AcasăPoliticaRomânii își dau singuri peste glezne

Românii își dau singuri peste glezne

E atâta scandal cu minerii furați de statul român la plata salariilor timp de 11 luni încât nu ai cum să nu te întrebi, până la urmă, cine e de vină? De la ce a plecat toată mizeria asta? Și, ca de obicei când e scandal, presa mai scormonește și mai scoate câte ceva la suprafață. În rest, e discretă și are grijă să nu deranjeze. Pentru o audiență nesemnificativă în final, mai trimite câte un Gâdea la poarta minei, banal exemplu, pentru a vărsa lacrimi pe umerii minerilor și gata, s-a terminat criza și lumea a plecat acasă.

Eugen Tomac sare după ce a trecut mingea de fileu

Cu excepția unui singur post TV, nicio televiziune și niciun ziar nu a vorbit despre rădăcinile adânci ale nenorocirii din Valea Jiului. Chiar și postul respectiv a dat doar informații laconice despre „Green Deal”, care prevede trecerea la utilizarea energiei verzi. Trecerea presupune, însă, închiderea minelor. Despre costuri nu se mai vorbește. S-a amintit doar că Ludovic Orban, fostul premier, a semnat acel acord în numele României și asta a fost de ajuns.

Un Tomac prea mic pentru războiul cărbunilor

Eugen Tomac, europarlamentar PMP, și-a adus aminte că e patriot și strigă din răsputeri să fie oprit Frans Timmermans în acțiunea lui de a închide minele. „Ca să citez din tonul brutal pe care l-a folosit, spunându-ne într-un mod ultimativ că România trebuie să desființeze toate minele, cred că acest comisar socialist trebuie oprit să mai vină, în plină pandemie, să mai spună cuiva că trebuie să închidă industrii întregi sau să concedieze cetățenii.” Bravo, aplauze, întindeți covorul roșu și să cânte fanfara imnul! Atât a găsit să spună, dorindu-se a fi o replică la spusele lui Timmermans, care declarase că „România ar trebui să vină în curând cu un plan de renunţare totală la utilizarea cărbunelui pentru a produce energie, întrucât această resursă nu are niciun viitor”. E tot mai simpatic rubicondul domn Tomac. Cum țâșnește din el iubirea de glie ca din stăpânul lui, Băsescu. Dacă ar fi privit în urmă poate că ar fi înțeles mai mult. Inclusiv cum am fost vânduți de niște unii, la fel de europarlamentari ca și el.

Au semnat fără nicio jenă

De ce și-a permis prim-vicepreședintele Comisei Europene o asemenea intervenție? Dincolo de motivațiile economice care favorizează o anumită categorie de oameni de afaceri, olandezul s-a bazat și pe acordul dat de români în exercițiul europarlamentar anterior.

Mircea Diaconu vânzătorul de iluzii

Dau numai câteva nume. Renate Weber și Mircea Diaconu din partea ALDE. Daniel Buda, Marian Jean Marinescu, Siegfried Mureşan, Cristian Preda, Theodor Stolojan și Iuliu Winkler din partea Partidului Popular European. Doru Claudian Frunzulică, Ioan Mircea Paşcu, Emilian Pavel, Dan Nica, Daciana Sârbu, Claudiu Ciprian Tănăsescu, Ana Claudia Ţapardel și Victor Negrescu din partea PSD. Singura care s-a a abținut a fost Maria Grapini. Toți au semnat într-o frenezie împotriva intereselor țării, de parcă pentru asta fuseseră trimiși acolo. Chiar și Mircea Diaconu, după cum se vede, care în campania pentru prezidențiale ne asasina cu dragostea lui de țară și de români. Omul iubea România, n-ai ce să-i reproșezi, o iubea chiar și fără minele de cărbuni, așa cum scriam în Național la 27 august 2019.

Viorico, nu te-am uitat!

Nu există nicio scuză pentru gestul europarlamentarilor români. Cehia, Grecia, Slovacia și Polonia au votat împotrivă și au protestat vehement la închiderea minelor. Au arătat consecințele dezastruoase după desființarea termocentralelor pe cărbune. Românii, în schimb, au arătat că s-au dus în Parlamentul European pentru un salariu mai mare și o pensie pe măsură. Restul contează mai puțin. Poate chiar deloc. Ăștia suntem. Ne mirăm de ce ne merge rău acum?

Cum de a uitat Viorica Dăncilă ce a semnat

Am lăsat la urmă cel mai important nume de pe lista europarlamentarilor socialiști care au semnat pentru desființarea mineritului în România. Viorica Dăncilă. Ați citit bine, Viorica Dăncilă. Este doamna aceea care făcea ba pe mirata, ba pe nevinovata, câtă vreme s-a fâțâit prin politica mare românească. Este doamna aceea care a ajuns liderul social democraților și ne ținea lecții de patriotism la congrese și pe la adunări. Este doamna aceea care s-a vrut a fi președintele României. Să fii președinte, pe deoparte, și să-ți vinzi țara pe de altă parte, nu știu cum dracului se potrivește. Ne arătăm uimiți de ceea ce ni se întâmplă? De ce? Ne-am tras-o singuri peste glezne. Mai rău este că o vom mai face.

author avatar
Valentin Boeru
1.371 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger