Lovirea Caracasului de către SUA și capturarea lui Nicolás Maduro au spulberat ultimele iluzii despre ordinea globală. Nu mai vorbim de drept internațional, lumea în care trăim intră într-o nouă eră a forței brute. Și, ca de obicei în istorie, România privește, încă o dată, de pe margine. Întrebarea nu mai este dacă regulile se schimbă, ci cine urmează la rând să fie ridicat din pat, dacă nu cedează resursele țării.
România ar trebui să privească atent spre Venezuela, dar nu cu milă sau din solidaritate ideologică, ci cu luciditate, folosindu-și instinctul de supraviețuire. Pentru că ceea ce s-a întâmplat la Caracas nu este un accident, ci un precedent, o „operațiune militară specială” care tinde să devină tipar de urmat.
Zelenski și riscul începerii WW3
Loviturile americane aplicate constant Venezuelei în ultimii ani (blocaj total asupra industriei petroliere) și care au culminat, acum, cu răpirea lui Nicolás Maduro au spulberat ultima pojghiță de ipocrizie legată de ordinea internațională. Dreptul internațional nu a fost încălcat, el a fost abandonat. Iar Donald Trump tocmai ne-a anunțat în mod oficial că s-a intrat într-o etapă în care cine are puterea ia, iar cine nu o are dispare de pe hartă …sau devine colonie mascată.
Se vorbește deschis despre asta, iar ideologul rus Aleksandr Dughin a spus-o cât se poate de brutal: riscul declanșării celui de-Al Treilea Război Mondial nu mai este o sperietoare propagandistică, ci o variabilă de lucru pe masa liderilor lumii. Sub ochii noștri, ONU a fost redus la nivelul unui club de discuții sterile. În fapt, fiecare își scrie propriul „Drept”, după cum are forța – China încearcă, Rusia cochetează, SUA aplică.
Și, ca orice tragedie, spectacolul are și momente de grotesc. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, îl îndeamnă public pe Donald Trump să repete „modelul Venezuela” și la Moscova, adică să-l ia pe Vladimir Putin direct din Palatul Kremlin. S-a trezit vorbind și acest Bulă al geopoliticii, lider peste un popor care trăiește sub bombardamente de patru ani. Să sperăm doar că nu va ajunge el însuși să fie plimbat prin Piața Roșie, fiindcă istoria are prostul obicei să-și bată joc de cei care o ignoră.
Bucureștiul nu există în acest joc
Adevărata problemă nu este însă Venezuela, nici Rusia, nici SUA. Adevărata problemă este România și lăsarea ei pe dinafară. România nu joacă, doar așteaptă. Conducătorii ne spun că se „coordonează”. Dacă-i asculți, discursul lui Ilie Bolojan și Nicușor Dan sună ca o bandă stricată: „Vom vedea…”, „Analizăm…”, „Ne aliniem poziției europene…”. În același timp, la Washington, murătura de ambasador pe care îl avem peste Ocean s-a și grăbit să facă temenele în fața noii „Porți”, Casa Albă.
Și când te gândești că lucrurile sunt mult mai simple decât le prezintă la televizor tot felul de analiști cu creierul abia ieșit din mașina de spălat propagandistică. În esență, lumea se reașează pe noi piloni, iar cine apucă mai multe resurse devine puternic și supraviețuiește. Este o bătălie teribilă pentru țiței, litiu, gaz și cam tot ce înseamnă resursă vitală pentru sectorul energetic. Cine le controlează, trăiește! Cine nu, execută ordine!
Statele Unite nu au atacat Venezuela pentru a instaura democrația. Nici vorbă, acum discursul oficial a fost altul – americanii au recunoscut că au atacat pentru petrol. Atât! Chiar Donald Trump a spus-o în direct, anunțând că marile companii din Texas vor prelua rezervele de hidrocarburi ale Venezuelei.
Cine nu crede că e vorba doar de capturarea resurselor, să se uite mai bine la ce se întâmplă în Ucraina. Zelenski refuză să recunoască pierderea Donbasului pentru că așa sună ordinul venit de la cei care-l țin la putere, iar „Elita” știe că acolo sunt cele mai mari zăcăminte de cărbune din Europa, plus alte bogății naturale de o importanță colosală.
Mai departe, China nu vrea Taiwanul din nostalgie istorică, ci pentru a controla piața globală a microprocesoarelor, dominată în momentul de față de firmele de pe micuța insulă.
Totul este despre resurse. Restul sunt povești pentru public.
Resursele noastre înseamnă profitul lor
Iar România? România are resurse. Chiar importante și, mai ales, strategice. Doar că nu le controlează.
Gazele sunt extrase și valorificate de OMV-Petrom, în interesul Austriei. Sectorul energetic este fragmentat între corporații din Franța, Italia, Grecia, Ungaria… și cam oricine vrea din UE, la cât de obedienți și dispuși să-și trădeze patria sunt politicienii din ziua de azi.
Statul român privește la „cash flow-ul” care iese din țară, în timp ce încasează firimituri de la multinaționalele Vestului. Iar pe la tv se repetă obsesiv placa „noi suntem mulțumiți că facem parte din UE”. Da, e bine și-atât!
Din păcate, în tot ce se întâmplă azi în lume trebuie să vedem riscul real care ne privește – posibilitatea ca România să devină o „Venezuela 2”: o țară bogată pe hârtie, săracă în realitate, incapabilă să-și apere propriile resurse și dependentă de deciziile altora.
Caracasul a căzut la doar câteva luni după întâlnirea Trump-Putin din Alaska. În anii ’30, am avut Pactul Ribbentrop-Molotov. Acum asistăm la conturarea unei posibile înțelegeri Trump-Putin, despre care știm puțin, dar ale cărei consecințe încep, deja, să se simtă.
Și dacă, într-o zi, România va fi din nou o monedă de schimb? Avem vreo garanție reală că nu se poate întâmpla? Articolul 5 din NATO? O promisiune tipărită pe hârtie, cum au fost și altele – Iranul avea tratate, Ucraina avea înțelegeri, dar realitatea o văd zilnic milioane de oameni, în ruinele orașelor bombardate sistematic.
România nu riscă să devină „Venezuela 2” pentru că va fi atacată mâine. Riscă să devină „Venezuela 2” pentru că nu înțelege lumea în care trăiește, pentru că și-a cedat resursele, pentru că a înlocuit strategia cu obediența și curajul cu așteptarea.
Când marile puteri vor împărți din nou lumea, noi nu vom fi consultați. Bucureștiul va fi așezat pe masă, la aperitiv. Iar atunci nu va mai conta nici cine a fost pro-american, nici cine a fost pro-european sau „cu rușii”. Va conta doar cine a avut minte și cine nu.