Ultimul pachet de sancțiuni propus de Uniunea Europeană, al 19-lea, include interzicerea importurilor de gaz natural lichefiat (GNL) din Rusia începând cu ianuarie 2027, cu un an mai devreme decât se planificase inițial, și extinde măsurile la rafinăriile și comercianții de petrol din țări terțe, precum China.
„Este timpul să închidem robinetul”, a anunțat săptămâna trecută președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Acest regim de sancțiuni este continuarea unei politici care a eșuat de fiecare dată. Rusia nu a fost pusă în genunchi și și-a redirecționat fluxurile de energie în altă parte. Europa a fost paralizată de prețurile mai mari și s-a blocat în dependența permanentă față de Statele Unite.
Ponderea Rusiei în importurile de petrol ale UE a scăzut de la 29% la 2%, iar cea a gazelor naturale de la 48% la 12%, potrivit UnHerd. Dar importurile nu au încetat complet. Două conducte rămân operaționale: Druzhba, care încă livrează Ungariei și Slovaciei, și TurkStream, care furnizează gaze naturale Bulgariei, Ungariei, Greciei și României.
Între timp, UE s-a grăbit să înlocuiască gazele rusești transportate prin conducte cu GNL mult mai scump, a cărui pondere s-a dublat, de la 20% la 50%. Aproape jumătate din acest GNL provine acum din SUA.
Totuși, nimic nu ilustrează mai bine absurditatea regimului de sancțiuni al UE decât faptul că blocul comunitar importă indirect cantități mari de petrol rusesc. În loc să cumpere țiței ieftin direct din Rusia, așa cum făcea înainte, achiziționează produse rafinate din India și Turcia – care importă țiței rusesc, îl rafinează și îl vând înapoi în Europa la un adaos semnificativ. 
UE s-a împușcat astfel de două ori în picior: o dată prin înlocuirea gazului rusesc ieftin transportat prin conducte cu GNL american mai scump, și a doua oară prin înlocuirea importurilor directe de petrol rusesc cu achiziții costisitoare de la terți.
Momentul anunțului noului pachet de sancțiuni nu a fost o coincidență. Donald Trump a declarat că Statele Unite vor impune noi sancțiuni „majore” Rusiei doar după ce europenii vor fi de acord să înceteze să cumpere petrol rusesc. El a mers mai departe, sugerând ca NATO să impună tarife vamale de 50-100% asupra Chinei și Indiei. Planul lui Trump se potrivește strategiei SUA: dominarea pieței energetice europene.
Un exemplu clasic de auto-prejudiciere
În ansamblu, politica energetică a UE din 2022 încoace a fost un exemplu clasic de auto-prejudiciere. Guvernele europene, prinse în capcana propriei retorici și a unui angajament dogmatic față de confruntarea permanentă cu Moscova, s-au manevrat într-o poziție ridicolă.
Bruxelles-ul a transformat continentul într-un pion geopolitic. Liderii europeni pretind că apără valorile și solidaritatea; în realitate, ei amplifică un proces de dezindustrializare și declin, escaladând în același timp tensiunile cu Rusia.