Hotărât lucru, lui Klaus Iohannis toate îi merg pe dos. Nici Covidu’ nu mai ține cu el. Epidemia scade în intensitate, cu toate opintirile lui Nelu Tătaru de a o mai ține trează până se epuizează stocul de măști de protecție din farmacia nevestei. La Cluj, spitalul de carton s-a închis. Se vor mai închide și altele, și președintele va rămâne fără obiectul muncii. Nu va mai putea arăta țării cât muncește. Bolnavii se vindecă prea repede și Diaspora nu mai are alții pe care să-i trimită aici. Din ce vor mai trăi hotelurile liberalilor care îi cazau?
Ar mai fi o soluție, ca Orban să decreteze sărbătoare națională ziua de 27 iunie, Ziua Internațională a Pescarului, și Iohannis să țină un discurs la inaugurarea unui ochi de baltă, cu doi ghiborți în mână: „Dragi pești…” Doar în felul ăsta mai poate atrage cu ceva atenția, căci România lui „normală” îi râde-n nas.
Sănătatea financiară liberală
Descrisă ca un Eden al Sănătății în timpul campaniei pentru prezidențiale, țara lui Iohannis s-a dovedit a fi o glumă proastă. Președintele vorbea de dotarea excelentă a spitalelor, însă epidemia de coronavirus a arătat până unde putem să ne întindem. Nu vorbesc despre lipsa materialelor și a echipamentelor, tema e deja prăfuită. Dar nu poți să treci cu vederea peste aberațiile sistemului, care ține în rezervă zeci de unități medicale goale, chipurile de suport, pentru o epidemie care, de la o zi la alta, devine tot mai străvezie.
Între timp, mor cu zile pacienții care au nevoie de intervenții chirurgicale și alte îngrijiri, și care acum sunt abandonați. E „România normală”, fără doar și poate. Și tot în „România normală” ți se vorbește de zbaterile pentru sănătatea nației, timp în care Guvernul a înțeles că este vorba doar de sănătatea financiară a firmelor prietene.
Ce vrea Guvernul, de fapt?
1.000.000 de șomeri. 500.000 de cetățeni cu contracte de muncă suspendate. Zeci de mii de firme aflate în faliment. Ajutoare de la stat pe hârtie. Minciuni cu o infuzie de capital de câteva zeci de milioane de euro, venite de la UE. Bani care nu există. „România normală” este însă puternică. Are propriile planuri. A instituit obligativitatea celor 10 metri distanță între pescari. Lucrurile merg spre bine, căci Guvernul ne dă voie și cu prosopul pe nisip, la plajă. Ce relansare economică, din moment ce guvernanților le stă mintea numai la tâmpenii și imagini de carnaval? Despre ce revenire la normalitate poate fi vorba când, din două în două zile, ți se povestește că starea de urgență se poate întoarce oricând? Când deja se fac pronosticuri pentru al doilea val, ca și cum asta s-ar dori?
Unde se regăsește dezvoltarea?
„România normală” îi rânjește în față lui Klaus Iohannis, dovedindu-i minciunile. Condusă incompetent și de el, și de Guvern, țara se îndepărtează tot mai mult de ceea ce ar fi trebuit să fie. Nu merge în sus, ci tot la vale. Modernitatea și prosperitatea cu care se împăuna în campanii au rămas cuvinte lipsite de conținut.
Am ajuns să fim mai săraci și decât mâine, pentru că Guvernul nu este capabil să găsească soluții și nu are niciun program. Conduce la nimereală, izbind România de toți pereții. Suntem pe primul loc în Europa în ceea ce privește dezvoltarea, susțin trompetele liberale, dar nu suntem în stare să mărim alocațiile copiilor. Și atunci, despre ce dezvoltare este vorba? Unde se regăsește?
Liderul european
Construim spitale pe hârtie. Construim șosele și autostrăzi din minciunile spuse la televizor. Dezvoltăm o agricultură cum nimeni nu mai are în Europa, dar nu avem soluții împotriva deșertificării care, numai într-un singur județ, a mâncat peste o treime din suprafața arabilă. Mâncăm din import, iar ce este românesc putrezește pe câmp sau prin curțile gospodarilor. Trebuie însă să ne bucurăm, pentru că este „România normală” a lui Iohannis. Pare că nimeni nu bagă de seamă că țara e prea mult pentru un profesoraș de fizică ajuns președinte, pentru un suplinitor care, din jocurile și interesele altora, a ajuns să se creadă lider european.
