Miercuri, Chișinăul a fost capitala ipocriziei elegante. Liderii Europei s-au strâns laolaltă pentru o poză de familie care, pe hârtie, înseamnă grijă, unitate și solidaritate. Macron, Merz, Donald Tusk – toți s-au adunat în jurul Maiei Sandu, ca să arate că Europa respiră și trăiește pentru Republica Moldova. Din România, președintele nostru turist și premierul alarmist au bifat și ei tabloul, dar cu câteva zile mai înainte. Desigur, nimic rău în asta, dar întrebarea se naște singură: Nicușoare, Bolojane, ce-i în capul vostru, măi, băieți?!
În România, realitatea a explodat în facturi și prețuri. Oamenii sunt sufocați, dar Nicușor Dan și-a luat concediu după trei-patru luni de „muncă” la Cotroceni și s-a refugiat pe coclaurile Moldovei. Poze, discursuri fade, PR livrat impecabil. În tot acest timp, Bucureștiul fierbe. I-a păsat cuiva? Celor doi turiști oficiali ai statului român, cu siguranță nu!
Ilie Bolojan a mers pe același drum. De la Palatul Victoria a aruncat în aer o declarație-bombă: România este pe marginea falimentului! Previziuni catastrofale, rostite cu aerul grav al celui care vrea să pară responsabil, dar care a reușit doar să alarmeze piețele și creditorii. Apoi – hop! – avion spre Chișinău, să dea bine în pozele alături de Maia Sandu. Pentru că Moldova e în campanie, iar promisiunile globalisto-progresiste nu mai prind ca altădată. „Mârâie” electoratul la Chișinău, și atunci vin salvatorii din România, să țină spatele „duamnei”.
Dezvăluiri-bombă: adevăratul plan al Maiei Sandu!
Iar în spatele festivismului, presa turcă publică cel mai mare scandal de securitate din istoria Moldovei: sute de documente scurse pe Internet arată că Maia Sandu și PAS s-au angajat, în fața UE și NATO, să militarizeze complet țara dacă vor câștiga alegerile parlamentare din septembrie! Promisiunea concretă? Trimiterea a 700 de voluntari moldoveni pe frontul din Ucraina.
Scrisorile declasificate mai arată că, deja de anul trecut, moldovenii testau alături de NATO sisteme de supraveghere aeriană și participau la schimburi de informații militare. Documentele vorbesc despre radare, senzori, monitorizarea dronelor rusești și chiar comparații făcute de un ofițer NATO între Kabul și Kiev – adică între un guvern salvat cu greu și unul care trebuie protejat cu orice preț. În spatele ușilor închise, Moldova se pregătește să fie laboratorul de război al Europei, un pion sacrificabil în fața Rusiei.
De asta s-au îngrămădit toți liderii occidentali la Chișinău. Nu pentru că plâng de dragul „fraților basarabeni”, ci pentru că au nevoie de o țară de frontieră pe care s-o împingă în față, ca scut. Iar România, vai de ea, aplaudă și se aliniază, ca elevul supus din ultima bancă!
Apropo de țara România, cine îi ține și ei spatele? Cine se mai uită spre București, altfel decât ca la o servitoare disciplinată? Și noi am fost atacați de ruși (așa ni s-a zis) – e drept, doar cibernetic, conform CSAT&CCR& restul de instituții obediente ale rețelei soroșiste. Dar, atac a fost, cică Vladimir Putin ne-a pus și pe noi pe radar. Și cine a venit să ne bată pe umăr? Nimeni. Nu Merz, nu Macron. Macron, dimpotrivă, ne-a convocat la ordine, la Paris: „Ăsta va fi președintele vostru, ăsta va fi premierul vostru. Să nu aud comentarii!”.
Și peste clasa politică din România s-a lăsat liniștea. Cum altfel, dacă tot suntem elevul supus din clasă?
În România, alegerile au fost anulate pe față, voturile cetățenilor, aruncate la coș. Occidentul, altfel înnebunit după transparență și „stat de drept”, a întors privirea. Niciun scandal la Bruxelles, niciun gest de solidaritate. Doar americanii au ridicat sprânceana, restul au preferat să ignore faptul că democrația moare pe Dâmbovița cu aceeași discreție cu care se stinge o lumânare într-o biserică pustie. 
De câțiva ani, România respiră artificial. Țara trăiește de ani buni din perfuzii financiare, împrumut după împrumut, dobândă după dobândă. Am depășit jumătate din PIB ca datorie externă și ne îndreptăm cu viteză spre 60, poate chiar 70%. Am ajuns să ne vindem viitorul pe bucăți, generație după generație. Nu mai există „sustenabilitate”, doar un gol tot mai adânc în care politicienii bagă capul ca struțul și speră că nu se vede.
România, chelnerul Europei
Dar se vede. Europa aplaudă la Chișinău și închide ochii la București. Se fac selfie-uri cu Maia Sandu, se dau promisiuni pentru Moldova, dar pentru România – tăcere. Strigătul de disperare al poporului român nu răzbate până la Strasbourg sau Bruxelles. Se oprește la ușile capitonate ale birourilor europene, unde ecoul contează mai mult decât realitatea.
Cine mai are curajul să spună pe față: „România nu contează pentru voi”? Noi suntem prezenți doar ca decor, ca fundal pe care se proiectează „grija” Europei pentru alții. Noi nu primim aplauze, ci doar ordine. Nu primim sprijin, ci doar mustrări. Și, peste toate, suntem obligați să zâmbim, să bifăm și să ne prefacem că „suntem la masă” cu marii jucători, când de fapt ne pun să spălăm vesela.
Da, Republica Moldova merită sprijin. Dar nu pe spinarea unei Românii care se prăbușește în datorii, care își bate joc de propriii cetățeni și care a fost abandonată de „familia europeană” exact atunci când ar fi avut nevoie de solidaritate.
Cine plânge pentru România? Cine vine la București cu același entuziasm cu care se merge la Chișinău sau Kiev, de exemplu? Răspunsul e simplu și dureros: nimeni. De ce? Pentru că țara noastră a ajuns chelnerul Europei – cel care aduce tava, strânge farfuriile și pleacă flămând acasă.
