AcasăPoliticaS-a lansat campania „Cumpără Românește”! Ciolacu: „Interconectăm mii de produse româneşti din...

S-a lansat campania „Cumpără Românește”! Ciolacu: „Interconectăm mii de produse româneşti din satele şi oraşele ţării” – VIDEO

Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent, miercuri, la evenimentul de lansare a campaniei „Cumpără Românește!”. Și a adus din nou în discuție noțiunea de „patriotism economic”.

„Ne aflăm în această hală a unei fabrici româneşti care produce elemente pentru structura de rezistenţă a şoselelor, clădirilor sau podurilor din România. Este cel mai potrivit loc pentru a lansa acest program prin care interconectăm mii de produse româneşti din satele şi oraşele ţării. Este un loc care ilustrează perfect efortul, priceperea, migala şi sacrificiile personale care se află în spatele produselor şi serviciilor fabricate astăzi în România.

De aceea, în numele tuturor celor care au lucrat la acest proiect, lansăm astăzi campania „Cumpără Românește”. Şi, ca să fiu în ton cu locul în care ne aflăm, „Cumpără româneşte” va însemna structura de rezistenţă a tuturor programelor economice pe care le vom propune şi adopta în această guvernare”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri, la evenimentul de lansare.

Ciolacu: „Este cel mai autentic gest de patriotism economic”

Șeful Guvernului și al PSD-ului a adăugat că „a cumpăra româneşte este cel mai autentic gest de patriotism economic”.

„A cumpăra româneşte înseamnă a ajuta firmele româneşti şi angajaţii lor. Înseamnă a susţine antreprenorii locali să creeze locuri de muncă şi să producă un plus de prosperitate în comunitatea lor. Înseamnă, de fapt, o şansă ca România să se dezvolte prin productivism, să-şi majoreze exporturile şi să reducă masiv importurile. Este momentul să demonstrăm că suntem pe deplin conştienţi de valoarea muncii românilor. Că ştim cu certitudine cât de gustoase şi sănătoase sunt produsele care folosesc reţetele vechi, transmise din bătrâni. Că suntem mândri de antreprenorii şi firmele locale, care au construit brand-uri noi şi care luptă, de la egal la egal, cu corporaţii de miliarde de euro. Iar cel mai simplu, dar şi cel mai eficient mod de a aprecia efortul, talentul, valoarea şi originalitatea este să transformăm un îndemn – Cumpără româneşte! – într-o stare de spirit”, a mai afirmat Ciolacu.

Nu în ultimul rând, premierul a mai spus că „această campanie nu s-a născut peste noapte sau uşor”. „Echipele noastre au bătut ţara în lung şi în lat şi au adunat poveşti pline de semnificaţii. Eu am vizitat personal zeci de companii româneşti şi am văzut cu ochii mei ce au construit, dar şi cu ce probleme se confruntă”, a mai declarat prim-ministrul Ciolacu, miercuri după-amiază, în discursul susținut în cadrul evenimentului de lansare a campaniei „Cumpără Românește”.

author avatar
Andrei Coman
457 afisari

8 COMENTARII

  1. SOFERASULE , CE NU INTELEGI TU ESTE CA, COMISIOANELE PRIMITE DE DECIDENTI POLITRUCI MAFIOTI SI SECURISTI TRADATORI PENTRU IMPORTURI SUNT MAI IMPORTANTE DECAT PRODUCTIA INTERNA DE PRODUSE ROMANESTI SI DECAT CE FLENCANI…….TU…..

  2. „„Cumpără Românește”! Ciolacu: „Interconectăm mii de produse româneşti din satele şi oraşele ţării”
    Doar cu cardul, fara bani cash !!!

  3. Perfect! Atunci ,rapid ordonanta de urgenta ca toti ministrii,senatorii,tot aparatul bugetar din ministere si primarii sa treaca la salariul de 1000 de lei lunar in frunte cu primSinistrul si cu trantorul de la cocineni reptrezentant al intereselor austriece si rusesti impotriva neamului roman.

  4. Perfect! Atunci ,rapid ordonanta de urgenta ca toti ministrii,senatorii,tot aparatul bugetar din ministere si primarii sa treaca la salariul de 1000 de lei lunar in frunte cu primSinistrul si cu trantorul de la cocineni reptrezentant al intereselor austriece si rusesti impotriva neamului roman.

    Perfect! Atunci ,rapid ordonanta de urgenta ca toti ministrii,senatorii,tot aparatul bugetar din ministere si primarii sa treaca la salariul de 1000 de lei lunar in frunte cu primSinistrul si cu trantorul de la cocineni reptrezentant al intereselor austriece si rusesti impotriva neamului roman.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger