AcasăPoliticaRomânii vor merge la serviciu fără certificat verde? Ludovic Orban: Eu nu...

Românii vor merge la serviciu fără certificat verde? Ludovic Orban: Eu nu votez legea!

ludovic orban

Ludovic Orban se declară împotriva obligativității certificatului verde la serviciu, motiv pentru care a anunțat deja că nu va susține acest proiect în Camera Deputaților, unde urmează să fie votată.

Respins de Senat, proiectul privind obligativitatea certificatului verde  la serviciu are nevoie de toată susținerea Camerei Deputaţilor – cameră decizională – pentru a ajunge pe masa președintelui și a fi promulgat, pentru a deveni Lege.

Senatorii au votat în conformitate cu propria conștiință

Proiectului obligativităţii certificatului verde la muncă i-au lipsit în Senat doar două voturi, fiind respinsă cu 67 de voturi „pentru” şi 60 de voturi „împotrivă”. Pentru adoptare, fiind vorba de o lege organică, erau necesare 69 de voturi.

Ludovic Orban este de părere că senatorii au votat  în conformitate cu propria lor conştiinţă și că așa va face și el. „Şi aici vă spun şi eu dvs. că în forma care s-a dezbătut la Senat şi în care a venit la Camera Deputaţilor, eu nu votez acest proiect”, a anunţat Ludovic Orban la Digi24.

Fostul premier a precizat, însă, că este un mare susținător al vaccinării, dar nu și al obligativității lui.

Angajații ar trebui lăsați să aleagă

„Sunt un susţinător al vaccinului, al vaccinurilor în general. Eu cred în vaccinuri, m-am vaccinat, m-am vaccinat şi cu a treia doză, i-am convins pe toţi colegii, prietenii, cunoscuţii, membrii familiei să se vaccineze, am fost implicat în aceste campanii de încurajare a vaccinului. De altfel, construcţia Comitetului Naţional de Vaccinare s-a realizat în mandatul meu de prim-ministru în discuţiile pe care le-am avut cu preşedintele României şi cu premierul desemnat, dl. Ciucă. Dl. Gheorghiţă a fost recomandat de dl. Ciucă”.

”Îl pun să se vaccineze pe un macaragiu?” – Ludovic Orban

Ludovic Orban subliniază că sunt situații unde efectiv obligativitatea vaccinării angajaților este inutilă. Acesta susține că nu este o soluție vaccinarea cu forța, cu atât mai puțin afectând dreptul la muncă.

„Într-o ţară în care ai 33% din populaţia vaccinată, tu vrei să impui condiţia asta, că îşi pierde omul locul de muncă, dacă nu se vaccinează?! Dar poate nu vrea să se vaccineze, nu? Poate vrea să-şi facă testul sau poate… Îl pun să se vaccineze pe un macaragiu sau pe un fierar-betonist sau pe un buldozerist sau pe un om care lucrează singur pe combină?”, mai arată Orban.

author avatar
Alina Costache
1.226 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger