AcasăPoliticaS-a rupt lanțul de iubire între PSD și coaliția ALDE-Pro România. Ponta...

S-a rupt lanțul de iubire între PSD și coaliția ALDE-Pro România. Ponta acuză social-democrații de blat politic

După ce Pro România și ALDE au anunțat, joi, că au decis să fuzioneze, au apărut imediat și reacțiile conducerii PSD.

Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele social-dempcraților a afirmat că electoratul PSD este stabil și alege „siguranța, nu aventura”.

PSD a întors spatele lui Ponta și Tăriceanu

„Am văzut că e o chestiune repetitivă asta cu blatul. Noi am înțeles să facem politică serioasă dincolo de gargară. Iar politică serioasă înseamnă program de guvernare. Le vom prezenta pe toate. Noi așa înțelegem să facem politică. Eu cred că noi avem un electorat cât se poate de stabil care alege siguranța, nu aventura. S-a văzut și la locale”, spune Sorin Grindeanu.

„Noi am înţeles să facem politică serioasă, dincolo de gargară, iar politica serioasă înseamnă (…) program de guvernare pe economie, azi am venit cu agricultura, zilele următoare cred că e educaţia, transporturi, justiţie (…) sănătate, mediu. Aşa vom face şi nu ne abatem de la această linie”, a afirmat Sorin Grindeanu, joi după-amiază, într-o conferinţă de presă

Sorin Grindeanu a admis că au fost discuții cu liderii ALDE și Pro România, dar decizia PSD a fost ca social-democrații să se prezinte singuri la alegeri.

„Am avut discuții. Îi considerăm parteneri de dialog, dar noi am decis să mergem singuri la aceste alegeri. Cu această decizie mergem înainte. Conform legii nu mai ai voie să faci alianțe. Noi suntem PSD. Dacă cineva dorește să se înscrie în PSD și dacă îndeplinește criteriile, suntem un partid cu porțile deschise”, a conchis social-democratul.

Victor Ponta acuză PSD de blat politic

Noul partid se va numi Pro România Social Liberal. Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, că acesta se dorește a fi o adevărată forță de opoziție.

„Din păcate, PSD nu a vrut și nu vrea să fie un partener în opoziție față de președintele Iohannis și de guvernarea PNL. Au făcut și merg pe idea unui blat politic, a unei înțelegeri, acceptă să fie un sac de box pe care îl lovesc pe rând Iohannis și PNL”, a spus Ponta.

Cele două partide nu au însă timpul necesar pentru a termina fuziunea înainte de alegerile parlamentare programate la 6 decembrie, așa că la alegeri candidații ALDE vor participa pe listele Pro România,

Propoția negociată la locurile eligibile va fi 60% Pro România și 40% ALDE.

author avatar
Eli Dan Davidescu
447 afisari

3 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger