AcasăPoliticaRusia nu mai are vâna unei superputeri. Greșelile strategice ale lui Putin

Rusia nu mai are vâna unei superputeri. Greșelile strategice ale lui Putin

O parte din populația rusă îl consideră pe Vladimir Putin drept salvatorul după care tânjește de la prăbușirea Uniunii Sovietice. Pe plan extern, Putin este văzut ca un președinte dur, pozând macho la bustul gol, cu pușca în bandulieră:  își  urmărește necruțător dușmanii(și interesele). Dar această imagine a eficienței ascunde, de fapt, un om care s-a afundat pe un drum plin de greșeli strategice.

Prima greșeală este însăși “operațiunea specială” lansată împotriva Ucrainei. Deși s-a transformat într-un război la scară largă, Putin nu recunoaște această realitate. Se poartă de parcă ar fi vorba un conflict în care Rusia este țara invadată și este nevoită să se apere de trupele lui Volodimir Zelenski.

A doua greșeală este percepția că NATO este o amenințare potențială sau existențială la adresa securității și intereselor strategice ale Rusiei. La modul serios, cine ar putea să atace  Rusia? Nimeni. Niciun document formal sau legal nu clasifică faptul că Occidentul a promis Rusiei să nu extindă NATO. Putin știa asta, dar distorsionează realitatea pentru  a ajuta la menținerea unui consens anti-occidental acasă. Mai degrabă destrămarea Uniunii Sovietice a precipitat extinderea alianței nord-atlantice.  Mai știe că Ucraina nu  o să adere la NATO prea curând, deoarece Occidentul este mulțumit să o păstreze ca stat tampon în fața Rusiei.

A treia greșeală a lui Putin este amenințarea nucleară, care nu ar trebui să fie fie folosită ca element de putere în niciun discurs, indiferent de unde provine, pentru că este o afacere mortală. Angajându-se în strategii militare agresive și folosind în mod deschis retorica nucleară, Putin a sporit inutil tensiunile și a creat o atmosferă de instabilitate.

Un astfel de comportament nesăbuit pune în pericol securitatea regională și chiar poporul Rusiei.Războiul nuclear nu lasă pe nimeni în viață, dar Putin crede că ar putea desfășura toate armele  nucleare strategice înainte ca Occidentul să se gândească măcar să le desfășoare pe ale sale. Armata rusă a dovedit că este sub nivelul concurenților săi strategici.

Nu în ultimul rând, a patra greșeală comisă de Putin este ambiția sa nemăsurată de a restabili statutul Rusiei de superputere globală, deși este limpede că a pierdut de mult meciul cu SUA și China. Pur și simplu, nu pricepe că închegarea unei noi URSS este o fantasmă.

Este de înțeles ca un lider să caute să sporească influența țării sale, dar acțiunile lui Putin au făcut mai mult rău decât bine. În loc să atragă respect și admirație, Rusia s-a confruntat cu o condamnare internațională fără precedent, și-a deteriorat reputația și este din ce în ce mai izolată. Nu mai are vâna unei superputeri.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
848 afisari

29 COMENTARII

    • @ roman vestejit : Romania isi urmeaza parcursul corect in UE si NATO , intereseaza tot ce se intampla in lume , nu traim izolati in triburi sau ca oamenii preistorici din pesteri .

      • desigur ca nu traim izolati. dar institutiile si conducerea ue stau împotriva Lui Dumnezeu.
        conducerea nato este subordonata total lui lucifer, vedem bine ce nenorociri a facut sua in ultimii 30 de ani. care sua a amestecat si vasalii din nato si care nato sta, de asemenea impotriva Lui Dumnezeu.
        noi românii suntem crestini si ortodocși si iubitori de Dumnezeu. asa ca parcursul corect al României este sa faca voia Lui Dumnezeu si sa-si vada de grijile ei, ca n-au nevoie nici rușii, nici altii ca sa le poarte românii grijile.

  1. Da.
    Parerea mea e ca nici vana unei puteri nu o mai are cand te duci dupa munitie la Kim.
    Rusia e un stat mediu care o sa devina banal.

    • Rusia s-a dus, probabil, sa cumpere arme. Bani are, la fel ca SUA, asa ca… Si sa-l indemne pe Kim sa tina in sah in continuare pe cei din sud si trupele americane de acolo. Din punctul de vedere a lui Z, o miscare inteligenta. Nu muriti de grija altora, mai bine fiti atenti la ai nostrii, daca fac prostii, sau nu. Ca noi o putem lua in freza, nu altii in locul nostru.

  2. Iar Kim Jong B💥m cel Nebun i-a aratat lui Shoigu⛩️ cel diliu clone a unor drone din carton a unor drone americane. Apoi s-au pupat pe buze si au plecat de mana si ei cred ca merg…

  3. Russia nu mai are vâna
    pt. ca Putin i-a suprimat pe toti aia care aveau vână in Russia….si Putin e Russia.

    -r.jacota e circular ca un covrig
    pare ca si-a luat-o in gura.

  4. Asa e dragi romani,aveti dreptate!
    Sáracu Putin!
    Cánd o sá pártáie raketele bolsevice,la Bucuresti,o sá bágám capu’ in nisip!
    O COLONIE,nu poate sa-si mentiná cursul in ue si nato pentru simplu fapt cá e doar o COLONIE!
    Asta ce inseamná?
    Doar un singur lucru si anumé ca noi doar executám ordine ce duc la distrugerea noastrá ca neam!
    Cánd o sá ne atacé Rusia,o sá ne aducá la época de piatrá,si o sá supravietuim,putinii dintre noi in pesteri ,cu adevarat!

    • Nefartate vezi adu intariri in sud ca cat te tii de vorbe iti piere neamu in sud ucrainii au inaintat inca 7 m. Azi 7 maine 77 poimaine 777 va ia toata Crimeea.
      Romania are scuturi etajate nu ai cum sa treci de toate iar de drona dai de Mamba. Mamba sti ce e? E un sarpe care are o viteza formidabila si chiar daca fugi si te sui in copac el se suie dupe tine si te musca de co aie apoi tu o sa zici e ce m-a muscat de co aie apoi ti pierzi simtu si te mai pisca odata si inca o data si inca o data apoi usor iti pierzi tot simtu de devii nesâmțât si delirezi apoi mori prin sufocare. Faci hh Hhhh,,, HHHHHH,,, HATZH…

  5. Din Luna Mai a.c. de cind Fortele Aeriene ale Fedetatiei Ruse au vaporizat cu rachete hipersonice cele doua depozite de proiectile cu uraniu saracit la Khelenytzkyi in regimul de doua tinte lovite doua tinte nimerite, Occidentul a lasat-o mai moale cu Razboiu’. Ce se intimpla aici? Toti studentii de la toate Universitatile din Occident studiaza de zeci de ani cum se incalzeste un solid care se deplaseaza cu viteze supersonice intr-un mediu gazos…si totusi este Federatia Rusa care e prima putere care sa implemnteze arma hipersonica in Atmosfera si arma supersonica in apa…

  6. Putina,un patpadac KGB-ist,descreierat,dictator dement ca orice dictator.Baaa nebunule,fa ba Cerere sa se inscrie si Rusia in NATO,si s-a rezolvat cu casa de nebuni dela Kremlin.Nu te mai ataca nimeni,poate doar sa-l superi pe pretinul Kim,alt nebun care ameninta planeta.Dar va intelegeti voi,sunteti uniti in cuget si simtiri.

  7. Mai Raducule mai, tot ti-am spus-o cu frumosul, dar tu tot o repeti cu prostiile tale inventate, nu ai macar o fantezie confortanta.
    Faptul ca ne iei pe noi cititorii drept altii, probabil ca pe colegii tai oligofreni, pur si simplu nu faci altceva decat sa ne jignesti inteligenta.
    Putin a inceput o operatiune speciala caci din punct de vedere legal Ukraina nu are nici acum granitele declarate si confirmate la ONU.
    Ca NATO a inceput un razboi cu Rusia asta’i treaba NATO-ului si plateste pentru asta, chiar si cu banii din taxele noastre.
    Tampenia ca NATO nu a promis Rusiei ca nu se va extinde, in primul rand acum este dovedita, s-au gasit documente si chiar filmari cu discutiile respective, dar tu o faci pe’a prostul si ne-o repeti noua.
    Chiar daca NATO nu ar fi promis nimic nu are dreptul sa treaca peste limitele strategice de aparare ale Rusiei asa cum nici SUA nu a vrut rachete sovietice in Cuba. Ai priceput Raducule ca nu merge cu prostii?
    Cum adica NATO isi muta armamentul si laboratoarele de arme biologice sub gardul Rusiei, iar Rusia nu se poate declara deranjata pentru ca Raducu cel Frumos(pe din dos) nu are documente care sa ateste intentiile NATO. Chiar asa?
    Ce-i cu amenintarea nucleara?
    Cum sa n-o foloseasca Rusia daca isi permite, mai ales cand inamicul parsiv a ajuns la granita federatiei.
    Problema este ca mijloacele de atac cu arma nucleara ale Rusiei sunt mai rapide, mai eficiente si neparabile de NATO si cand marfa nu poate ajunge la destinatie degeaba te lauzi cu armele atomice, Rusia in schimb are cele mai rapide si eficente vehicule de distributie.
    Pana s-asi deschida NATO silozurile rusii le-au si tras-o.
    Dar tu nu vrei sa spui adevarul, esti platit sa minti ca un ticalos, mi-e mila de tine si de familia ta care trebuie sa suporte pe langa ei un nemernic ca tine.

  8. Mai Raducule mai, tot ti-am spus-o cu frumosul, dar tu tot o repeti cu prostiile tale inventate, nu ai macar o fantezie confortanta.
    Faptul ca ne iei pe noi cititorii drept altii, probabil ca pe colegii tai oligofreni, pur si simplu nu faci altceva decat sa ne jignesti inteligenta.
    Putin a inceput o operatiune speciala caci din punct de vedere legal Ukraina nu are nici acum granitele declarate si confirmate la ONU.
    Ca NATO a inceput un razboi cu Rusia asta’i treaba NATO-ului si plateste pentru asta, chiar si cu banii din taxele noastre.
    Tampenia ca NATO nu a promis Rusiei ca nu se va extinde, in primul rand acum promisiunea este dovedita, s-au gasit documente si chiar filmari cu discutiile respective, dar tu o faci pe’a prostul si ne-o repeti noua.
    Chiar daca NATO nu ar fi promis nimic tot nu are dreptul sa treaca peste limitele strategice de aparare ale Rusiei asa cum nici SUA nu a vrut rachete sovietice in Cuba. Ai priceput Raducule ca nu merge cu prostii?
    Cum adica NATO isi muta armamentul si laboratoarele de arme biologice sub gardul Rusiei, iar Rusia nu se poate declara deranjata pentru ca Raducu cel Frumos(pe din dos) nu are documente care sa ateste intentiile NATO. Chiar asa?
    Ce-i cu amenintarea nucleara?
    Cum sa n-o foloseasca Rusia daca isi permite, mai ales cand inamicul parsiv a ajuns la granita federatiei.
    Problema este ca mijloacele de atac cu arma nucleara ale Rusiei sunt mai rapide, mai eficiente si neparabile de NATO si cand marfa nu poate ajunge la destinatie degeaba te lauzi cu armele atomice, Rusia in schimb are cele mai rapide si eficente vehicule de distributie.
    Pana s-asi deschida NATO silozurile rusii le-au si tras-o.
    Dar tu nu vrei sa spui adevarul, esti platit sa minti ca un ticalos, mi-e mila de tine si de familia ta care trebuie sa suporte pe langa ei un nemernic ca tine.

  9. Romania in schimb e in vina maxima. Cum era sloganul globalistilor? Nu veti ma detine nimic si veti fi fericiti! Pai noi deja nu mai detinem nimic, tara noastra e o colonei si uite ce fericiti sintem!

  10. Dar când Lizz Truss vorbea de atac nuclear, de ce nu mai era nimeni asa simțitor?! Care este națiunea care a folosit bomba nucleara pana acum, în istoria lumii, și nu oricum: spulberând doua orașe de civili? A fost condamnata măcar formal America pentru asta? Ce sa zic.. Va simțiți deranjați că vi-a zis Putin că a lui e mai mare și mai groasă.

