Cauta

România Educată, o născocire pentru propagandă

România Educată, o născocire pentru propagandă - Ziarul National

Președintele a venit cu o idee. Sper ca măcar atât să îi aparțină. Nu m-ar mira ca, de fapt, un consilier să fi gândit în locul lui. Să facem România Educată, o fi spus Iohannis. S-o facem, o fi zis și liota dimprejurul lui.

Eu vin cu școlile, a spus un deștept. Avem cam 7.000, cred că ajung. Eu vin cu elevii, a zis un altul. Sunt destui, vreo 2,8 milioane. N-or să fie cam înghesuiți în toate școlile mele, a revenit primul? Ce dacă, mai merg cu oile, mai merg la arat și semănat, mai merg la pădure să taie lemne, se face loc, a intervenit din nou al doilea. Eu aduc cărțile, a zis și al treilea. N-o să ai destule, i-a atras atenția unul de pe margine. Și ce dacă, până acum existau, a forțat nițel omul cu cartea ? Dăm și noi câte putem, iar de restul e cum spune popa, de la mine mai puțin, de la Dumnezeu mai mult. De unde luăm profesori, a întrebat ultimul? Din comuna învecinată, i s-a spus, n-avem bani de ăștia noi.

Cu planul ăsta s-au dus la Iohannis. S-a uitat peste el și l-a băgat în sertar. Din an în mai muta o carte, un profesor, mai aștepta să crească elevii, poate vor la sparanghel și atunci e mai ușor. Poate și profesorii vor în străinătate, la portocale. Nu se prea mișca treaba. Nici după ce l-a sunat pe Florin Piersic, să compună un text la caterincă, n-a ieșit cine știe ce. Taman când se agita mai tare a venit Covid. Lui Iohannis i-a murit talentul. I-a murit și inspirația. Apoi a venit Comisia Europeană și i-a zis că-i dă ea bani prin PNRR. El a înțeles că pentru școli, să le construiască. Asta a înțeles, asta a spus. Pentru deșteptarea elevilor nu zice penerereaua aia că dă. Sau poate nu am văzut eu. Pe profesori îi ajută el, de la buget. Le dă bani pentru chiloți tetra și bătălia de la Podul Înalt. E veche, dar se ține bine prin istorii. Directorilor le dă și bună ziua.

A durat mult, aproape șase ani, dar acum România Educată este gata. Ne arată puterea președintelui, care până mai ieri, alaltăieri bătea mingea pe maidanul educației. Acum bate educația, care e tot un fel de a bate câmpii. În rest e propagandă.

Ultimele stiri

  • Trump, omul petrolului. Dominația energetică americană
  • UPDATE. Breaking News: Guvernul bulgar demisionează în urma protestelor de amploare – VIDEO
  • ANPC, controale la marile magazine din București! S-au găsit produse expirate și diferenţe între preţul de la raft şi cel de la casă/Cât au fost amenzile – FOTO
  • Noua eră a securității spațiale în Europa
  • Trotinetarii latră pe stradă, iar pe români vor să-i lase în stradă
  • VIDEO. Război total, cu acuzații interne la Curtea de Apel București, după documentarul Recorder. „Suntem terorizați” / Ținta este „de a crea haos controlat”
  • Cele mai recente vești de la meteorologi: vortexul polar ar putea lovi România înainte de Crăciun! Se anunță schimbări ale vremii
  • VIDEO. Trump spune că a discutat cu liderii europeni despre Ucraina în „termeni destul de duri”: „Nu vrem să ne pierdem timpul”/ Ce urmează
  • COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proietului MERLINS BEVERAGES SRL
  • USR cere demiterea șefului DNA, Marius Voineag. Dominic Fritz: „Politicienii pot să repare legile justiției”
  • Exit mobile version