Este o imagine care ar putea defini o generație: Hu Jintao, fostul președinte al Chinei – scos cu forța din primul rând al congresului Partidului Comunist de la Beijing – a fost o piesă de teatru politic, trimițând un mesaj de control total din partea lui Xi Jinping. Loialiștii Împăratului Roșu domină acum toate pozițiile de vârf. Cine se poate îndoi că liderul chinez intenționează să conducă pe viață și că va trece cu buldozerul peste oricine îi stă în cale – fie acasă, fie în străinătate?
Astfel de scene de la Beijing vor întări ideea enunțată în noua Strategie de Securitate Națională a administrației Biden: ” Republica Populară Chineză reprezintă cea mai importantă provocare geopolitică a Americii”.
Americanii văd China ca pe o superputere rivală cu ambiții globale – în timp ce Rusia este văzută ca o putere în declin, dar periculoasă, tot mai dependentă de Beijing.“La fel ca sudul global, vestul global este definit mai mult de idei decât de geografia reală”, comentează Bloomberg. Membrii sunt democrații liberale bogate, cu legături puternice de securitate cu SUA. Alături de aliații tradiționali occidentali din Europa și America de Nord se află națiuni indo-pacifice precum Japonia și Australia.
Țările din vestul global sunt cele care participă pe deplin la sancțiunile împotriva Rusiei. Ele sunt și națiunile pe care Washingtonul speră să se alinieze cu SUA într-un război rece în curs de dezvoltare cu China.
Cea mai ascuțită margine a provocării Beijing-Moscova este cea militară și teritorială – cu Ucraina și Taiwan pe linia frontului. Dar vestul global este din ce în ce mai atent la riscul constrângerii economice – fie că este vorba de Rusia care întrerupe aprovizionarea cu energie către Europa; sau sancțiunile comerciale ale Chinei împotriva țărilor care o înfurie, precum Coreea de Sud sau Lituania.
Vestul global este, de asemenea, din ce în ce mai îngrijorat de riscul ca China să controleze tehnologiile viitorului – construind ceea ce un înalt oficial american numește „o autocrație de supraveghere teribilă cu o acoperire mondială”.
Semnele că Occidentul global se reunește se înmulțesc. La cel mai recent summit NATO, Australia, Japonia, Noua Zeelandă și Coreea de Sud au fost invitate să participe pentru prima dată. Declarația emisă după reuniunea din iunie a fost primul document strategic al NATO care a citat China drept o amenințare. Forțele navale europene își fac tot mai des apariția în Indo-Pacific. Semnarea Aukus – un pact de securitate între Australia, Regatul Unit și SUA – a fost un alt semnal.
Atunci când vine vorba de politică economică, principala unitate organizatoare este acum grupul G7 al principalelor națiuni industriale. După criza financiară mondială, mulți au sugerat că G7 va dispărea – fiind înlocuit de G20, care include China, Rusia și mai multe țări din sudul lumii. Dar acum, când rivalitățile geopolitice se intensifică din nou, G7 a revenit.
Chiar și în cadrul Occidentului global, există pericolul ca acțiunile unilaterale americane să alieneze unii parteneri. Restricțiile feroce impuse recent de SUA asupra exporturilor de tehnologie către China vor complica enorm afacerile unora dintre cele mai mari firme din Coreea de Sud, Japonia și Europa. Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, tocmai și-a reafirmat cu fermitate încrederea în globalizare – în ceea ce a părut a fi un reproș la adresa americanilor.
Pentru a menține această nouă alianță, SUA vor trebui să își convingă partenerii că cele mai negre temeri cu privire la Rusia și China sunt justificate. Scenele din acest weekend de la Beijing contribuie cu siguranță la susținerea acestui argument.