AcasăPoliticaRomânia, hub logistic regional: direcție cheie asumată de Guvernul Ciolacu

România, hub logistic regional: direcție cheie asumată de Guvernul Ciolacu

De la preluarea Guvernării, PSD și-a asumat să transforme infrastructura într-un motor al dezvoltării economice. Ambiția social-democraților este aceea de a transforma România într-un hob logistic regional, profitând de un context geopolitic favorabil legat de conflictele din Ucraina și de la Marea Roșie, și schimbarea semnificativă de pe piața de logistică și comerț international.

Acest deziderat a fost subliniat de premierul Marcel Ciolacu atât cu prilejul vizitei în Qatar, desfășurată la mijlocul lunii trecute, cât și ieri, la Constanța, acolo unde a fost prezent la evenimentul organizat de DP World, una dintre cele mai mari companii logistice din lume și jucător cheie pe piața globală a operatorilor portuari.

”Portul Constanța a devenit cel mai important hub de distribuție la Marea Neagră pentru Europa Centrală și de Est și ne dorim să-l dezvoltăm pentru a juca un rol cheie de platformă logistică și în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei”, a precizat premierul Ciolacu.

Actualul Executiv a reușit să convingă și să atragă investitori străini puternici care să infuzeze capital în proiecte de infrastructură mare. Spre exemplu, DP World a a anunțat deschiderea a trei noi locații majore în România, în urma unor investiții de peste 130 milioane euro.

Orașul Constanța găzduiește acum un terminal cargo de 5 hectare pentru mărfuri grele, voluminoase și complexe și un nou terminal „roll-on, roll-off” (RO-RO) care va gestiona până la 80.000 de vehicule pe an în perioadele de vârf, cărora li se va adăuga o nouă platformă multi-transport care se va deschide în 2025. „ Astăzi, Constanța este cel mai important port la Marea Neagră, cel mai bine conectat și are posibilități ca niciun alt port. Cu conexiunile sale, pe mare și teren, nu este un alt loc mai bun pentru a aduce clienți”, a declarat Sultan Ahmed bin Sulayem, CEO DP World, oferind ca argument și faptul că portul Constanța este văzut drept un punct cheie pentru industria automotive din regiune.

A treia unitate nou lansată a DP World se află la Aiud, în inima industrială a României, care acum găzduiește un nou hub logistic intermodal de 8 hectare ce leagă transportul rutier cu cel feroviar, în urma unei investiții de 21 de milioane de euro.

Programul PSD de investiții în infrastructură crește rolul regional al României

Dezvoltarea portului Constanța face parte și din programul asumat de PSD și Guvernul Ciolacu de dezvoltare accelerată a infrastructurii, cu multiple proiecte care vor îmbunătăți conectivitatea țării cu restul Europei. Executivul a aprobat investiții de peste 1,5 miliarde de euro, care vizează extinderea Portului Constanța prin crearea unor dane de mare adâncime, terminale specializate pentru operarea navelor de mare capacitate, dar și pentru infrastructura feroviară și rutieră din zonă.

În plus, Ministerul Transporturilor a absorbit 100% din fondurile europene alocate pentru dezvoltarea transportului în România în exerciţiul european precedent. Ministerul a menţionat că acum sunt în derulare lucrări pe 780 de kilometri de drumuri expres şi autostrăzi, în baza fondurilor accesate atât în perioada de programare precedentă, cât şi în cea actuală. De asemenea, sunt în derulare proiecte importante legate de infrastructura feroviară esențială pentru operațiunile logistice, precum electrificarea segmentului Oradea – Cluj, sau modernizarea culoarului IV feroviar, acestea urmând să faciliteze transportul de mărfuri de la portul Constanța către Vestul Europei.

România, a doua forță regională pe piața spațiilor industriale și de logistică închiriate

Stocul spațiilor industriale și de logistică din România a depășit 7 milioane mp, și se va apropia rapid de 8 milioane de mp, dezvoltatorii având deja în construcție proiecte totalizând 500.000 mp. Mai mult, există premise ca până în 2030 să depășim Cehia, care are 11,9 milioane mp, și să devenim, la acest capitol, a doua forță din Europa Centrală, după Polonia.

Faptul că marii jucători de pe piața poloneză, precum LPP Logistics,  au decis să aleagă România pentru a-și dezvolta afacerea, este un semnal clar al faptului că țările din regiune sunt aproape de nivelul maxim de dezvoltare. Acest lucru este valabil atât din perspectiva potențialului de creștere al spațiului logistic, cât și al necesității de a reduce costurile. În acest context, țara noastră devine o placă turnantă pentru comerțul către o regiune în care trăiesc aproape 60 de milioane de oameni, în care sunt incluse Bulgaria, Ungaria, Croația, Macedonia de Nord, Serbia și Grecia.

Potrivit analiștilor Frames, în următorii cinci ani, țara noastră are potențialul de a atrage investiții de 10 miliarde de euro în dezvoltarea de spații logistice și industriale, atât din fonduri private cât și din investiții publice. Datele sunt susținute de studiul EY România, care a relevat faptul că 56% dintre companiile străine vor să își extindă operațiunile din România, un procent foarte bun având în vedere provocările de securitate de la granița de Est.

Țara noastră, centru logistic ideal pentru reconstrucția Ucrainei

Un alt argument în favoarea transformării României în cel mai important hub logistic regional îl reprezintă reconstrucția Ucrainei. Faptul că 70-80% din grâul din Ucraina trece prin portul Constanța, care a preluat și operațiunile derulate anterior în portul Odessa, întăresc această idee.

De asemenea, potrivit analiștilor Frames, mai bine de jumătate dintre companiile care doresc să se  implice în operațiunile post-război din țara vecină consideră România drept spațiu ideal pentru centrul zonal al operațiunilor.

author avatar
Andrei Coman