  11. Jacota, mai zi ceva de bitcoin cum se duce la zero, gogule! Imi plac analizele tale financiare la fel ca cele politice! Apropo, informatiile le iei de la Jim Cramer? Recunosc, nu am rabdare sa citesc ce elucubratii spui, citesc doar titlul si imi dau seama ca tu sau Cramer e acelasi lucru (totul e la 180 grade). Diferenta dintre tine si Cramer este ca ala e smecher si face bani de pe urma informatiilor la misto pe care le da gastelor, pe cand tu esti un lachioi prost gramada!

  12. Tot bateau toba occidentalii ca il aresteaza pe Putin daca ar ajunge in Africa de sud si ce sa vezi ,a ajuns si occidentalii ia facut o frectie !

  13. Basme autorule, dar e bine că ți-ai făcut „cota ” pe ziua de azi. Rusia izolată? Doar in mintea presei occidentale și a sclavilor ei, tocmai se intâlnesc niște președinți de țări din Africa prin Sankt Petersburg, dar probabil Africa în mintea vestului nu înseamnă prea mult.Iar de cei ce vor în BRICS poate afli și tu , cred că o fac ca să izoleze Rusia și mai tare.

  14. Sustinatori ai propagandei Rusiei nu mai aveti argumente, sunteti disperati. Nici voi nu mai credeti ineptiile debitate de Kremlin. Rusia s-a visat o putere mondiala care sa dicteze jocurile in lume in favoarea ei si va ajunge eventual o putere regionala, la mana Occidentului, daca nu se va destrama in mici statulete Putin a calculat gresit totul iar acum ii este greu sa mai dea inapoi, stiind ca oricum nimeni din lumea civilizata nu va mai avea incredere in conducatorii de la Kremlin, indiferent cine il va inlocui pe Putin, iar rusii ca popor o sa fie priviti cu scarba.

    • Ce faci Ramoane iar te-au luat pandaliile, exaltatule, i-ati pastilele si te linisteste cu serpii tai cu tot.

    • Putin nu a calculat gresit si Rusia nu se vrea o putere ci vrea sa nu mai ia ordine de la SUA, la fel ca si China, Brazilia, India si alte tari.
      Se pare ca esti inca cucerit de superioritatea culturii occidentale prezente si esti membru LGTBQ cu steagul curcubeu in fata casei.
      Rusia stia ca intrand in Ukraina se va lupta cu NATO si de aceia a luat-o incet si calculat si a inceput denazificarea ucilor cu contraatacuri incete si nemiloase ca niste masini de tocat carne nazista. Ia lasat pe NATO fara munitii si fara fonduri si continua razboiul de atritie incet si sigur creind NATOului un nou VietNam. Te imbeti cu vise umede, dute si schmbati asternutul.

  15. Uitati-va la jigodiile astea Putiniste,cata indignare,cata prostie si rautate !.Ba dobitocilor,degeaba ii sugeti madularul criminalului,el tot in Iad o sa aterizeze la fel ca Stalin,Hitler,Mao,Kim,si alti criminali vestiti,vinovati de moartea si schilodirea a zeci de milioane de oameni,copii nevinovati.Intotdeauna invadatorii s-au carat acasa la ei cu coada intre picioare.Dupa ce au facut prapad. Asa ca sa ne ciufuliti barzoiul,poate va trece dorul de Putina,Stalin si poporul rus libertate ne-a adus,davai ceas davai palton. Mai vreti,tot la etaj ?

    • Primul lucru pe care Vladimir Putin l-a spus in Ianuarie 2000, in noua lui calitate de Presedinte Desemnat al Federatiei Ruse a fost : „Ukraina este o provincie a Rusiei careia noi Rusii ii spunem Ukraina.”. Citez din memorie … nu stiu daca exact astea au fost cuvintele, dar asta e ideea.

  16. Ca bine te-ai ai autodenumit ,ai dovleac in loc de creier.Despre sutele de milioane de oameni schiloditi pe toate continentele de Imperiul Britanic si America de o pupati in cur 24 de ore pe zi n-ai nimic a spune?T-ale dracului de slugi demente.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger