Pe lângă legiferarea asigurării 100% a necesarului de energie pentru Republica Moldova, România a decis să aprovizioneze cu gaze naturale și Ucraina. Potrivit Strategiei energetice, gazele din Marea Neagră sunt programate deja să ajungă în Ucraina, precum și la vecinii de peste Prut. Evident, este vorba despre partea de producție care aparține Romgaz, pentru că partea OMV va merge, cu siguranță, spre Austria.
Guvernul României a decis să nu se rezume doar la donațiile și sprijinul de miliarde de euro pentru Ucraina, din banii țării, împrumutați, desigur. Astfel, Executivul a plusat și a stabilit că gazele din Marea Neagră trebuie să meargă în Ucraina, pentru a o ajuta să reducă dependența de o sursă unică. Pe lângă Ucraina, de gazele românești vor mai beneficia și Republica Moldova, precum și Ungaria, potrivit Strategiei energetice a României.
”Intrarea în exploatare a surselor de gaze naturale din Marea Neagră va determina ca România să devină un exportator net de gaze naturale. Fluxul de gaze naturale dinspre România vor ajuta Republica Moldova, Ucraina, Ungaria și regiunea în ansamblu să-și reducă dependența excesivă de o sursă unică”, se precizează în documentul elaborat de Guvern. În ceea ce privește produsele petroliere brute și uraniul, intrarea în exploatare a unor noi capacități și eficientizarea producției vor contribui la scăderea importurilor și reversarea acestora.
Totodată, potrivit Strategiei, România își propune reducerea dependențelor de un număr mic de actori externi și creșterea numărului de surse de aprovizionare pentru combustibili fosili. ”În situații excepționale, ca cele de asediu și urgență, sursele externe de energie pot deveni inaccesibile sau pot fi utilizate ca mijloc de presiune politică. În acest context, faptul că România va continua să exploateze și valorifice toate resursele energetice naționale de care dispune îi va oferi o marjă de manevră energetică semnificativă și o reducere a vulnerabilităților. O națiune care nu depinde de importuri energetice este mai puțin susceptibilă să intre în conflicte pentru resurse și nu este expusă la blocaje sau sancțiuni”, se arată în Strategia energetic.
Investiții și în stocarea gazelor
Modernizarea infrastructurilor de stocare va garanta disponibilitatea resurselor energetice necesare în caz de crize sau fluctuații de piață, reducând vulnerabilitatea la perturbații externe, susține Guvernul. Astfel, prin creșterea capacității zilnice de extracție și utilizarea depozitelor de înmagazinare cu flexibilitate sporită, România va putea răspunde mai eficient la cererile pieței interne și externe. Investițiile în modernizarea și extinderea capacităților de stocare vor permite o gestionare mai agilă a resurselor energetice.
Respectarea prevederilor legale, precum cele din Legea 85/2018, asigură că România îndeplinește standardele internaționale și europene în materie de stocuri minime de securitate. ”Acest lucru va preveni orice risc de vulnerabilitate și va asigura o continuă furnizare de energie către consumatori. Prin creșterea capacităților de stocare și asigurarea unei flexibilități sporite în utilizarea acestora, România nu doar că va asigura propriile necesități energetice, dar va putea și să joace un rol mai activ pe piața regională a serviciilor tehnologice de sistem, devenind un furnizor crucial în gestionarea echilibrului între cerere și ofertă”, se mai arată în document.
10 ani de producție
Conform prognozelor până în anul 2035 cu perspectiva anului 2050, producția de gaze naturale din resursă terestră este de așteptat să scadă, menținerea unui grad redus de dependență față de importuri fiind condiționată doar de dezvoltarea rezervelor descoperite în Marea Neagră. Primele gaze naturale provenite din proiecte offshore sunt planificate a deveni disponibile în piață începând cu anul 2027. Potrivit informațiilor publicate de către operator, producția de platou va fi atinsă în decurs de un an de la începerea producției și va dura o perioadă totală de aproximativ zece ani, la aproximativ 140 de mii de barili echivalent petrol pe zi. După această perioadă, activul va intra în declin natural pentru o perioadă de încă opt ani. În ceea ce privește generarea de electricitate pe bază de gaze naturale, puterea instalată netă la începutul lui 2024 era de 2.238 MW, în creștere față de 1.988 MW în 2023, se precizează în Strategia energetică.
Romania este o Gubernie a Ukrainei si va fi ” Presul ” ei sau chiar si hartia igienica a Ukrainei .
Multe Care s-au rasturnat pe plaiurile mioritice ( ” Destepti ” sunt la toate colturile ) ,- mai nou si cu tradatori – Daca ar durea Prostia cred ca s-ar auzi de pe Luna .
Sa fie gazele din Insula Serpilor?
Bai slugoi cretini, pentru Romania, tara inca a poporului roman, voi guvernantii, faceti ceva ??? Ne saraciti intr-una , faceti cadouri resursele noastre naturale, ne programati sa fim carne de tun, banii nostri imprumutati cu greu merg in buzunarul altora !!!Pana cand, pana cand ?!
pariu ca rusia va arunca in aer conductele ?
Sa recapitulam:
1 miliard $ scutul Patrihot + 2 miliarde costul antrenarii pilotilor ukronazzi pe F-16 + cota parte a gazelor din Marea Neagra.
Poporul roman primeste 4M, prin grija conducatorilor iubiti!
Mai pune doua miliarde pentru o baza NATO.
– Romania este o Gubernie a Ukrainei si va fi ” Presul ” ei sau chiar hartia igienica a Ukrainei .
Am inebunit de tot ?
Votati binomul!
Cind esti colonie americana si a UE nu mai detii nimic si esti fericit! Sintem prostii prostilor!
Noi le dam gazul, iar in schimb ne iau si petrolul si padurile si tot ce mai avem.
Oare câte acte de trădare națională, mai trebuie să facă președintele României, Ciolacu, Ciucă, unii miniștrii pentru a trezi îmbuibatele organe ale statului, în frunte cu justiția cea super independentă, parchetul General, un adevărat dirijor al vieții politico-economice din țară să facă ceea ce trebuie să facă, pentru care încasează lefurile cu adevărat nesimțite, mai ales în raport cu felul în care-și fac datoria, anume să deschidă acțiuni penale pentru ÎNALTĂ TRĂDARE NAȚIONALĂ ?. Ceaușescu a fost ciuruit și pentru faptul că era un apostol al păcii, cei de acum sunt niște pioni în mâinile uliilor externi care doresc cu tot dinadinsul să ne bage în război, unul cald, să le promovăm interesele de tot felul. Și nu pățesc nimic, chiar dacă avem foarte mari șanse să plătim cu sânge adevărat această criminală cedare politică în fața adevăraților imperialiști .
Zice-se ca PPR (patriotii poporului roman) ar fi intentat actiune judecatoreasca de inalta tradare asupra CSAT. Pun pariu ca dosarul o sa fie ingropat de “justitia” romana.
iohanis, ciolacu’ si ciuca sunt campionii tradarilor nationale si trebuiesc trecuti in Guinness Book – Guinness World Records 2024 si sa nu’i uite si blesteme in veci generatiile viitoare!
Ca niciodata in istoria acestei tari sa nu mai ajunga asemenea nulitati in pozitii cheie de unde sa tradeze la maximum tara.
La iarna se recomanda „joc de glezne” pentru incalzire!
TRADATORI.
Pentru guwernanti nu prea mai conteaza poporul roman…
Pentru guwernati conteaza sa-i pupe in cur pe stapanii din SUA si UE si pe ucraineni…
Pentru guwernanti nu prea mai conteaza poporul roman…
Pentru guwernanti conteaza sa-i pupe in cur pe stapanii din SUA si UE si pe ucraineni…
Problema nu este că merg in ucraina și moldova, problema este că vor merge la niște preturi care nu vor acoperi nici macar cheltuielile de exploatare, în tip ce adevărații proprietari adică românii vor plati niște preturi pe mc de gaz de o să le cadă chiloții in vine !
Care preturi? GRATIS! Si cu prioritate ZERO pentru Romania 🙁
Ce constatare – Romania este o Gubernie a Ukrainei si va fi ” Presul ” ei sau chiar hartia igienica a Ukrainei .
Ce mai merge spre Ucraina? Cat ii mai tinem in spate noi slabii, pe acesti obezi? Nu s-au mai gasit alti prosti?
Noi suntem cei mai prosti. Alte tari cer bani de la UE ca sa ii tina pe urkani, noi insa luam imprumuturi la care vom plati si dobanzi, evident.
Cenzureaza Ziaristule – ca doar ” aperi ” Adevarul nu-i asa ?
Din partea mea, sunt de acord cu ajutorarea Republicii Moldova prin furnizarea de gaze naturale, la pret mic.
In privinta Ucrainei, sunt impotriva furnizarii de energie, cat timp dureaza razboiul ei cu Rusia, dar si din cauza ca aceasta ii maltrateaza si discrimineaza pe cetatenii ucraineni de etnie romana, ca si pe cei de credinta crestina (catolica, dar si BOR-ul). Austria si Ungaria primesc si ele tratament privilegiat ? Ducem lipsa acuta de bani de la bugetul national, dar ANAF-ul cauta sa ia chiar si camasa de pe oamenii simpli, cinstiti si harnici… sau painea lor ! Asta imi arata ca atat conducerea Romgaz-ului, cat si al Executivului roman e formata din niste ciocoi si canalii.
Nu s-a vazut ratiunea romanilor la alegerile de acum o luna! I-ati votat in draci pe cei din PARDIDUL STAT COMASAT. Nu trebuia sa primeasca atatea voturi pt europarlamentare si pentru Consiliile Judetene. Cu primarii mai treaca-mearga ca e vorba de administratie locala. SA SPERAM CA ROMANII SE VOR TREZI LA ALEGERILE PARLAMENTARE ! Altfel am cam dat-o de gard iar tot ce mai avem iau americanii, ucrainienii si care se vor mai gasi, austrieci (gazele pt ei nu au nevoie de Shengen !!), unguri si moldovenii(astia sunt ai nostrii dar nici sa la dam si transnistrenilor si gagauzilor antiromani !).
Putem sa i condamnam in corpore pe guvernanti in numele poporului de tradare nationala si nu sunt vorbe in vant se asteapta înarmarea de care le e frica si de aceea nu intram in acest razboi.
Tradatori nenorociti, ne-ati vandut cu totul !