AcasăPoliticaRomânie, nici nu știi cât de jos ai ajuns să fii!

Românie, nici nu știi cât de jos ai ajuns să fii!

Dacă singurul politician din România invitat la ceremonia de învestire a lui Donald Trump a fost George Simion, atunci putem pune lacătul pe ușă. Nu că ar fi ceva rău în persoana liderului AUR, însă când vezi că președintele ales al Americii nu-l bagă deloc în seamă pe omologul său de la București, nu știe cine-i premier, iar de șeful Senatului nici că îi pasă, ai valoarea reală a imaginii externe pe care și-a construit-o România în ultimii 10 ani.

George Simion la Washington, lângă familia Trump, alături de Mike Johnson (Camera Reprezentanților) și Steve Bannon (fostul strateg-șef al noului jupân de la Casa Albă) înseamnă cât 100 de șepci primite de Klaus Werner. Și nu numai că a mers în D.C, dar a fost invitat acolo, spre deosebire de Victor Ponta, care a cumpărat bilet ca să-l aplaude pe Donald Trump când depune jurământul. Ponta a fost ca un spectator care vine la stadion, își ia tichet, se duce în tribună și privește spectacolul.

Bannon este de așteptat să joace, din nou, un rol important în planurile legate de politica externă a Americii. De altfel, fostul strateg-șef al lui Donald Trump a avut și un mesaj pentru politicienii de la București și gruparea care înțelege că puterea se ține cu forța și ignorând votul oamenilor: „Socialismul va ajunge la coșul de gunoi al istoriei. Vremea voastră a trecut! Alegeri libere și corecte!”.

Printre politicienii lumii invitați la ceremonia de învestire a lui Donald Trump se numără Giorgia Melonia (șefa Guvernului de la Roma) și Viktor Orban, dar vor fi prezenți și vicepreședintele Chinei (plus ministrul de Externe) și Eric Zemmour, din Franța. Nu au fost băgați în seamă niciunul dintre șefii de la Bruxelles, de la Ursula von der Leyen la Kaja Kallas, cu toții primind „ignore” din partea Unchiului Sam.

În timp ce la Washington se pun la cale tot felul de alianțe, la București, cei mai importanți oameni din politică s-au întrecut în gafe și erori încă de la prima oră a zilei de luni. Tonul l-a dat Marcel Ciolacu, care s-a apucat să-l invite în România pe Benjamin Netanyahu, fără să se gândească înainte la mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională pe numele premierului israelian. O situație stânjenitoare, pe care șeful PSD n-a băgat-o de seamă deloc și nici măcar ulterior nu s-a obosit să repare gafa.

Ca semnatară a documentelor de ratificare a tratatului CPI, țara noastră este obligată să pună în aplicare orice decizie luată de judecătorii Curții Penale, de la Haga. Comportându-se de parcă a băut apă după Elena Lasconi, Ciolacu s-a apucat să scrie pe platforma X că Benjamin Netanyahu este binevenit în România. Nu numai că a alertat Mossad-ul, care filtrează tot ce ține de securitatea lui „Bibi” Netanyahu, dar a făcut de râs autoritățile și instituțiile române arătând un comportament de începător în ale politicii.

„România și Israel au o relație de importanță strategică și solidaritatea este parte din legătura dintre cele două țări. De asemenea, vom lucra la pregătirea reuniunii comune a guvernelor noastre care va avea loc la Bucureşti, la care l-am invitat pe premierul israelian să participe”, a scris Ciolacu pe X, dovedind că noul său hobby este să descopere social media. Poate dacă ar arunca un ochi și pe site-urile marilor agenții de presă ar descoperi și că premierul Israelului nu mai poate călători în străinătate chiar așa cum își dorește întrucât pe numele lui s-a emis de către Curtea Penală Internațională un mandat de arestare pentru crime împotriva umanității și crime de război comise în Fâșia Gaza.

La scurt timp după gafa lui Marcel Ciolacu s-a lasconit și Ilie Bolojan. Când toți ochii de pe planetă sunt pe Casa Albă și evenimentele de acolo, la care România nu a fost reprezentată de niciunul dintre primii trei oameni din (președinte, premier și șeful Senatului), ci de liderul AUR (partid extremist, parcă așa îi zicea propaganda A3?!), pe Bolojan îl interesa de soarta armistițiului din Fâșia Gaza.

Nicio vorbă despre refacerea legăturilor cu tabăra republicană, niciun gând îndreptat spre noul președinte al Americii și, recunoașteți, totuși, domnilor guvernanți, stăpânul de facto al României. Nu, pentru Ilie Bolojan situația din Ramallah și Rafah e mai importantă! – „Este esențial ca acest armistițiu să continue și toți ostaticii să fie eliberați, iar israelienii și palestinienii să trăiască în pace”.

Dacă s-ar da un premiu de „Gafeurul zilei”, Bolojan și Ciolacu ar fi nominalizați tot timpul.

Ungaria, cu ochii și pe Portul Constanța

Din păcate, ziua nu s-a încheiat doar cu aceste bâlbe. La București a sosit și Peter Szijjarto, actual ministru de Externe al Ungariei și fost șef al spionajului maghiar. După Viktor Orban, care a venit la discuții cu Marcel Ciolacu și apoi UDMR a primit Ministerul Finanțelor, acum Szijjarto a bătut drumul până la noi. Și a ajuns și-n Constanța, Ungaria fiind, iată, cu ochii pe portul de la Marea Neagră. Budapesta ne cumpără en-detail, pare-se.

„Am discutat despre colaborarea dintre România și Ungaria ca state ale Spațiului Schengen. Portul Constanța este acum mai accesibil și pentru industria din Ungaria”, a anunțat Sorin Grindeanu, crezând că ne dă vreo veste bună.

Înainte de a pleca, Peter Szijjarto și-a făcut timp să treacă și pe la Ministerul Finanțelor, l-a salutat pe Tanczos Barna și a trasat ultimele direcții de urmat în legătură cu finanțele României. Ungaria este extrem de preocupată de vistieria Bucureștiului, dacă nu știați! Iar la plecare, ministrul maghiar a vrut să se asigure că e totul ok, primind asigurări de la Barna că PSD și PNL îl ascultă și nu-i ies din cuvânt. A promis, însă, să revină. Cu regularitate, acum că România a vaca de muls a Ungariei.

[aioseo_eeat_author_bio]
2.909 afisari

6 COMENTARII

  1. Vă dați seama dragi romani ce clasă politică avem la conducere!!!
    Niște neterminați!!! Numai șpaga și parandărătul contează ptr ei!!!!
    Cum vor trăi copiii, nepoții și toți urmașii noștri în teritoriul ăsta (țară nu mai rămâne)?

  2. Niste nulitati in posturi nemeritate, pentru care nu au nici o pregatire. De ce i-ati pus acolo? De ce ati votat psd, pnl? Sa fi primit maximum 4 % , nici sa nu fi intrat in Parlament.

  3. Jenantă „foto op”, cu care se împăunează de G. Simion. Cel prezentat în fotografie drept Steve Bannon nu are nimic în comun cu personajul real. Era poate vreun ușier local. Iar citatele inventate sunt de-a dreptul penibile.

    Agențiile de știri relatau, la 23 noiembrie 2024, că premierul Ungariei, Victor Orban, l-a invitat pe omologul sau din Israel să viziteze Budapesta. Asta doar așa, en passant…

    Apropos de vizita ministrului de externe al Ungariei la București: Vecinii nu ți-i alegi, ei îți sunt dați, pentru eternitate. De aceea e bine să te înțelegi cu ei, pentru promovarea propriilor interese. Care nu înseamnă nicidecum a ceda. Din contră.

    O analiză, ieșită din șabloanele mentale, făcută cu un pic de maturitate, n-ar strica!

  4. Invitarea lui Netanyahu în România de către Ciolacu nu arată că covrigarul este un începător în ale politicii. Netanyahu nu va veni în România așa de ochii lumii ca să arate că nu îi pasă de CPI. Vine pentru că Ciolacu vrea să achiziționeze tehnică de război israeliană, probabil sistemul Iron Dome. Așa se cumpără pilele și relațiile la noi.

  5. Iou no pot chivanoc PeeeSeeeDeeee,acum si PeeeeNeeeeLeeeee. Proiectul meu de suflet,Romania educaata,mafiotaaa,esuaaata.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger