AcasăPoliticaRomânia, între haiducie și prostie

România, între haiducie și prostie

România, între haiducie și prostie - Ziarul National

Care este imaginea de fapt și de drept a României, la început de 2026? Dacă ar fi să privim tabloul de ansamblu, fără lozinci și fără comunicate lustruite, vedem o țară prinsă între două stări de spirit politice: haiducia și prostia. Pe de o parte, avem guvernarea. Pe de altă parte, avem președinția. Iar între ele, avem România stoarsă, confuză și tot mai absentă din propria poveste.

România, între haiducie și prostie - Ziarul NationalIlie Bolojan, din Oradea, cu trecut obscur, ca să nu spunem direct dubios, uns premier la București din voia nu știm cui (că votul poporului a spus altceva), dar bănuim că Franța a avut un cuvânt greu de spus. A fost prezentat ca soluția salvatoare, „om serios”, „tehnocrat”, „care știe administrație”.

Doar că, dincolo de această legendă urbană atent cultivată, rămâne o realitate: Bolojan a devenit rapid un fel de haiduc modern, dar unul întors pe dos. Un „Robin Hood invers”, cum îi spun românii: genul care ia de la săraci și dă la bogați, sub pretextul reformei. Mărește taxe, crește impozite, pregătește majorarea vârstei de pensionare și face totul cu zâmbetul pe buze.

Asta nu e reformă, e haiducie fiscală, mascată în responsabilitate.

Prostia de la Cotroceni

Dacă la Palatul Victoria domnește haiducia, la Cotroceni s-a instalat prostia în stare pură.

Nicușor Dan n-a fost bun ca primar, dar ca președinte a reușit performanța rară de a coborî ștacheta și mai jos. România nu are un șef de stat, ci un personaj de sitcom prost scris, genul de producție care ar lua toate premiile Zmeura de Aur: cel mai slab scenariu, cel mai slab actor principal, cele mai penibile replici.

Când românii așteptau un semn bun de la președintele lor, un mesaj de încurajare și, de ce nu, o promisiune că situația se va îndrepta, Nicușor Dan a demonstrat că nu s-a trezit din somn nici la o săptămână după Anul Nou; dacă era „Petrov”, aș fi fost tentat să scriu „din beție”, dar nu e cazul aici și, în plus, îl bănuiesc că nu consumă și altceva în afară de șampanie pentru copii.România, între haiducie și prostie - Ziarul National

Într-un moment internațional extrem de tensionat, când restul planetei deja turează motoarele la maximum (încă din 4-5 ianuarie), ca să-l prindă din urmă pe Donald Trump, ce și-a luat avânt și, după Venezuela, mai vrea Groenlanda, Canada și …toată emisfera vestică, Nicușor Dan arată că a fi defazat e marcă înregistrată, în cazul lui. Liderii lumii încearcă să pară, măcar, treji, pe când președintele României povestește senin despre colindat, mănuși și șosete primite de la Moș Crăciun. Și face totul nu ca om privat, ci ca șef de stat. Nu e nimic greșit în normalitate, dar parcă e profund greșit să fii defazat, când lumea accelerează.

Episodul „Paris și avionul prezidențial”

Vizita la Paris, la summitul liderilor pro-Ucraina, trebuia să fie un moment de repoziționare, dar s-a transformat într-o farsă. Când credeam că le-am văzut pe toate, a apărut știrea cu Nicușor Dan blocat în Franța, pe aeroport, de unde nu a putut decola spre București din cauza condițiilor meteo nepotrivite. Nepotrivit este doar numele președintelui pe care-l avem, dar asta e altă discuție, iar fiecare popor doarme după cum îi sunt anulate alegerile, corect?România, între haiducie și prostie - Ziarul National

Marți, când s-a terminat summit-ul coaliției pro-Ucraina – o întâlnire despre care, peste ani, unii vor spune că a fost declarația care a declanșat WW3 -, liderii invitați de Emmanuel Macron la Paris s-au grăbit să plece din Franța, mai cu seamă că vremea rea începea să-și facă simțită prezența.

Al nostru, ca ultimul bleg din casă, a fost împins la coadă și, din ghiont în ghiont, a ajuns ultimul, dar când să decoleze de pe aeroport „Spartanul” nu a mai primit undă verde, ce să vezi!?

Ni s-a spus că vremea a fost de vină, că avionul militar „Spartan” n-a primit undă verde. O explicație convenabilă, dar mincinoasă pentru oricine are minime cunoștințe despre aviație. „Spartanul” este o aeronavă militară, capabilă să opereze în condiții dificile, nu-i un avion de agrement.

Coincidență sau nu, chiar înainte de plecare, Nicușor Dan a simțit nevoia să vorbească despre necesitatea unui avion prezidențial. Apoi a urmat blocajul. Apoi, amintiri despre incidente similare. Apoi, din nou, discuția despre schimbarea aeronavei.

Băieți, prea multe coincidențe strică scenariul!

De fapt, totul arată ca o piesă prost regizată, scrisă de amatori: creezi problema, o dramatizezi, apoi vinzi soluția. Care poate fi o soluție scumpă, eventual franțuzească. De ce nu un Airbus?! Eventual pe bani românești, ce dacă țara e sufocată de taxe?!

Nu spunem că așa stau lucrurile, dar cam așa arată. Iar în politică, aparența este uneori mai gravă decât fapta.

Azi, România nu pare condusă, ci mai degrabă experimentată.

Între haiducia lui Bolojan, care lovește în cei mulți pentru a liniști pe cei puțini, și prostia lui Nicușor Dan, care transformă funcția supremă într-un banc prost, statul român pare abandonat.

Băi, ajunge! Lăsați hăhăiala! Lăsați teatrul! Lăsați strategiile ieftine! Guvernați România în interesul românilor, nu al vostru și cu atât mai puțin al străinilor!

 

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
1.489 afisari

3 COMENTARII

  1. A facut acest impus după chipul si asemănarea lui,nebunia in dezlănțuire!Daca asta a demolat statuia lui Mihai Viteazul în orașul lui,simbol romanesc de intregitor ,primul,putem spune ca asta urăște visceral romanii,deasta a fost pus.Du te ba in pustiu satanistule!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img