AcasăPoliticaRusia, diplomația bâtei în baltă

Rusia, diplomația bâtei în baltă

Ministrul de externe rus, altminteri considerat un diplomat fin, dă cu bâta în baltă precum fostul președinte sovietic Nichita Hrușciov, când a lovit cu pantoful în masă în timpul sesiunii Națiunilor Unite în 1960.

Vremurile s-au schimbat, dar năravurile nu: într-o conferință de presă desfășurată joi la Moscova,  Serghei Lavrov s-a dezlănțuit împotriva Occidentului, SUA, NATO și OSCE. Nici papa Francisc nu a fost iertat.

Diplomatul fin a susţinut că rolul Statelor Unite în războiul din Ucraina reprezintă o amenințare existențială pentru Rusia şi a acuzat totodată SUA şi NATO că sunt participante directe în acest conflict.

 Lavrov a insistat că SUA şi alianţa nord-atlantică sunt implicate în război pentru că furnizează arme Ucrainei şi oferă pregătire militară pe teritoriile lor. A acuzat totodată SUA că, „aşa cum au distrus OSCE”, încearcă acum să distrugă Asociaţia Naţiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN).

El a subliniat că Rusia nu a refuzat niciodată contacte cu SUA, dar că nu a auzit niciun fel de „idei de substanţă” din partea omologilor americani, potrivit Reuters.

Acest discurs agresiv se vrea o continuare a celui din  perioada premergătoare conflictului din Ucraina, când Lavrov a declarat că Rusia a văzut cum „Occidentul trage Ucraina în NATO” și a afirmat că apelul Moscovei pentru garanții împotriva extinderii alianței militare a fost ignorat.

Ministrul a justificat atacurile ruse asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, despre care Kievul şi Occidentul afirmă că reprezintă o crimă de război menită să facă să sufere populaţia civilă.

„Noi dezactivăm instalaţiile energetice în Ucraina care  permit Occidentului să pompeze arme letale în Ucraina şi să ucidă ruşi. Aşa că nu mai spuneţi că SUA şi NATO nu sunt participanţi la acest război – participaţi în mod direct. Nu doar cu furnizarea de armament, ci şi cu pregătirea personalului – voi antrenaţi militari ucraineni pe teritoriul vostru”.

Lavrov a mai declarat că în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) s-au acumulat probleme serioase şi a acuzat același Occident că dă cu piciorul şansei de a face din organismul de securitate european o punte reală cu Rusia după încheierea războiului rece.

„Profitând de superioritatea numerică în această organizaţie, Occidentul a încercat de mulţi ani să o privatizeze, ca să spunem aşa. Sau poate este mai corect să spunem că încearcă să pună la cale o preluare a OSCE, să subjuge ultima platformă de dialog regional”.

În ceea ce privește NATO, alianța “intensifică tensiunile lângă China într-un mod care presupune un risc pentru Rusia” și încearcă să târască India într-un bloc antirus și antichinez.

În final, Lavrov a pornit un atac împotriva papei Francisc, a numit recentele comentarii ale suveranului pontif despre cruzimea forțelor ruse în Ucraina drept „necreștinești” și greu de înțeles.

Francisc subliniase: “Cel care a invadat este statul rus,  acest lucru este foarte clar”. Numai Lavrov are urechile astupate.

 

author avatar
Radu Jacotă Redactor
340 afisari

5 COMENTARII

  1. UN ARTICOL MAI PROST NU PUTEAI SCRIE LAVROV ARE PERFECTA DREPTATE DAR TU CACANAR CE ESTI TIE FRICA SA RECUNOSTI.

  2. Japita,nici de sluga nu esti bun.Ce este neadevarat in ce a spus Lavrov?In ce hal ati ajuns .Te astept cu osanale pentru Zele.Vezi ca ai intarziat si de ta astia afara.

  3. Lavrov a ajuns o coadă jalnică de topor pentru criminalul Putin și a lui gașcă de hoți și criminali. Și mai grețoși sunt ciolovecii care încearcă să-i cânte în strună. Milioane de români au fost deportați de Stalin în Siberia. Când a ajuns în România, marea Armata Roșie a jefuit ca-n codru. În întreaga lor istorie rușii nu n-au adus decât suferință. Cât de chior poți fi să nu vezi bârnă din proprii ochi?

  4. Ramasi fara obiectul muncii ,vaxxerii au ajuns suporterii celor care ocupa si oprima romanii din Bucovina.Herta si sudul Basarabiei.Sunteti la fel de hoti si criminali ,datorita sustinerii voastre mii si mii de oameni mor subit. Oi dormi bine noaptea ,sluga?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger