Cauta

Rusia rămâne cu teritoriile cucerite în Ucraina

Rusia ocupă integral sau parțial aproximativ 20% din Ucraina

Rusia a insistat joi că anexarea teritoriilor ucrainene pe care le ocupă nu este negociabilă, chiar în momentul în care premierul britanic Keir Starmer urma să se întâlnească cu Donald Trump la Casa Albă pentru a prezenta poziția europeană cu privire la o posibilă soluționare a conflictului.

Cerințele Kremlinului sunt  neschimbate: capitularea Ucrainei, renunțarea la statutul de membru al NATO și instituirea de noi autorități în țară în numele așa-numitei „denazificări”, transmite France Presse.

Rusia cere să-i fie cedate cele cinci regiuni ucrainene pe care le ocupă integral sau parțial, adică aproximativ 20% din Ucraina: Donețk și Lugansk în est, Zaporojia și Herson în sud. Evident, și peninsula Crimeea, anexată în 2014.

„Teritoriile care au devenit subiecte ale Federației Ruse sunt înscrise în Constituția țării noastre, ele sunt parte integrantă a țării noastre. Acest lucru este absolut incontestabil și nenegociabil”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Ucraina susține că încă mai controlează 500 de kilometri pătrați în regiunea Kursk de la frontiera rusă, dar a pierdut două treimi din teritoriul pe care armata sa l-a cucerit acolo în timpul unei ofensive în vara anului trecut.

Tot joi, armata rusă a informat că a recucerit de la forțele ucrainene satul Nikolski din această regiune, după ce a anunțat cu o zi înainte capturarea altor două localități din același sector.

Volodimir Zelenski evocase anterior ideea unui „schimb de teritorii” cu Moscova, însă Kremlinul a respins această idee.

În acest stadiu, americanii și rușii, care au început o apropiere spectaculoasă în decurs de două săptămâni sub impulsul lui Donald Trump și Vladimir Putin, par să vrea să joace un joc separat și să discute problema ucraineană fără prezența oficialilor de la Kiev  sau a europenilor.

Cei doi președinți au vorbit la telefon pe 12 februarie, punând capăt politicii de izolare pe care Washingtonul și Occidentul au dus-o împotriva Moscovei în ultimii trei ani.

Expert în presiuni, Putin cere de multă vreme retragerea forțelor NATO din Europa de Est, deoarece consideră alianța drept o amenințare existențială pentru Rusia.

Perspectiva unui summit Putin-Trump îi îngrijorează foarte mult pe europeni și pe ucraineni, care subliniază că ar trebui să fie incluși în discuțiile privind viitorul Bătrânului Continent și să obțină o „pace durabilă” în Ucraina cu „garanții de securitate” pentru a evita, pe termen lung, un nou atac rusesc în cazul unei iminente încetări a ostilităților.

Ultimele stiri

  • Planul de Guvernare și Aviația
  • Cât au ajuns să coste o felie de pizza și o merdenea în Eforie Nord/Cât au de scos din buzunar turiștii pentru a-și cumpăra un porumb fiert
  • UPDATE. Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, adus marți în România. A fost preluat din Turcia – VIDEO
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • Parlamentul alege azi noii președinți ai celor două Camere. Grindeanu, propus de PSD la șefia Camerei Deputaților
  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version