Cassio lovește Europa: fenomenul meteo ajunge și în România, avertizează ANM
  • Superluna din decembrie luminează cerul: ultima apariție spectaculoasă a anului
  • BEC spune STOP: clipul cu Nicușor Dan și Drulă filmat la Cotroceni, declarat ILEGAL!
  • VIDEO Cum arată DN1 după ce s-a surpat la Comarnic. Va fi coșmar să mergi la munte de Sărbători
  • Alege ce citești
  • Miliardele Capitalei le-au luat mințile / „Dreapta” pierde indiferent cine câștigă
  • România, Grecia și Bulgaria își consolidează cooperarea în domeniul infrastructurii de transport
  • Demență totală. Guvernul scoate din piață toate soiurile de legume, fructe și cereale românești
  • Companiile Big Tech, noile Soviete
  • Trump și diplomația neconvențională
  • Exit mobile version