Cauta

S-a aflat de ce au fost seful ANAF si ministrul Finantelor in sedinta, la Guvern

O data ce prima intrevedere de pe agenda zilei de luni a premierului a fost cea cu ministrul Stefan, de la Finante, cu seful ANAF, dar si cu reprezetanti ai Comisiei Nationale de Prognoza, intrebat in legatura cu aceasta sedinta, premierul a oferit cateva detalii.

Totul, la finele unei alte intruniri la care a luat parte Sorin Grindeanu, de aceasta data la Parlament, si anume cea a Coalitiei, in care s-au decis pasii remanierii lui Daniel Constantin.

Concret, premierul a precizat ca a fost o „intalnire obisnuita de lucru, v-am spus ca o sa am aceste intalniri saptamanal, pe doua domenii al ANAF si al Ministerului Finantelor, si al fondurilor europene, unde monitorizez progresul pe care-l facem”. Totodata, Grindeanu a precizat ca a vrut sa afle de la responsabilii in materie care este stadiul implementarii celor 14 propuneri de imbunatatire a colectarii tazelor si impozitelor, masuri despre care se stie deja de saptamani bune ca au ca termen de aplicare data de 15 aprilie.

Avand in vedere ca a invocat evaluari, intrebat daca se pune problema sa-l schimbe pe seful de la Finante, pe fondul zvonurilor vehiculate in ultima vreme in spatiul public, cum ca n-ar fi tocmai multumit de activitatea acestuia, Grindeanu a raspuns sec: „nu comentez zvonuri”.

foto: Facebook

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version