Huiduielile care l-au întâmpinat pe președintele Nicușor Dan la Focșani și Iași nu sunt simple episoade de nervozitate colectivă și nu trebuie tratate nici ca accidente de protocol. Vedem în ele simptomele unei boli grave, ignorate cu obstinație de actuala putere. România, în ianuarie 2026, nu mai este doar nemulțumită, este ruptă în două. O țară tăiată adânc între elita politică închisă în cercul ei de privilegii și populația împinsă tot mai jos, spre statutul de vacă de muls.
De o parte, avem politicienii cocoțați în funcții înalte, păziți de cordoane succesive de securitate, temători până la paranoia să ia contact direct cu oamenii. De cealaltă parte, românii de rând care au fost reduși la statutul de iobagi moderni – muncesc, plătesc, strâng cureaua și privesc cum sacrificiul lor alimentează un sistem corupt, care îi persiflează cu fiecare prilej.
Ruptura este reală și se adâncește
La Focșani, tentativa autorităților de a filtra publicul și de a bloca accesul „răzvrătiților” a eșuat lamentabil. Nemulțumirea a erupt, acoperind discursurile oficiale și transformând o ceremonie solemnă într-o manifestație de protest față de politicile Guvernului Bolojan, implementate cu girul președintelui României. Când Nicușor Dan a urcat la pupitru, huiduielile au fost atât de puternice încât mesajul său despre „reforme structurale” și „instituții credibile” s-a dizolvat complet. Nici televiziunile nu au mai putut salva aparențele – Nicușor Dan este cel mai fluierat șef de stat din istoria țării.
La Iași, scena s-a repetat. Fără flori, fără aplauze, fără indulgență. Oamenii i-au reproșat multe, de la nivelul de trai tot mai scăzut la anularea alegerilor prezidențiale, în decembrie 2024; sentimentul că votul românilor nu mai contează este tot mai apăsător.
Mesajul transmis a fost brutal de clar: ruptura este reală. Dar, „marionetele” plantate în fruntea țării nu ar trebui să fie supărate. Văd și ele acum care este starea reală de spirit în România și pot raporta „stăpânilor” că au auzit adevărata voce a poporului, care le-a transmis același mesaj, repetat obsesiv: „Huo!”, „Demisia!”, „Plecați!”, „Trădătorilor!”.
Imaginea pe care am văzut-o sâmbătă, de Mica Unire, rămâne grăitoare pentru starea în care au adus țara: liderii României evită poporul chiar și de Ziua Unirii. Dacă președintele și-a asumat, fie și forțat, acest contact ostil cu realitatea, premierul Ilie Bolojan a ales strategia retragerii. Conștient de riscuri, a preferat să rămână la București, să depună o coroană de flori și să părăsească rapid scena. A refuzat inclusiv participarea la slujba de Te Deum și la Hora Unirii.
Într-un moment de maximă tensiune socială, Bolojan a preferat să fugă. Dacă de frica poporului furios, doar el poate da răspunsul.
Cât de aproape suntem de o explozie socială?
După 25 ianuarie, întrebarea nu mai este dacă există nemulțumire în țară, ci cât de aproape suntem de o explozie socială. Furia s-a acumulat până la punctul în care orice apariție publică a lui Ilie Bolojan și Nicușor Dan devine supapă. Oamenii nu mai așteaptă alegeri, nu mai speră în dialog și își exprimă disprețul față de decidenți ori de câte ori li se oferă ocazia; e drept că a devenit tot mai rară, pentru că politicienii nu mai coboară printre ei fără armate de bodyguarzi.
Ruptura se adâncește prin politicile economice. Suprataxarea lovește exact în cei mai vulnerabili: persoane cu dizabilități, pensionari la limita subzistenței, profesori, muncitori, mame bolnave de cancer. În paralel, marile corporații sunt ocolite de controale și li se permite să externalizeze profitul realizat pe spatele românilor. Nu același tratament se aplică și firmelor mici și mijlocii deținute de antreprenori locali, care sunt vânate sistematic de instituții ale statului transformate în veritabile unelte de highereală fiscală.
Sub guvernarea USR-istă (posibilă cu girul PSD-PNL), înțelegem că statul român nu mai este arbitru, ci adversar al propriilor cetățeni.
Și toate acestea se petrec într-un context global exploziv. Lumea se schimbă rapid, iar globalismul și progresismul, concepte promovate ani la rând ca soluții universale, sunt acum contestate pe toate continentele.
Fiecare națiune își regândește prioritățile, societățile se revoltă împotriva sărăciei, a războaielor finanțate din buzunarele oamenilor simpli și a restrângerii libertății de exprimare. România nu-i nici ea o excepție, dar riscă să devină un caz de manual despre ce se întâmplă când o elită politică refuză să asculte vocea poporului.
Eșecul profund al guvernării bolojeniste și riscurile tot mai mari
Poate că România nu este, încă, în pragul unui război civil. Dar pare că a ajuns în punctul în care s-a produs o ruptură ireversibilă între stat și societate. Iar istoria ne-a arătat că revoltele nu izbucnesc din belșug, ci din dispreț, din aroganță și din sentimentul colectiv că nu mai ai nimic de pierdut.
Când liderii politici fug de popor și discursurile conducătorilor ajung să fie acoperite de huiduieli, când sărbătorile naționale devin scene de protest în toată țara, nu mai vorbim despre simple crize de imagine. Avem tabloul complet al unei guvernări total eșuate.
Dacă Nicușor Dan și Ilie Bolojan continuă să trateze furia oamenilor de rând ca pe o problemă de securitate și fug, în loc să vină spre dialog, România va intra într-o zonă în care nimeni nu va mai putea controla consecințele.
Iar atunci, nu huiduielile vor fi problema liderilor „de ieri și de azi”, ci tăcerea care vine după ele.