A trecut o lună de la alegerile parlamentare. A trecut și Crăciunul, și Anul Nou, trece și Boboteaza. S-a întâmplat ceva care să schimbe fața României? S-a deschis vreun șantier de autostradă? S-a ocupat vreun loc de muncă din miile cu care Câțu amenința în programul de guvernare? S-a turnat măcar vreo roabă de pietriș la terasamentul unei căi ferate, una din cele despre care am aflat că vor umple România ca o pânză de păianjen? Au mai dat prețurile înapoi, s-au majorat salariile, alocațiile și pensiile? Nimic din toate acestea? Și atunci, de ce s-au îmbulzit la guvernare dacă n-au mișcat un pai?
Ca mâine vine și Paștele și noi vom fi tot în faza în care vom desena prosperitatea pe hârtie, îi vom da și umbre ca să pară mai bine definită și ne vom lăuda cu ea prin târg. Cîțu, dacă va mai apuca ghioceii, nu va pregeta să spună că este cea mai mare realizare a guvernului. Dar nu înaintea lui Klaus Iohannis, căci este guvernul lui. Ambalat de el, condus și ridicat în slăvi în egală măsură.
Povești de adormit copiii
Nu știu ce vorbesc miniștrii chemați la Cotroceni. Nu am încredere în declarațiile lor și nici în ceea spune Iohannis în conferințele lui de presă despre nimic. Întâiul Felcer al țării a început cu virusul care era cam la fel de sâcâitor ca un strănut și, imediat, guvernul a recitat aceeași poezie. Sub mâna lui de președinte priceput am ajuns la peste 100 de morți pe zi. M-am lămurit, de ce m-aș mai uita în gura lui? Ne-a vorbit despre Românii prospere, educate, normale și reclădite, în fapt niște scorneli de toată jena prin care încerca să demonstreze că lucrează la bunăstarea țării.
Nu știu pe cine a convins, pe mine nu, eu am înțeles doar că se plictisește la Cotroceni și e complet lipsit de fantezie politică. Și am mai înțeles că toate mâzgălelile de pe hârtie sunt izvoare de inspirație pentru partide să frece menta la adăpostul guvernării. O freacă și se vaită, o freacă și se vaită.
Guvernul geme și suspină
Cele trei partide care conduc acum sunt cam în aceeași stare de năuceală în care s-a aflat și Ludovic Orban vreme de un an și ceva. Până la apariția epidemiei, în februarie anul trecut, erai lăsat să crezi că treaba merge bine. Când și-a dat seama că este complet nepriceput, fostul premier a început să se vaite.
Ne-ar fi scăpat de nenorocirea cu virusul, dar PSD a lăsat depozitele goale de parcă ar fi trecut pe acolo norul de lăcuste. Greaua moștenire a guvernului anterior a fost remontată și jucată într-un decor nou. Puțin lipsește ca oastea de strânsură a lui Cîțu să nu invoce același motiv, greaua moștenire, pentru a-și acoperi bâlbâielile. Ar fi chiar de râsul curcilor. Dar vaietul continuă, se scurge pe alte canale, spre alte paliere. Ministrul Cîmpeanu de la Educație nu e bun, trebuie altul. Nu e pe gustul PLUS. Ministrul Voiculescu, de la Sănătate, se vaită și el pe unde găsește loc liber.
Cere lege care să reglementeze mimica actorilor și să sancționeze, astfel, atacurile la adresa președintelui. Președintele Comisiei de cultură de la Camera Deputaților, Iulian Bulai, se vaită că Televiziunea Națională și-a permis să-i ia în răspăr pe Iohannis și pe luptătorii împotriva pandemiei în câteva gaguri discutabile. E țară de nebuni sau ce? Claudiu Năsui, ministrul Economiei, se vaită și el. Sunt zeci și zeci de agenții naționale în care se ascund posesorii de sinecuri, beneficiari de salarii imense fără a face ceva. Cine i-o fi strecurat acolo dacă nu PNL? Adică partenerul lor actual.
Oftatul la unison
USR PLUS, PNL și UDMR se vaită că nu se deschid școlile mai repede, dar niciunul nu a mișcat un deget să reglementeze măcar ce este acum. Arafat, comandantul oștii anti Covid, se vaită că românii nu mai ascultă de ordinele lui. De ce l-ar mai asculta? Sindicatele se vaită și ele sub geamurile guvernului. Medicii și polițiștii la fel. În primăvară, când Cîțu va fi devenit fost premier, vor începe alte vaiete. Cele ale unui guvern care, dacă va fi construit pe aceeași formulă, va interpreta oftatul cu două octave mai sus. Va fi singurul lucru la care se va pricepe, căci guvernarea este cu totul altceva.
