România moare. Dar nu moare de bătrânețe, nici de boală, nici măcar de război. Moare de grija altora. Cu Ucraina pe buze și cu Moldova la inimă, cu digitalizarea în buzunar și cu reformele ONU în geantă, cu toate stelele planetei la rever, România își uită poporul. Îl uită, îl minte, îl aruncă la coșul de gunoi al istoriei. „Gașca Zurli” de la putere – Nicușor Dan & USR Band – cântă internațional, dansează globalist și, între două aplauze, mai scapă un „vom face…”, „vom fi alături de…”, „vom sprijini…”. România? Pentru ăștia, o fantomă, o paranteză, o țară de decor.
Doamna ministru Oana Țoiu a mers la ONU și a reprezentat România, asta fiindcă că președintele Nicușor Dan nu a avut chef de Adunarea Generală, cea mai importantă reuniune anuală a liderilor de pe mapamond.
Țoiu, ambasadoarea lui Zelenski?
Dacă vrea cineva să știe ce mandat a avut Țoiu la New York, iată ce am putut „fura” din mapa ei: șefa diplomației române nu a mers ca să spună ceva despre românii cu pensii de 1000 de lei sau ca să amintească de satele care încă merg prin noroi și nici ca să explice lumii că, în 2025, în România avem școli cu WC-ul în fundul curții. Nu! Ea a mers să recite un poem despre Ucraina, Orientul Mijlociu, reformarea ONU și digitalizare.
România? Zero! Ca să nu plece totuși cu mâna goală, a furat un citat din Titulescu, pe principiul „Dacă nu am idei, măcar să plagiez un mort”. A fost prinsă, firește, dar ce mai contează? România a devenit țara unde impostura se dă la televizor, cu subtitrare live. Cum ciordeala nu ajunge departe, chiar dacă vii dintre „șmecherii” de la USR, Adrian Năstase a avut un sentiment de déjà vu și imediat a recunoscut frazele lui Titulescu.
În punctul ăsta a ajuns Ministerul de Externe din România – să trimită la ONU un copy-paste cu fard și pantofi scumpi.
Între timp, acasă, românii trăiesc într-o lume paralelă cu „temele mari ale omenirii” și au alte griji – la noi, prețurile la alimentele de bază au crescut cu 15% doar în ultimele 12 luni, energia electrică s-a scumpit cu 47% în ultimii ani, iar gazele naturale cu peste 60%. Factura la utilități e mai mare decât pensia unui bătrân, iar salariul mediu pe economie – aproximativ 3200 lei în mână – se evaporă în trei zile: chirie, rată la bancă, două plase de cumpărături și gata. Să mai spunem că părinții noștri au ajuns să se împrumute pe la CAR-uri, ca pe vremea lui Ceaușescu, cu dobânzi care îți taie respirația?!
La ONU, însă, România există doar în viitorul continuu: „vom face, vom construi, vom fi alături de…”. O țară care mereu „va fi”, dar care niciodată nu „este”.
BCE și praful românilor din buzunare
Ca să facem haz de necaz, haideți să ne amuzăm cu un sfat „genial” de la Banca Centrală Europeană – „Să aveți bani cash pentru 72 de ore, în caz de criză!”. În Olanda, oamenii pun deoparte 100 de euro. În Finlanda, câteva sute. În Suedia, cât pentru o săptămână de trai decent. Și în România? Ce să scoatem, fraților? Praful de pe tobă? Și ăla ipotecat?
Românul abia mai are bani de parizer, ce să mai vorbim de stocuri de cash! 40% dintre gospodării declară că nu-și pot acoperi cheltuielile lunare. Aproape un sfert dintre români sunt în risc de sărăcie și excluziune socială, cel mai ridicat procent din UE după Bulgaria. Peste 6 milioane de români sunt datori la bănci sau la IFN-uri, iar CAR-urile sunt din nou pline de cereri, ca pe vremea Partidului Comunist. Cu ce rămâne omul simplu după o lună de tras la jug? Cu 10 lei pentru o pâine și o sticlă de ulei?! La sate, bătrânii mai cresc o găină și mai taie un porc, dar în orașe au ajuns să caute chilipiruri prin supermarketuri ca ucrainenii lui Zelenski ascunzătoarea pe front.
Când BCE ne spune să avem cash pentru 72 de ore, parcă ne întreabă ironic: „Voi, românilor, mai aveți bani în portofel sau ați trecut direct la troc cu cartofi și lemne de foc?”.
Iar realitatea e și mai absurdă: jumătate din drumurile comunale din România sunt încă de pământ, potrivit Ministerului Dezvoltării. Aproape 1.800 de școli au WC-ul în curte. În secolul XXI, în țara care trimite miniștri să vorbească despre digitalizare și „cooperare globală”.
Nicușor Dan, piesa centrală a unui tablou absurd
Și, ca tabloul să fie complet, vine Nicușor Dan, președintele republicii ONG-iste, cu o declarație halucinantă: „Nu are nicio legătură decizia CCR privind pensiile magistraților cu legitimitatea Guvernului”. Cu alte cuvinte – Constituția? O recomandare. Justiția? O interpretare. Guvernul? O piesă de teatru.
Nicușor ne dă lecții de filosofie juridică: „Dreptul nu e matematică”. Așa o fi. Dar frigul din calorifere e matematică pură. Zero grade în casă nu e interpretare. Factura la curent nu e interpretare, e execuție. WC-ul din fundul curții nu e interpretare, e rușine națională. Jumătate din țară încă merge prin noroaie și asta nu pentru că așa se interpretează legea drumurilor, ci pentru că asfaltul e mai rar decât unicornul.
România este condusă ca o ecuație greșită. În loc să caute soluții, Nicușor Dan, Ilie Bolojan și stăpânirea USR-istă vin cu explicații debile. În loc să apere poporul, apără pensiile speciale. În loc să caute dreptate, dau interviuri despre cum „fiecare interpretează legea cum vrea”. Așa se explică de ce avem aproape 10.000 de magistrați și foști magistrați cu pensii speciale care sar de 20.000 lei/lună, în timp ce peste un milion de bătrâni trăiesc cu pensii sub 1.500 lei.
Când poporul se zbate în sărăcie lucie, Nicușor filozofează. România arde, dar el dezbate dacă focul este interpretabil.
România moare nu de cancer, nu de cutremur, nu de secetă. Moare de indiferență, de slugărnicie, de impostură. Moare pentru că cei de la putere nu o văd, nu o aud, nu o pomenesc. Moare pentru că liderii ei sunt ocupați să-l plagieze pe Titulescu la ONU, să asculte lecțiile BCE și să filosofeze despre „Dreptul” care „nu e matematică”.
În timp ce noi stăm în frig, în foame și în noroi, Gașca Zurli a României cântă noua „Internațională” progresistă: „Vom fi alături de Ucraina”. Da, vom fi alături de Moldova, vom fi alături de oricine altcineva, numai de România, nu! România e singură. România moare. Și moare de grija altora.